Următorul protest de amploare faţă de schimbarea sistemului electoral va avea loc pe 1 octombrie. Anunţul a fost făcut astăzi de preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase şi liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu.  

„Anunţăm oamenii cu demnitate din această ţară că protestul continuă. Noi continuăm ca să facem tot posibilul ca votul mixt să fie anulat. Guvernarea trebuie să înţeleagă că orice tentativă a ei de a ne crea imaginea de oameni violenţi, de a ne crea imaginea de terorişti, de a lansa în staţiul public diverse minciuni, nu trece nici în interiorul, nici în exteriorul ţării. Străinătatea a înţeles foarte bine cu ce se ocupă această guvernare mincinoasă care a lansat în spaţiul public o minciună cu privire la protestul din 17 septembrie fără măcar să aducă vreo probă împotriva organizatorilor sau a participanţilor la acel protest. Cerem în continuare eliberarea necondiţionată a lui Alexei Alexeev, un om nevinovat, un om cu demnitate”, a spus Andrei Năstase.

„Vom insista în continuare pe această cerere şi pe toate celelalte care au fost adoptate în rezoluţia de la ultimul protest. Şi anume publicarea raportului Kroll, sancţionarea tuturor celor care se fac vinovaţi şi renunţarea la sistemul electoral mixt”, a declarat Maia Sandu.

În context, liderul Platfomei DA a făcut un apel către tineri de a ieşi la protestul din 1 octombrie.

„Facem un apel către tinerii din ţară. În joc este viitorul ţării, dar şi vitorul copiilor noştri, viitorul dumneavoastră. Vă îndemnăm să ieşim în continuare să protestăm pentru că prin acest sistem mixt de vot se pune bazele unei dictaturi”, a conchis Andei Năstase.

„Cu încredere în oamenii şi viitorul ţării. Pe 1 octombrie, ne revedem la următoarea acţiune de protest. Pornim de lângă cinematograful Gaudeamus şi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Guvernarea hibrid Plahotniuc-Dodon nu alege, batjocoreşte şi tânăr şi bătrân. Iar noi nu avem dreptul să cedăm! Împreună cu societatea deşteptată vom continua să luptăm pentru edificarea statului de drept şi a ţării în care să vrei să trăieşti”, a mai spus Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md

(9 accesari)