IonVartaLa 2 iulie 1504, trecea la cele veşnice personalitatea inegalabilă a neamului românesc, cel care, pe durata a peste 47 de ani ai îndelungatei sale domnii, s-a acoperit de glorie, datorită calităţilor sale ieşite din comun de om politic, strateg militar, bun administrator şi ctitor de numeroase lăcaşe sfinte.

Despre meritele sale deosebite de om politic şi de neîntrecut comandant de oşti s-a exprimat, de o manieră foarte exactă, unul din cei mai mari cronicari ai epocii – marele cărturar polonez, Jan Dlugosz (1415–1480): “O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanţii eroici pe care atâta îi admiram, care în vremea noastră a câştigat, cel dintâi dintre principii lumii, o biruinţă atât de stralucită asupra turcului! După credinţa mea, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii, şi mai cu seamă cinstea de căpetenie şi conducător împotriva turcului, cu sfatul, înţelegerea şi hotărârea tuturor creştinilor, de vreme ce ceilalţi regi şi principi catolici se îndeletnicesc cu trândăvia şi plăcerile ori cu războaiele civile”.

Din cele peste patruzeci de victorii strălucite, repurtate de acest vrednic urmaş al Bogdăneştilor, una l-a consacrat de o manieră extraordinară–cea de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, când o armată uriaşă otomană, condusă de Soliman Hadâmbul, a fost spulberată de steagurile moldoveneşti, conduse de tânărul Ştefan. Dacă n-ar fi urmat alte câteva zeci de victorii, la fel de importante, numele voievodului român ar fi rămas cu aceleaşi titulaturi măreţe, pe care i le-au atribuit somităţi de primă mărime din Europa. Cronicarii polonezi îl numiseră deja „cel Mare”, iar papa de la Roma l-a asemuit cu un „atlet al luiHristos„. Cincisprezece zile mai târziu, la 25 ianuarie 1475, Ştefan cel Mare se adresa capetelor încoronate din Europa Apuseană cu un mesaj admirabil, din care transpare şi talentul său extraordinar de diplomat, care demonstrează o luciditate debordantă de vizionar: „Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi aratată sau de care ea va fi auzită. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi esteîncă pierzatorul întregii creştinătăţi, şi în fiecare zi se gândeşte cum să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman Paşa beglerbegul… Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeul nostrum atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre, pentru care lucru să fie lăudat Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vină, în luna lui mai, cu capul său, şi cu toată putere asa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva –, atunci toată creştinatatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi, din toate părţile, are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei mele, că vom sta în picioare şi vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru.Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere. Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475. Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei”.

O altă faţetă a operei nemuritoare ştefaniene sunt ctitoriile arhitectonice bisericeşti.Cele câteva zeci de lăcaşe de cult, zidite din porunca şi sub atenta supraveghere a măritului Domn, constituie o contribuţie enormă a marelui domnitor la dezvoltarea culturii medievale româneşti. Din şiragul de mărgăritare ale arhitecturii ecleziastice din epoca lui Ştefan cel Mare se evidenţiază: biserica de la Milişăuţi (1487, Suceava), cu hramul Sf. Procopie, înălţată în cinstea victoriei din 8 iulie 1481 (ziua Sf. Procopie) de la Râmnic împotriva luiBasarab cel Tânăr, domnul Ţării Româneşti, biserica de la Borzeşti (1493–1494, Bacău)a fost edificată în satul copilăriei marelui domnitor, cea de la Reuseni (1503–1504, Suceava) a fost înălţată pe locul uciderii tatăluilui Ştefan, Bogdan II (17 octombrie1455). Lăcaşul de cult de la Războieni (1496, Neamţ) a fost zidită pe locul înfrângerii suferite în iulie1476. Biserica Sf. Ioan din Vaslui (1490) urma să consemneze victoria de la 10 ianuarie 1475 împotriva oştilor otomane.

Din categoria lăcaşurilor sfinte ctitorite de Ştefan cel Mare fac parte şi mănăstirile Putna (1466–1469, Suceava), Voroneţ (1488, Suceava), Neamţ (1497). Opera de zidire a aşezămintelor religioase s-a extins peste hotarele Moldovei, fiind construite edificii importante la Muntele Athos (Zografu, Grecia), dar şi în cetăţile pe care le deţinea înTransilvania ca feude.

Cele 44 de biserici şi mănăstiri zidite din porunca marelui domnitor rămân a fi una din cele mai importante părţi a patrimoniului cultural al poporului roman.

Tuturor acestor ctitorii ecleziastice le-au fost acordate danii funciare, obiecte de cult şi cărţi liturgice, produse în centrele de creaţie din mănăstirile Putna şi Neamţ.

Pe bună dreptate, afirmaţiile omului politic şi istoricului Mihail Kogălniceanu despre semnificaţia şi importanţa personalităţii lui Ştefan cel Mare pentru fiecare roman este una legendară:

“Locuitorul […] îţi va spune toate isprăvile sale; şi, ce este mai mult, va atribui lui tot ce-i pare curios, mare, vitejesc şi chiar neînţeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, întreabă-l cine le-au făcut; el îţi va răspunde: Ştefan cel Mare.”

(278 accesari)