Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai a murit, la vârsta de 96 de ani. Regele Mihai a murit la domiciliul său din Elveţia.

Regele Mihai I – ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viaţă – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

Pe 6 noiembrie 2017, Casa Regală a anunţat că starea Regelui Mihai s-a agravat şi fostul suveran prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei. Ca urmare, Principesa moştenitoare Margareta şi Principele Radu au plecat de urgenţă în Elveţia.

După câteva zile, Casă Regală transmitea că regele se simte mai bine. Principesa Margareta a declarat că tatăl ei este conştient, vorbeşte, recunoaşte persoanele din jurul său şi a întrebat de ce este înconjurat de atât de multă lume. Această ameliorare a stării fostului suveran n-a durat decât câteva zile.

Pe 16 noiembrie, un reprezentant al Casei Regale anunţa că starea Majestăţii Sale este foarte precară, iar medicii fac eforturi să îl scape de dureri.

Peste încă trei zile, pe 19 noiembrie, Casa Regală facă noi precizări privind starea Regelui. Suveranul se află într-o stare îngrijorătoare de sănătate şi medicii i-au administrat o medicaţie care să îi uşureze somnul şi respiraţia.  Medicii consideră prea riscantă deplasarea regelui de la reşedinţa privată la spital, fiind unanimi în recomandarea ca tratamentul administrat acestuia să se concentreze acum pe prevenirea suferinţei şi pe păstrarea confortului fizic şi psihologic, a transmis Biroul de Presă al Majestăţii Sale. În document se mai preciza că prezenţa la reşedinţa privată din Elveţia va continua să fie limitată doar la fiicele Majestăţii Sale şi la Mitropolitul Iosif. Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale a fost la reşedinţa din Elveţia în mai multe rânduri şi l-a împărtăşit pe rege.

Odată cu moartea Regelui Mihai dispare ultimul şef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial care se mai afla în viaţă. În aproape un secol de viaţă, a trecut prin evenimente dramatice, iar unele date din biografia sa au intrat în istoria universală.

Regina Ana, soţia lui, a încetat din viaţă pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveţia. Corpul neînsufleţit a fost depus la Castelul Peleş şi apoi regina a fost înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş, acolo unde va fi înhumat şi Regele Mihai.

Sursa:jurnal.md

(5 accesari)