Decizia de acceptare a Platformei DA şi PAS în familia Partidului Popular European, cel mai mare şi cel mai influent partid de centru-dreapta la nivel european, a fost luată într-un timp record, iar acest fapt vorbeşte despre credibilitatea celor două formaţiuni în rândul oficialilor de la Bruxelles, susţin liderii celor două partide, Andrei Năstase şi Maia Sandu.

„Este un eveniment important pentru noi, dar în acelaşi timp este important pentru cetăţenii noştri, pentru întreaga populaţie, pentru că noi când mergem în străinătate reprezentăm întreaga populaţie. Încercăm să transmitem acolo doleanţele tuturor cetăţenilor. Faptul că am fost admişi în PPE într-un termen atât de scurt, exact zece luni, este un lucru enorm, o recunoaştere a tot ce facem noi în RM, pentru această regiune, pentru că este important nu doar pentru cetăţenii noştri, dar şi pentru străinătate este important ca lucrurile din RM să evolueze către democraţie, civilizaţie şi să nu rămânem într-o zonă gri, aşa cum au creat-o ultimele guvernări oligarhice”, a declarat Andrei Năstase la Cabinetul din Umbră.

„Este o realizare importantă a noastră. PAS şi Platforma DA au fost acceptate ca membri observatori ai PPE într-un timp record. Nu au mai fost asemenea situaţii ca solicitările partidelor politice să fie analizate şi acceptate în mai puţin de un an. Asta vorbeşte despre credibilitatea formaţiunilor noastre, despre interesul celor de la Bruxelles şi mă refer aici la oficiali şi partide importante care fac parte din PPE. Acest lucru ne oferă speranţa că ne vom bucura noi, partidele, dar şi cetăţenii RM de o atenţie sporită din partea instituţiilor europene”, a menţionat şi Maia Sandu.

Sursa:jurnal.md

(23 accesari)