Oleg Sârbu, unul dintre cei mai prosperi aleşi ai poporului, firmele căruia câştigă contracte de milioane de lei cu instituţiile statului, a distribuit, în numele său şi al Partidului Democrat din Moldova, pe care îl reprezintă în Parlament, colete cu ajutoare umanitare, donate copiilor din Republica Moldova de o fundaţie din Olanda, scrie Ziarul de Gardă.

Pachetele umanitare au ajuns în Republica Moldova la început de 2018, fiind oferite de Fundaţia „Edukans” unei alte fundaţii din R. Moldova – Misiunea „Micul Samaritean”.

Potrivit sursei citate, la scurt timp, în baza parteneriatelor, fundaţia din Republica Moldova a repartizat ajutoarele.

Pe 25 ianuarie 2018, 500 de cutii ajung la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, iar pe parcursul lunii februarie, alte cutii sunt oferite unor grădiniţe, biserici, dar şi altor câteva instituţii din Republica Moldova. La 26 februarie 2018, deputatul Oleg Sârbu, deşi nu apare în lista celor care au primit ajutor umanitar, ajutat de colegi de partid, împarte cutiile fundaţiei olandeze în scopuri politice într-un sat din raionul Edineţ.

Mesajul deputatului Oleg Sârbu a fost ilustrat cu mai multe fotografii. În una din ele, alesul poporului şi colegii săi cară cutii cu daruri pentru copiii din sat.

Întrebat cum au ajuns cutiile umanitare în posesia sa, deputatul Oleg Sârbu a avut un mesaj confuz, cu explicaţii contradictorii. Iniţial, acesta a spus că ajutoarele umanitare, pe care le-a oferit în numele său, erau de la Fundaţia „Edukans”. După ce i-a fos zis că fundaţia le-a spus jurnaliştilor de la Ziarul de Gardă că nu i-a dat lui sau partidului asemenea cutii, acesta şi-a schimbat mesajul.

Sursa:jurnal.md

(24 accesari)