Alexandru Slusari : E nevoie de o mână de fier la conducerea primăriei capitalei

În capitală există peste 2.000 de construcții neautorizate. Acest lucru se întâmplă în condițiile lipsei unui Plan Urbanistic General și neînregistrării mai multor terenuri municipale în organele cadastrale, precum și eliberarea arbitrară, ilegală și contra cost a autorizațiilor și certificatelor de urbanism, susține vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„În general, în urma haosului organizat în sfera gestionării patrimoniului municipal, în special al fondului funciar, Chișinăul își pierde anual cel puțin încă un buget municipal. Avem o mare plecăciune față de activiștii civici, care de mai mulți ani duc o luptă inegală cu sistemul corupt de împrăștiere a bunurilor municipale. Dar e nevoie de o mână de fier la nivelul primăriei și de o strategie complexă de administrare eficientă și rațională a proprietății locuitorilor Chișinăului”, susține vicepreședintele Platformei DA.

Potrivit lui Slusari, pentru soluționarea acestei probleme vitale pentru finanțele municipale și ordinea în construcții, Andrei Năstase și echipa lui dispun de un plan punctual, care prevede următoarele măsuri:

1. Inventarierea detaliată a patrimoniului capitalei.

2. Analizarea și revizuirea, în caz de necesitate, a tuturor contractelor de locațiune/arendă/comodat a patrimonilui municipal în vederea majorării veniturilor bugetare.

3. Definitivarea și aprobarea în termeni proxime a Planului Urbanistic General.

4. Demolarea și evacuarea tuturor construcțiilor neautorizate sau autorizate ilegal.

5. Lansarea unui program comprehensiv de delimitare, înregistrare și evaluare a tuturor bunurilor imobiliare, aflate în gestiunea municipiului.

6. Introducerea sistemului electronic de eliberare a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construcții, care va reduce la maximum contactele agenților economici cu funcționarii din primăria.

7. Instituirea, după exemplu mai multor orașe moderne, unui sistem de managment digital al teritoriul municipal.

„Avem voință politică mai mult decât suficientă pentru a realiza acest plan în foarte scurt timp. Primele 6 puncte le vom implementa în primul an de mandat. Executarea ultimului punct se va produce la începutul celui al doielea mandat lui Andrei Năstase”, a conchis Slusari.

Sursa:jurnal.md

(15 accesari)

Articole similare

Eveniment

Mesaj pentru poliţiştii din Republica Moldova Citeste mai mult: adev.ro/pdju0z

Opinii

Chiril Moțpan: În Republica Moldova avem un regim care a trecut toate liniile roșii

Justiție

Andrei Năstase solicită Procuraturii să inițieze dosar penal pe numele lui Dodon pentru îmbogățire ilicită

Politic

Reacția Comunității Evreiești din Republica Moldova după discursul de ură și amenințările făcute de Șor // DOC

Justiție

Năstase, APEL la instituții internaționale, mass-media autohtonă și din străinătate să monitorizeze protestul din 26 august

Justiție

Epoch Times: Vineri a început războiul civil şi în România

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *