Liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, i-a adresat o scrisoare deschisă opozantului rus, Alexei Navalinîi, în legătură cu declaraţiile acestuia făcute despre Transnistria.

„Această scrisoare deschisă adresată lui Alexei Navalinîi vine în urma declaraţiei acestuia pentru Dojdi despre Transnistria: Nu putem compara Crimeea cu Abhazia unde a avut loc un conflict armat şi care de foarte mulţi ani e un stat independent, la fel n-o putem compara cu Transnistria, care de facto de foarte mulţi ani e un stat independent de Republica Moldova”, a declarat Andrei Năstase.

Scrisoare deschisă, adresată liderului opoziţiei ruse, Alexei Navalinîi

Alexei,

Am decis să-ţi scriu această scrisoare publică după ce am citit că susţii recunoaşterea de către Rusia a unei părţi componente a ţării mele, Moldova, temporar ocupată de armata a 14-a şi un regim secesionist marcat de corupţie şi dezmăţ.

Nu ştiu care a fost mobilul acestei declaraţii şocante. Nu aş vrea să cred că e vorba de o încercare de a fi la unison cu unele forţe marginale din ţara ta care cer acelaşi lucru. Aş fi bucuros să aflu că e vorba de o necunoaştere a realităţilor istorice, politice, militare care caracterizează acest spaţiu al durerii.

Alexei, şi eu, ca şi tine, deconspir hoţiile guvernanţilor. Inclusiv ale celor de la Tiraspol, cărora le dăruieşti cu atâta generozitate un teritoriu ce nu vă aparţine, nu le aparţine, dar care ne aparţine de drept!

Suntem din aceeaşi generaţie, vrem democraţie, dreptate. Vrem ca ţările noastre să se respecte reciproc, să nu mai revenim niciodată la situaţia fratelui mai mare, să nu ne mai fie frică de cazul în care va veni cineva şi ne va deporta oamenii sau va zăngăni duşmănos din arme.

Respect cultura rusă, titanii literaturii, filmului, teatrului. Respect oameni de talia ta care protestează împotriva nedreptăţilor, corupţiei, minciunii şi ticăloşeniei. De aceea cred că declaraţia ta e mai degrabă o eroare. A greşi e omeneşte, pentru că întotdeuna există posibilitatea să-ţi repari greşeala înainte ca ea să devină ceva mult mai grav – un fapt împlinit, o stare de fapt, o crimă.

Te invit la dialog, la dezbateri, la discuţii sincere şi deschise în problematica transnistreană. E uşor să zici de independenţa unor teritorii rupte din sânul ţării mele, dar ce crezi ca vor spune veteranii noştri care au vărsat sânge la Nistru, mamele îndurerate şi copiii celor care nu s-au mai întors din război? Ce va spune comunitatea internaţională, ONU, SUA, Europa, toţi acei care au recunoscut independenţa noastră în actualele hotare, implicit teritoriile din stânga Nistrului?

Ştiu că ar avea de suferit şi ţara ta şi asta nu e bine. O nouă clasă politică a Rusiei trebuie să fie corectă şi onesta, să nu aplice duble standarde, să nu spună lucruri care se bat cap în cap, doar de dragul unor voturi în plus.
Într-un asemenea cadru putem găsi limbaj comun, neadevărul şi nedreptatea, însă, nu pot fi tolerate.

Sursa:jurnal.md

https://youtu.be/zj4qZdxAons

(143 accesari)