andrei nastaseDoar consolidându-ne, doar conjugându-ne eforturile, putem salva ţara de hoţii tot mai decişi să se menţină la putere. Doar uniţi o putem transforma într-un loc în care să revii cu drag şi de unde să nu vrei să mai pleci. Este declaraţia liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, după o serie de întâlniri cu oamenii din ţară şi din diasporă.

„A mai trecut o săptămână în care nu am contenit să fiu printre oamenii noştri de acasă şi din diasporă. La capătul unor frumoase întâlniri de suflet, am tras cu toţii concluzii simple. Doar consolidându-ne, doar conjugându-ne eforturile, ne putem salva ţara de hoţii tot mai decişi să se menţină la putere. Doar uniţi o putem transforma într-un loc în care să revii cu drag şi de unde să nu vrei să mai pleci. Îndemnul meu a fost şi rămâne acelaşi şi pentru cei de la Cimişlia, şi pentru cei la Ciucur- Mingir, şi pentru cei din Germania, Spania sau Italia.

Doar asociindu-ne, doar aflându-ne într-o permanentă comunicare şi acţionând în comun mereu, nu doar la alegeri, ne putem obţine drepturile, ne putem soluţiona problemele, indiferent de natura lor, locală, diasporală sau naţională”, scrie Andrei Năstase, pe pagina sa oficială de facebook.

„Pentru a ne ţine în genunchi, ei ne vor divizaţi. Noi să fim uniţi pentru a salva ţara şi viitorul copiilor noştri, pentru o viaţă mai bună la noi acasă”, a conchis liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Sursa:jurnal.md

(6 accesari)