andrei-nastase-oameniÎn cadrul unui interviu acordat portalului nostru, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a vorbit despre aşa-zisa luptă cu corupţia din ultima perioadă, despre arestările miniştrilor şi altor funcţionari, despre planurile Platformei în viitorul apropiat şi alte lucruri interesante.

– Domnule Năstase, ce se întâmplă cu „spectacolul cătuşelor” din ultima perioadă? Credeţi că asistăm la o reală luptă cu corupţia?

– Perioada martie-mai 2017 va intra în istoria Republicii Moldova ca începutul fazei finale de instaurare a unei veritabile dictaturi de esenţă oligarhică. Acest lucru se exprimă, în primul rând, prin arestările săptămânale ale actualilor şi foştilor demnitari, funcţionarilor de rang înalt şi mediu, cum sunt, de exemplu: miniştrii, viceminiştrii, aleşii locali, executorii judecătoreşti, directori ai instituţiilor de învăţământ etc.

Şi nu contează prea mult faptul că i-ar fi fost parteneri de afaceri, aliaţi la guvernare, complici la schemele criminale economice şi nici măcar săvârşirea în comun a unor crime de drept comun. Prin intermediul Procuraturii şi a sistemului de injustiţie îi va reduce pe toţi la tăcere, aşa cum a făcut-o cu complicii săi, judecătorii raider şi spălătorii de miliarde ale mafiei ruseşti.

În acest sens, Plahotniuc aplică o regulă fundamentală, valabilă pentru toate regimurile autoritare: o dictatură nu poate fi instaurată cu succes fără aplicarea unei politici de teroare asupra aparatului de stat. Nicio dictatură nu poate funcţiona eficient fără ca sentimentul fricii, al permanentei ameninţări, inclusiv fizice, al pericolului real de a fi închis, să planeze asupra tuturor funcţionarilor, indiferent de rangul, nivelul şi domeniile de responsabilitate ale acestora.

Din acest motiv, epurările şi intimidarea politică a aparatului de stat devin o prioritate a oricărui dictator. Doar în urma subordonării totale a aparatului de stat prin teroare, uneori şi corupere, autoritarismul devine un sistem şi mecanism politic care se extinde asupra întregii societăţi. Acest lucru ne-o demonstrează toată istoria regimurilor autoritare şi totalitare, inclusiv istoria recentă a unor ţări postcomuniste. Un moment important în procesul de instaurare a dictaturii este şi inevitabila sacrificare ritualică a unor reprezentanţi ai propriei camarile din jurul liderului. Am putea pe bună dreptate afirma că PDM încă urmează să devină cu adevărat prima „victimă” a delirului dictatorial al lui Plahotniuc.

Să fim înţeleşi corect: nu este exclus faptul că unele acuzaţii aduse „celebrilor” arestaţi din ultima perioadă, în special Chirinciuc, Grozavu şi alţii să fie bazate pe suficiente probe plauzibile. Problema însă este că nu asistăm la un proces de luptă cu corupţia, ci la un elementar proces de terorizare a aparatului de stat, având drept scop consolidarea puterii personale a lui Plahotniuc. Acest lucru nici nu este ascuns, iar conferinţele săptămânale ale liderilor PD şi presa aservită oligarhului nu fac altceva decât să comunice şi să comenteze public implementarea strategiilor de „curăţare” a clasei politice…

– Dumneavoastră vorbiţi acum despre faza cea mai activă de instaurare a unei dictaturi, dar oare nu tot liderii Platformei au fost cei care atenţionează societatea de mai mulţi ani despre „statul capturat”? În ce constă totuşi „noutatea” acestor arestări? 

– Aveţi dreptate, liderii Platformei Demnitate şi Adevăr de mai mulţi ani încearcă să atenţioneze opinia publică naţională şi internaţională despre statul capturat, furtul miliardului, atacurile raider, spălarea banilor mafiei ruseşti în Republica Moldova. Există totuşi unele nuanţe care fac deosebită situaţia actuală.

În ultimii ani, într-adevăr, Plahotniuc a preluat gradual, pas cu pas, aproape toată puterea în Republica Moldova prin intermediul instituirii controlului asupra conducerii unor instituţii concrete, acest proces culminând cu investirea Guvernului Filip în ianuarie 2016. Etapă după etapă, din cauza laşităţii clasei politice, trădării liderilor politici, dar şi din cauza slăbirii instituţiilor şi mecanismelor statului, Plahotniuc a preluat controlul asupra Procuraturii Generale prin Zubco în 2009, control menţinut şi consolidat prin numirile lui Gurin şi Harunjen; asupra Curţii Constituţionale – prin Tănase în 2011; asupra Curţii Supreme de Justiţie – prin Poalelungi în 2013. Aici ne mai putem aminti despre promovarea la conducerea mai multor instituţii de stat a oamenilor săi: la BNM, la CNA, la CEC ş.a.m.d.

Cu toate acestea, exista până în acest moment un anumit „pact social” care presupunea un nivel de autonomie a aparatului de stat faţă de Plahotniuc, relaţiile acestora având şi caracterul unui „parteneriat reciproc avantajos”. Acum însă, Plahotniuc a decis să pună capăt acestui „pact social”, recurgând la subordonarea directă totală a mecanismului administrativ al statului prin teroare şi şantaj. În acest moment este lichidată şi ultima urmă de autonomie a funcţionarilor faţă de regim. Asistăm, aşadar, la o tentativă de instituire a unei verticale a puterii de stat, de această dată sub controlul personal a lui Plahotniuc.

Un alt element aplicat pentru a-i asigura „succesul” politicii de instaurare a controlului prin teroare este umilirea reprezentanţilor aparatului de stat care au intrat în „maşina de tocat” a instituţiilor de forţă. Mesajul transmis către societate, dar şi către toţi funcţionarii ar fi următorul: „riscaţi nu doar să fiţi arestaţi şi să vă pierdeţi funcţiile, riscaţi să fiţi şi umiliţi, iar publicul, prin televiziune şi internet, va „savura” pe deplin umilinţa voastră”. Până acum acest lucru s-a aplicat faţă de mai mulţi aşa-zişi oponenţi politici, iar ultima „perlă” este publicarea înregistrărilor de la reţinerea lui Vitalie Rotaru, fostul preşedinte al raionului Criuleni, care după arestarea „şefului” a decis să adere la PD. Acesta a fost umilit public nu atât prin modul în care a fost reţinut, ci prin difuzarea imaginilor şi înregistrărilor, chiar de către aşa zisele „autorităţi” care „luptă cu corupţia”. În acest fel, pe de o parte se apelează la fricile ancestrale ale naturii umane (cea de a fi expusă la umilinţă publică), iar pe de altă parte se cultivă plăcerea sadică a reprezentanţilor puterii de a triumfa şi înjosi victimile neputincioase…

Repet, noi nu excludem faptul că aceste persoane sunt implicate în activităţi ilegale de jecmănire a cetăţenilor, despre care organele coercitive au cunoscut şi nu de azi, de ieri. Noi doar vrem să se înţeleagă că tot acest „spectatcol al cătuşelor” nu este altceva decât o tentativă de a subordona prin forţă toţi funcţionarii din ţara noastră şi a semăna teroare în societate. Noi am fi bucuroşi ca să înceapă o veritabilă luptă cu corupţia, însă primii acuzaţi ar trebui atunci să fie Plahotniuc, Iaralov, Candu, Shor şi alţii. Lista este foarte lungă.

– Cum se înscrie în acest context dosarul „tentativei de omor” a lui Plahotniuc? Este şi aceasta o metodă de a instaura o dictatură?

– Aveţi perfectă dreptate, este şi aceasta o metodă utilizată pentru consolidarea puterii personale. Deşi nu este exclus faptul că liderul PDM poate fi pe bună dreptate ţinta unor grupări criminale, iar viaţa acestuia este în pericol real, dată fiind implicarea sa în mai multe ilegalităţi de proporţii, inclusiv spălarea banilor mafiei ruseşti în Republica Moldova, totuşi aşa-zisa „tentativă de omor”, care a fost „dejucată” de serviciile de stat, reprezintă o farsă evidentă.

Pe plan extern, prin exploatarea acestui scenariu, Plahotniuc se victimizează în faţa europenilor şi americanilor, pretinzând că este o „ţintă” a „mâinii Moscovei”, iar pe plan intern, această farsă este o oportunitate de a se răfui cu oponenţii săi politici şi de a căpăta o legitimitate politică în ţară. Trebuie să fim conştienţi de faptul că aproape că nu există vreun dictator care să nu fi speculat pretextul „pericolului asasinării conducătorului” sau „pericolului destabilizării situaţiei în ţară” în scopul consolidării propriei puteri. Şi în acest caz, Plahotniuc procedează în conformitate cu regulile clasice de instaurare a unui regim dictatorial.

– Care vor fi, pe plan politic, efectele al acestor acţiuni ale Centrului Naţional Anticorupţie?   

– Un efect pervers al acestor acţiuni constă în faptul că pe fundalul politicii de teroare aplicată întregului aparat de stat, Plahotniuc îşi extinde lejer influenţa politică şi în Parlament. Având o majoritate confortabilă, aceasta este pregătită oricând să voteze schimbarea sistemului electoral. Acum, Plahotniuc, cel mai probabil, nici nu va mai avea nevoie să cumpere deputaţi sau să corupă funcţionari de diferite nivele. Va fi suficientă ameninţarea cu puşcăria pentru a forma majorităţi şi în Parlament, şi în consiliile raionale, municipale, etc. Dacă aţi obsevat, nu trece o săptămână ca Plahotniuc să nu se aleagă cu noi deputaţi. Acest fapt este o consecinţă directă a terorizării aparatului de stat.

– Nu pot să nu vă întreb despre „vânătoarea de liberali” din ultimele săptămâni. Cum credeţi, ce se va întâmpla cu Partidul Liberal?

– La momentul de faţă, PL-ul plăteşte preţul pentru trădarea propriilor alegători. Această grupare politică în loc să servească idealurile naţionale, obiectivele de modernizare a Republicii Moldova, integrarea europeană, a ales să servească regimul mafiot a lui Plahotniuc. Acum Plahotniuc, în stilul său binecunoscut, va recuge la sacrificarea politică a liberalilor. Anume compromisurile lui Ghimpu cu Plahotniuc au dus la situaţia de faţă.

Există mai multe motive ale atacurilor faţă de liberali, însă principalul obiectiv este forţarea lui Dorin Chirtoacă de a demisiona din fruntea Primăriei pentru a provoca alegerile în Chişinău. Există un troc dintre Plahotniuc şi Dodon, prin care oligarhul i-a promis lui Dodon alegeri în capitală, iar socialiştii, la rândul lor, au venit cu iniţiativa votului mixt. Plahotniuc are nevoie de alegeri în Chişinău pentru a distrage atenţia opiniei publice de la situaţia catastrofală din ţară şi sub această „gălăgie electorală” să treacă pe neobservate schimbarea sistemului electoral.

– În acest context inedit, care sunt planurile Platformei Demnitate şi Adevăr, dar şi ale opoziţiei antioligarhice?  

– Voi fi foarte sincer cu Dumneavoastră şi chiar autocritic. Trebuie să constatăm faptul că opoziţia reală antioligarhică dă senzaţia societăţii noastre, dar şi regimului, că este dezorientată. Este vital ca noi, opoziţia antioligarhică, şi în special Platforma Demnitate şi Adevăr, să propunem societăţii un plan clar de acţiuni de rezistenţă împotriva regimului lui Plahotniuc, lucru care va fi făcut în perioada imediat următoare. Acest lucru este cu atât mai important anume în situaţia actuală, în care preşedintele Igor Dodon s-a transformat într-un „Timofti 2”, doar că mai vocal, mai isteric şi mai ridicol, iar  Plahotniuc are o „foaie de parcurs” foarte clară – cea de instaurare a unei dictaturi personale, pe care o pune în aplicare cu insistenţă malefică.

Una dintre reuşitele din ultima vreme a opoziţiei reale antioligarhice a fost semnarea Declaraţiei cu privire la Consensul Politic Naţional în favoarea menţinerii sistemului electoral proporţional de către 5 mari partide de opoziţie. Acest document reprezintă o bază minimă suficientă pentru coagularea opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare în vederea organizării rezistenţei împotriva pericolului iminent de instaurare a dictaturii oligarhice. Pe de altă parte, acest document reprezintă un argument care poate fi invocat pe plan internaţional în vederea exercitării presiunilor asupra lui Plahotniuc, în scopul renunţării la schimbarea sistemului electoral. De asemenea, atitudinea faţă de această declaraţie a developat colaboraţionismul avansat al tandemului Dodon cu Plahotniuc, tandem care deja a şi ieşit deschis la suprafaţă prin iniţiativa preşedintelui de a promova sistemul electoral mixt.

Cu toate acestea, dacă opoziţia reală, societatea civilă, nu vor începe să se pregătească de proteste de mare amploare împotriva modificării sistemului electoral şi nu va înainta un plan agreat de acţiuni de rezistenţă faţă de regim, atunci, fără niciun efort, Plahotniuc şi camarila sa vor instaura o veritabilă dictatură de esenţă oligarhică pe care în viitorul foarte apropiat o va simţi pe pielea sa proprie întreaga societate.

Este tot mai evident că tandemul Plahotniuc – Dodon este incapabil să soluţioneze problemele vitale ale Moldovei şi ale oamenilor, să contribuie la crearea a noi locuri de muncă bine plătite, să le asigure pensii decente, siguranţă în ziua de mâine. De frica schimbării, Plahotniuc şi Dodon recurg la retorica geopolitică agresivă şi mincinoasă, apelează la persecuţii politice şi o injustiţie selectivă, la iniţiative de modificare a sistemului electoral. Şi pericolul ca sistemul electoral – colacul de salvare al lui Plahotniuc –  să fie votat chiar la o proximă şedinţă a Parlamentului, chiar inainte de o redacţie a comisiei de la Veneţia, este unul iminent.

Iată de ce, pentru a stăvili dezmăţul guvernării hibride Plahotniuc-Dodon şi a partidelor lor cartel, pentru a scăpa de dictatură, corupţie, sărăcie şi pentru a făuri un veritabil stat de drept, pe langă activităţile şi demersurile noastre politice făcute în interiorul şi exteriorul ţării, am făcut şi mai fac şi pe această cale apel la vigilenţă şi unitate. Să ne unim forţele, să consolidăm şi mobilizăm societatea şi la prima chemare să organizăm proteste de mare amploare, pentru că doar uniţi putem reuşi.

– Domnule Năstase, vă mulţumesc!

Sursal:jurnal.md

(25 accesari)