Angajați de la poștă, emisari ai PD: Sunt forțați să strângă semnături și să facă agitație pentru partidul de la putere

Partidul Democrat a găsit cine să-i facă agitație electorală prin sate și orașe. Poștașii din raionul Florești au primit indicații clare să colecteze semnături și să-i convingă pe oameni să voteze pentru PD în luna februarie. Șefa oficiului poștal central din Florești, Alina Maxian, neagă acest lucru, dar reporterul nostru a obținut în exclusivitate documentele ce confirmă intenția partidului de la putere.

Săptămâna trecută, la poșta din Florești au fost chemați toți angajații, cărora li s-a ordonat să devină mesagerii Partidului Democrat. Sursa noastră, care își păstrează anonimatul, ne-a mărturisit că indicația a fost una – poștașii trebuie să-i convingă pe oameni să voteze, în ziua de 24 februarie, un singur partid.

Angajații de la poșta Florești au primit și niște formulare, pe care scrie ”pentru agitatori PDM, etapa întâi”. Fișa are mai multe rubrici, unde trebuie să fie indicat, obligatoriu, numele și prenumele angajatului și opțiunea politică a acestuia. Cea dea două fișă, reprezintă, de fapt, un model de raportare pentru agitatori, adică pentru angajații oficiului poștal. Această fișă conține o serie de rubrici, între care, ”numărul de persoane contactate pro PDM, contra PDM, indeciși sau alegători, care vor vota alt partid”. Pe lângă acestea, mai sunt câteva rubrici, unde trebuie să fie indicat și numărul de locuințe, la care nu a răspuns nimeni, precum și tipul și numărul materialelor electorale distribuit fiecărui alegător în parte. Femeia care ne-a contactat afirmă că șefa oficiului poștal Florești, Alina Maxian, i-ar fi amenințat pe angajați cu pierderea locului de muncă, dacă nu vor face ce li se cere.

La cea din urmă ședință, la oficiul central au fost invitați șefii poștelor sătești.

De cealaltă parte, șefa oficiului poștal Florești, Alina Maxian, afirmă că nu a organizat nicio ședință.

Pentru a afla care este situația reală, un reporter Jurnal TV a sunat la oficiul central al poștei din Florești, prezentându-se reprezentant al Partidului Democrat.

Jurnal a încercat să discute cu purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gamurari, dar acesta avea telefonul închis. Amintim că la briefingul săptămânal al PD, șeful acestuia, Vladimir Plahotniuc, a anunțat despre majorări de salarii pentru mai multe categorii de cetățeni, inclusiv poștași. Plahotniuc a precizat că. în baza adresărilor primite de la cetățeni, a cerut Guvernului ca, începând de luna viitoare, poștașii să ducă pensiile acasă persoanelor, care solicită acest lucru.

Sursa:jurnal.md

(50 accesari)

Articole similare

Eveniment

Liderii ACUM, discuții cu Johannes Hahn la Strasbourg; Asigurarea dată de comisarul european în legătură cu alegerile din RM

Corupție

Alexandru Slusari: „Dacă regimul merge în continuare pe linia „bespredelului”, atunci alegerile nu vor fi recunoscute”

Eveniment

Liderii ACUM au dus la Strasbourg semnăturile a peste 50 de mii de cetățeni care cer UE anchetarea furtului miliardului

Justiție

Vicepreședintele Platformei DA, despre codul de conduită cerut de PD: Plahotniuc și etica sunt două lucruri diametral opuse

Justiție

Andrei Năstase: Toți cei șantajați și șantajabili, e timpul să plecați din politică imediat; Viitorul țării NU se negociază

Eveniment

Flashmob la Guvern: „Stop ACUM monopolurilor la mere și nuci!” // VIDEO

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *