Acțiunea de protest „Apărați poporul, nu uzurpatorul!” continuă. De această dată vor fi organizate proteste concomitente la comisariatele de poliţie din capitală.

Manifestaţiile se vor desfăşura mâine dimineaţă, începând cu ora 7:30.

„La 7:30 veniți în fața comisariatului de poliție din sectorul dumneavoastră. Vom distribui pliante polițiștilor, le vom vorbi despre rezoluția Parlamentului European, le vom explica că regimul pe care sunt nevoiți să-l apere este unul banditesc”, spun organizatorii evenimentului.

„Ne vedem din nou pentru a convinge reprezentanții forțelor de ordine să facă uz de prevederile Codului de etică şi deontologie al funcţionarului public: Funcţionarul public cu statut special trebuie să execute ordinele legale primite de la superiori. Totodată, el are dreptul să refuze executarea celor care sunt evident ilegale şi să comunice în scris şi motivat superiorului ierarhic astfel de situaţii. Acesta nu poate fi sancţionat sau prejudiciat pentru refuzul de a executa ordinele şi dispoziţiile ilegale”, mai spun organizatorii.

Astfel, se va manifesta la Comisariatul de Poliţie Botanica, Comisariatul de Poliţie Buiucani, Comisariatul de Poliţie Ciocana, Comisariatul de Poliţie Râșcani şi Comisariatul de Poliţie Centru.

Precizăm că ieri mai mulţi oameni au protestat în faţa Ministerului de Interne, cerând ca poliţiştii să apere cetăţenii.

Sursa:jurnal.md

(329 accesari)