Rezoluția privind situația din Republica Moldova nu este doar opinia unui singur grup politic, dar poziția Parlamentului European și va fi o mare greșeală dacă autoritățile de la Chișinău nu o vor lua în serios.

Declarația a fost făcută pentru Jurnal TV de către europarlamentarul Petras Auštrevičius, raportorul pentru RM în Parlamentul European.

„Când criteriile politice nu sunt îndeplinite, din păcate nu poate fi oferită Moldovei nicio asistență macrofinanciară. În cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, aceeași opinie a fost exprimată de către Federica Mogherini. Ea a susținut în totalitate poziția Parlamentului European. Comisarul Hahn a făcut acum câteva zile o declarație similară, în spiritul celei făcute de Parlamentul European. Prin urmare, consider că este absolut iresponsabil să se facă orice afirmații că dezbaterea pe care am avut-o în Parlamentul European și rezoluția adoptată nu va avea niciun impact asupra relațiilor dintre Uniunea Europeană și Moldova. Dimpotrivă. Cred că va avea un impact și deja îl are”, a menționat europarlamentarul ALDE.

 Deputatul UE a fost solicitat să comenteze declarația conducerii PD, precum că rezoluția a fost votată în special de către un grup din legislativul european, referindu-se la PPE, și că ar fi vorba despre interese politice.

„Nu pot să înțeleg acest fapt, de ce a fost făcută o astfel de declarație. Votul pe care l-am avut în Parlamentul European nu a fost un vot politic. Vă pot spune că printre cei care au susținut rezoluția sunt socialiști, sunt din grupul Verzilor, din extrema stângă, iar pe dreapta am avut mulți deputați din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, liberali. De aceea, nu este vorba despre opinia unui singur grup politic despre Moldova, este poziția Parlamentului European în legătură cu situația din Moldova și va fi o mare greșeală dacă elita politică din Moldova nu va lua în serios rezoluția noastră. Acest fapt va duce la mai multe greșeli ce ar putea fi făcute în Moldova”, a mai spus Petras Auštrevičius.

Sursa:jurnal.md

(50 accesari)