Decizia forţelor antioligarhice de a se implica în bătălia pentru Primăria capitalei cu un candidat comun este salutată peste Prut.

Conducători de administraţii municipale şi judeţene din România, care reprezintă adevărate modele de administrare urbană, l-au felicitat pe Andrei Năstase, aseară, în cadrul unor intervenţii telefonice la Cabinetul din Umbră, asigurându-l că sunt disponibili să-i împărtăşească preşedintelui Platformei DA cele mai bune practici, pentru a putea fi aplicate şi la Chişinău.

„Vreau să-l felicit pe domnul Năstase şi mă bucur că oamenii politici au înţelepciune şi au învăţat o vorbă veche de-a noastră că „unirea face puterea” şi „unde-s doi puterea creşte”. Cred că discuţia pe care am avut-o cu domnul Năstase şi faptul că a venit să vadă cum se fac anumite lucruri fără să facă conferinţă de presă a arătat că e un om serios, care vrea să vadă cum au făcut alţii. Am făcut la fel acum 12 ani. Am fost să văd în Europa oraşe dezvoltate şi cum au reuşit să facă nişte lucruri. Am învăţat că nu trebuie să mai inventăm o dată roata”, a declarat Primarul de Oradea, Ilie Bolojan.

„Vă suntem alături, umăr la umăr. Ştiu că vreţi şi puteţi face”, a menţionat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. Oradea şi Suceava sunt două dintre oraşele vizitate săptămâna trecută de Andrei Năstase, pe lângă Cluj-Napoca şi Sibiu.

Primarul de Oradea, Ilie Bolojan, aflat în fruntea oraşului deja de zece ani, vicepreşedinte la nivel naţional al PNL şi fost secretar general al Guvernului, a accentuat că un primar bun este cel care are grijă de banii publici ca de proprii bani.

„În afară de campanii şi alegeri, fiecare suntem primari şi avem responsabilitatea dezvoltării comunităţilor care ne-au onorat cu votul lor. Sunt nişte reguli de dezvoltare care s-au dovedit în timp corecte şi pe care, dacă le respecţi, indiferent dacă eşti un oraş de 200 de mii de locuitori, de 500 de mii sau de un milion, atunci în mod sigur nu greşeşti şi poţi face lucruri bune pentru comunitatea respectivă. Una dintre aceste reguli este să ai grijă de banii publici ca şi cum ar fi ai tăi. Unii oameni au grijă de banii lor, dar când ajung să aibă grijă de banii publici, nu se vede nimic în urmă. A doua regulă importantă, trebuie să ai o viziune. Trebuie să ştii unde să te duci. Dacă nu ştii direcţia bună, te rătăceşti. A treia este să urmăreşti nişte priorităţi, dintre care cea mai importantă este să dezvoltăm economic oraşele noastre, să existe locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, pentru că altfel ne pleacă tinerii, iar oamenii nu au o şansă să trăiască mai bine. Altă prioritate importantă este că conectăm oraşele noastre la lumea care se dezvoltă, feroviar, aerian, rutier. Şi sigur să oferim servicii cât mai bune pentru locuitorii noştri”, a spus Ilie Bolojan.

„Vă mulţumesc mult pentru sfaturile pe care ni le-au oferit la întrevederea de la Oradea. Mi-aţi spus nişte lucruri foarte importante care vor intra în programul nostru. Am certitudinea că într-o perioadă cât se poate de scurtă, vom face şi noi o bijuterie din Chişinău cum aţi făcut şi dvs. din Oradea”, a menţionat Andrei Năstase.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a accentuat că Bucovina este interesată să ajute Republica Moldova. Totodată, el a ţinut să aprecieze echipa de profesionişti din jurul lui Andrei Năstase.

„Bucovina poate să întindă o mână peste Prut la propriu. Suntem foarte interesaţi, nu vrem să fim egoişti. Noi ne-am văzut în UE, trebuie să vă ajutăm să ajungeţi şi dvs. Este nevoie de nişte sfaturi pragmatice. Vă spune un om care a fost senator, Ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi două mandate de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Este nevoie de lucruri concrete. I-am dat sfaturi şi o să-i dau domnului Năstase. Trebuie să porneşti de la scara de jos. Apoi nu poate face nimic fără echipă de oameni care să nu vorbească mult, dar să facă mult. Şi ştiu că aveţi. Vrem să vă ajutăm nu doar în campania electorală. România trebuie să fie prezentă mai mult din punct de vedere economic în RM. Alaltăieri ne-am înfrăţit cu Soroca. Prima chestiune pentru care am bătut palma este să ajutăm spitalul de acolo, pentru că o duc greu cu banii. Avem un proiect Suceava –Chişinău şi aşteptăm să dăm drumul la proiecte transfrontaliere. Sunt fonduri norvegiene de 40 de milioane de euro pentru diverse proiecte. Vrem să întindem o mână către fraţii noştri. Sunt lucruri pragmatice pe care vreau să le punem în aplicare. Domnul Năstase nu a fost doar la Suceava, unde primarul Ion Lungu are deja patru mandate. A fost şi la Cluj la Emil Boc, la Oradea. Veniţi să vedeţi cum arată aceste oraşe ca model de administraţie liberală şi vă lăsăm să judecaţi singuri cum e mai bine: vorbă multă sau fapte”, a accentuat Gheorghe Flutur.

„l-am cunoscut pe domnul Flutur în toamna anului trecut, la un forum organizat de PNL la Iaşi. Am învăţat foarte multe la acea întâlnire, am fost invitatul senatoarei Scântei. Am reţinut atunci un obiectiv, un vis. Domnul Fluture insistă pe un proiect pe care mulţi îl consideră irealizabil – o automagistrală care sparge munţii. I-am spus atunci la Iaşi că voi pune şi eu umărul ca acea automagistrală să ajungă până la Chişinău. Mă interesează să punem RM pe acest făgaş al normalităţii, al apropierii de civilizaţie. Asta ar însemna ca aici să vină cât mai multe investiţii. În legătură cu proiectele transfrontaliere, dânsul ne-a făcut legătura cu angajaţii săi care se ocupă de ele. Alexandru Machedon care fost cu mine în aceste vizite a prins totul din mers”, a menţionat Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md

(6 accesari)