societatea-civilaCâţiva reprezentanţi şi societăţii civile, mass media, jurişti, avocaţi, activişti civici, au participat joi, în cadrul unei conferinţe de presă expunând persecuţiile politice la care sunt supuşi în ultima perioadă, constatând că Moldova deviază tot mai mult într-o dictatură veritabilă.

„Puţina presă liberă care îndrăzneşte să critice guvernarea ori de câte ori calcă strâmb este intimidată cu dosare penale fabricate, ameninţări, şantaj, urmăriri, chiar şi atacuri asupra membrilor familiilor. Mai mult, în încercarea de a promova un soi de neputinţă, regimul cleptocratic de la Chişinău are obiceiul de a inversa în mod ipocrit şi cinic rolurile agresorului şi victimei, acuzând partea vătămată exact de ceea ce au făcut, de fapt, chiar agresorii – exponenţi şi slugi ale puterii. Exemple elocvente reprezintă şi cazurile mai multor jurnalişti, activişti civici, protestatari cărora, după ce au fost agresaţi de un pseudo-jurnalist, le-au fost fabricate dosare lor, şi nu agresorului”, se arată într-o declaraţie a participanţilor la conferinţă.

Aceştia au mai menţionat că în sfera justiţiei, sau, mai exact, a injustiţiei din Republica Moldova nedreptatea continuă, juriştii care îndrăznesc să se implice în dosare în care sunt vizaţi membri ai grupurilor de interese din cercul lui Plahotniuc, ajung să-şi pună în pericol libertatea, cariera, familia şi chiar viaţa. Mai mult decât atât, unii judecători, procurori şi avocaţi ajung să încalce legea, doar din frica de a nu fi persecutaţi de acest regim criminal, iar mulţi funcţionari din domeniul justiţiei sunt constrânşi să pronunţe hotărâri sau decizii părtinitoare, alogice sau ilegale, uneori şi fără vreo presiune directă din partea regimului, atât de gravă este situaţia în care se află justiţia în Republica Moldova.

„Acelaşi lucru se întâmplă cu antreprenorii care îndrăznesc să nu îngenuncheze în faţa presiunilor actualei puteri. Măsurile de represiune exercitate de regim asupra activiştilor civici nu contenesc din momentul în care acţiunile mişcării protestatare au început să dea rezultate majore, cu rezonanţă până şi în marile cancelarii ale lumii. Anume datorită eforturilor comune, conjugate şi perseverente ale reprezentanţilor societăţii civile veritabile şi implicit ale actorilor politici democratici şi antioligarhici care au creat mişcarea protestatară, vocea cetăţenilor Republicii Moldova se face auzită în lume”, se mai arată în declaraţia societăţii civile.

Astfel, reprezentanţi societăţii civile au anunţat că nu se vom lăsa intimidaţi, ci dimpotrivă vor continua demascările şi derapajele grave ale celor de la guvernare. Mai mult decât atât, potrivit acestora, persecuţiile la care sunt supuşi cei care critică, pe bună dreptate, guvernarea de la Chişinău, demonstrează cu prisosinţă faptul că autorităţile, în frunte cu Plahotniuc şi Dodon, simt că le este ameninţată supravieţuirea, „iar tragerea la răspundere a fiecărui complice la aceste persecuţii este doar o chestiune de timp. Aceste obstacole ne consolidează şi mai mult şi nu ne pot opri din lupta noastră pentru libertate”.

La evenimentul de joi, 18 mai, cu genericul „persecuţiile asupra membrilor societăţii civile” au participat Nicolae Josan, reprezentant mass-media, activist civic, Maxim Belinschii şi Veaceslav Ţurcan, jurişti, Vasile Năstase, jurnalist şi Andrei Donică, cercetător ştiinţific, activist civic. Aceştia condamnă încercările de intimidare la care sunt supuşi, susţinând că vor continua să lupte pentru libertate, dar şi să aducă în atenţia publicului, a ambasadelor şi misiunilor diplomatice la Chişinău, a cancelariilor internaţionale şi a partenerilor de dezvoltare, cazurile de suprimare a libertăţii de exprimare, de strangulare a presei libere, de intimidare a activiştilor civici, de fabricare a dosarelor penale politice, de distrugere a rămăşiţelor statului de drept şi alunecare într-o dictatură veritabilă.

Sursa:epochtimes.ro

(29 accesari)