În Republica Moldova lupta împotriva corupţiei funcţionează doar pe criterii politice. Astfel, oligarhul Vladimir Plahotniuc se debarasează de foştii aliaţi, formându-şi o nouă majoritate parlamentară, care este la fel de netransparentă. Declaraţiile au fost făcute de politicianul român Matei Adrian Dobrovie.

Potrivit deputatului de la Bucureşti, reţinerile din ultima perioadă de la Chişinău au scopul de a arăta partenerilor externi că lupta împotriva corupţiei este în plin elan.

„Lupta anticorupţie funcţionează deocamdată doar politic şi selectiv la Chişinău. Plahotniuc nu mai are nevoie de PL şi se debarasează de foştii aliaţi, aşa cum s-a întâmplat şi cu Filat şi PLDM. Asta nu înseamnă că primarul „geopolitic” al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, nu are şi el bubele sale. Oricum operaţiunea mai are scopul general de a arăta partenerilor externi sceptici că lupta împotriva corupţiei este în plin elan”, afirmă Matei Adrian Dobrovie.

„Sigur, instituţiile abilitate trebuie să decidă dacă e vinovat sau nu, dar ceva este sigur: cu sau fără PL, avem o nouă majoritate în Parlament, evident la fel de netransparentă, după cum s-a văzut la voturile pentru uninominal şi uninominal mixt”, a mai declarat politicianul de la Bucureşti.

Totodată, parlamentarul român a agăugat: „Coabitarea Dodon-Plahotniuc merge ca unsă, cu rolurile de băiat bun – băiat rău, distribuite echitabil în cadrul unei piese pentru consum extern – UE şi România”.

Sursa:jurnal.md

(6 accesari)