74 de deputaţi (din totalul de 101) din Legislativul de la Chişinău au votat joi pentru trecerea la sistemul electoral mixt în timp ce Parlamentul era înconjurat de două tabere de protestatari.

Sute de cetăţeni, în mare parte bugetari, au fost aduşi în mod organizat, cu autocarele, din teritoriu ca să participe la manifestaţia în susţinerea votului mixt.

De partea cealaltă, protestatarii anti-guvernamentali au dat curs apelului liderilor opoziţiei.

Deputaţii PLDM, PL şi PCRM au părăsit sala de şedinţe şi s-au alăturat protestatarilor anti-guvernamentali, acuzând guvernarea de uzurparea puterii în stat. Iniţiativa legislativă a preşedintelui pro-rus Igor Dodon cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt a fost votată de democraţi şi de grupul popular-europenilor.

Record: Dictatură instituită în 4 minute cu ajutorul naşei şi a finului

Controversata iniţiativă a fost propusă şi votată de legislatori în timp record – în 4 minute. Proiectul a fost prezentat în Parlament de Raisa Apolschi, naşa de cununie a liderului PD, oligarhul Vlad Plahotniuc, iar după vot, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, finul de cununie al oligarhului Plahotniuc a declarat că „prin trecerea la votul mixt a fost îndeplinită o promisiune dată cetăţenilor – acesta fiind un nou început pentru Moldova  şi pentru clasa politică”.

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a îndemnat protestatarii să continue manifestaţiile: „De astăzi, Republica Moldova a pornit pe calea dictaturii. Nu vom permite acest lucru. Vom scoate această guvernare de la putere, ne dorim o ţară democratică, care ascultă de cetăţeni. Ei nu au ţinut cont de recomandările Comisiei de la Veneţia”, a menţionat lidera opoziţiei.

Dodon jubilează. Guvernare de stânga după 2018?

Pe de altă parte, pro-rusul Dodon şi-a felicitat colegii din Parlament: „Salut acest vot. Este iniţiativa pe care am lansat-o în luna aprilie. Proiectul a menţinut în totalitate conceptul propus de mine. Acesta prevede menţinerea pragului electoral de 6% pentru partide de accedere în Parlament, desfăşurarea alegerilor pe circumscripţii într-un singur tur, alegerea deputaţilor pe circumscripţii speciale în regiunea transnistreană, mandate de deputat pentru diaspora”, a reacţionat Dodon.

Manifestanţii anti-guvernamentali au organizat un marş până la reşedinţa şefului statului. Acolo ei au scandat: „PD-PSRM, ciuma roşie!” / „Plahotniuc-Dodon, la tomberon!” / „Să vă fie frică, poporul se ridică!”, „Jos mafia!”, „Voi daţi afară tinerii din ţară!”.

Au sfidat UE

La 16 iunie, Comisia de la Veneţia a emis un aviz critic la proiectul propus de deputaţii moldoveni, menţionând că schimbarea sistemului electoral, în condiţiile Republicii Moldova, nu este oportună, ci riscantă pentru viitorul democraţiei. În avizul Comisiei de la Veneţia se menţionează inclusiv riscul ca membrii Parlamentului, aleşi pe circumscripţii uninominale, să fie influenţaţi de interesele de afaceri.

Au urmat noi dezbateri publice la Chişinău, proiectul a fost redactat, iar şeful Legislativului, Andrian Candu, a spus că „s-a ţinut cont de majoritatea recomandărilor Comisiei de la Veneţia”.

UE a condiţionat oferirea ajutorului de 100 milioane de euro Republicii Moldova de respectarea întocmai a recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

După mai bine de patru ore, protestul împotriva schimbării sistemului electoral s-a încheiat. Potrivit opoziţiei, protestele vor continua vineri, în faţa Parlamentului, începând cu ora 12:00.

PPE cere oprirea finanţării Moldovei

Partidul Popular European condamnă decizia Parlamentului de la Chişinău de a schimba sistemul electoral şi neglijarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia. „Este o ruşine că majoritatea parlamentară a ales astăzi, pentru cetăţenii Moldovei, autoritarismul – nu democraţia, corupţia – nu transparenţa, haosul – nu statul de drept. Este regretabil că 74 de membri ai Parlamentului au ales să consolideze autocraţia Partidului Democrat, cu liderul său Plahotniuc, şi a socialiştilor în loc să apere interesele poporului”, a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul.

„Comisia de la Veneţia a avut o recomandare clară – de a nu se schimba sistemul electoral. Ca de obicei, Partidul Democrat a ignorat recomandările Comisiei de la Veneţia şi preocupările Uniunii Europene. Au mimat nişte modificări, dar riscurile pe care le conţine noua lege electorală nu au fost omise.

Noua lege electorală a fost adoptată subit şi într-o manieră opacă, fără a implica nici opoziţia, nici societatea civilă. (…) Având în vedere situaţia gravă şi neglijarea de către Partidului Democrat şi Partidul Socialiştilor a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a condiţionalităţilor UE, PPE solicită Comisiei Europene să oprească orice finanţare şi să reevalueze Acordul de Asociere UE-Moldova”, a menţionat Daul.

Dodon a promulgat

Legea cu privire la trecerea la sistemul electoral mixt a fost promulgată, cu câteva minute în urmă, de preşedintele Igor Dodon. ”Felicit toţi cetăţenii Republicii Moldova cu această ocazie. Consider că începe o nouă filă în istoria modernă a Republicii Moldova. Vom munci în continuare pentru atingerea tuturor obiectivelor anunţate. Moldova are viitor”, a scris Dodon pe Facebook.

Sursa: www.dw.com

(41 accesari)