Update 11.03 // Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Declaraţiei Legislativului „privind condamnarea atacurilor Federaţiei Ruse asupra securităţii informaţionale naţionale şi amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova” a fost inclus pe ordinea de astăzi a Parlamentului.

După pauză, liderul PL, Mihai Ghimpu, propune ca această declaraţie să fie examinată împreună cu un proiect iniţiat de liberali privind ieşirea RM din CSI. „E o declaraţie care vorbeşte despre securitatea naţională, despre faptul că Rusia se amestecă în treburile interne. Dacă am ajuns că constatăm că Rusia nu respectă suveranitatea RM, atunci apare întrebarea de ce trebuie să mai fim în CSI. CSI înseamnă Federaţia Rusă. Avem un proiect privind ieşirea din CSI. Propunem să le examinăm împreună”, a menţionat Ghimpu. Propunerea sa nu i-a încântat însă pe democraţi, care au respins-o.

„Ştim că existăm propagnadă şi parrtide finanţate din Rusia, dar ştim că sunt foarte mutle jocuri. Ele sunt necesare. Dar slabi ne fac aceste jocuri din culise. Vom vota acest proiect, din motiv de reciprocitat. Pe viitor recomandăm să se gândească la jocurile politice care ne fac foarte slabi”, a menţionat vicepreşedintele fracţiunii PLDM, Vadim Pistrinciuc.

De cealaltă parte, proiectul a fost criticat de liderul PCRM, Vladimir Voronin. „Ca întotdeauna nora e vinovată. Cine a iniţiat aceste scandaluri în jurul televiziunilor. Nu noi? Dupa de Stat ce a făcut? a răspuns. acum începeţi să aiuriţi. Dacă interziceţi canalele ruseşti, trebuie să le interziceţi şi pe celelalte. Asta e prostituţie”, a spus Voronin.
————
După ce Duma de stat a Rusiei a solicitat rezilierea contractului dintre Pervîi Kanal şi oligarhul Vladimir Plahotniuc, PD a propus astăzi includerea pe agenda Parlamentului a unui proiect de hotărâre pentru aprobarea Declaraţiei Legislativului „privind condamnarea atacurilor Federaţiei Ruse asupra securităţii informaţionale naţionale şi amestecul abuziv în activitatea politică din Republica Moldova”.

„Este nevoie de o reacţie promptă după decizia Dumei de Stat a Rusiei”, a declarat deputatul PD, Sergiu Sârbu.

„Nu e bine ca cineva să creeze din nişte frustrări personale problemele naţionale al ţării”, a spus socialistul Vlad Bătrâncea.

„Ca să nu ajungem la un conflict dintre PD şi PSRM, cerem pauză de jumătate de oră. Ca să vă liniştiţi şi voi şi să ne gândim şi noi ce facem”, a propus liderul PL, Mihai Ghimpu.

„Să-şi spună păsul fiecare fracţiune, apoi liberalii vor avea un tablou mai larg”, nu a fost de-acord preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.

„Pe mine mai puţin mă interesează părerea altor fracţiuni. Dumitru Gheorghevici, nu ne băga în război cu Rusia”, a insistat Ghimpu.

Astfel, plenul Parlamentului a luat o pauză de 30 de minute.

Precizăm că decizia luată de Duma de stat a Rusiei a fost o reacţie aşa-numita „Legea antipropagandă”, votată de Parlamentul de la Chişinău. Deşi declaraţia nu a fost primită cu entuziasm de către deputaţii din „Edinaia Rossia”, documentul a fost adoptat în unanimitate.

Deputatul rus care a iniţiat proiectul le-a explicat colegilor săi că Plahotniuc se foloseşte de fapt de emisiunile produse de Pervîi Kanal din Moscova.

Sursa:jurnal.md

(23 accesari)