vitalie ciobanuVizita oficială la Moscova, întâlnirea cu preşedintele Vladimir Putin, declaraţiile scandaloase rostite cu acest prilej fac parte din şiragul de gesturi provocatoare cu care şi-a început mandatul.

Preşedintele ales şi validat al Republicii Moldova, Igor Dodon, se pare că şi-a aflat la Moscova scena de pe care să ne ofere spectacolul deplin al virtuţilor sale politice. Şi mai ales o rampă pentru vanitate. Vizita oficială la Moscova, întâlnirea cu preşedintele Vladimir Putin, declaraţiile scandaloase rostite cu acest prilej fac parte din şiragul de gesturi provocatoare, abundent comentate de presă, cu care şi-a început mandatul. Într-un fel, e o dovadă de consecvenţă. Dodon face exact ce e în stare să facă din ceea ce a promis în alegeri: atacă limba română şi ideile unioniste, blamează Acordul cu Uniunea Europeană, despre care a promis că va fi abolit dacă socialiştii vor câştiga majoritatea în alegerile parlamentare din 2018 şi, în contrapartidă, afişează o retorică slugarnică, dezonorantă pentru un şef de stat, în raport cu Rusia şi cu regimul separatist de la Tiraspol.

La Moscova s-a vorbit între altele şi despre statutul muncitorilor noştri în Federaţia Rusă, şi despre revenirea produselor moldoveneşti pe piaţa rusă, doar că aceste probleme n-au ieşit din vagul unor discuţii formale. Putin a fost mult mai clar, acuzând politicile proeuropene ale Chişinăului: „Am dori ca relaţiile Moldovei cu UE să se deruleze într-un regim coordonat cu Rusia”. De asemenea, a subliniat nevoia păstrării statutului de neutralitate al Moldovei, iar în chestiunea reglementării transnistrene a invocat nevoia revenirii la un acord de genul Kozak din 2003, acord de federalizare la care conducerea de atunci de la Chişinău a renunţat în ultimul moment. Preşedintele rus a avut un ton ferm dar sobru. Dodon în schimb a făcut exces de vehemenţă, atunci când a condamnat politica de restrângere a relaţiilor moldo-ruse promovată de autorităţile moldovene în ultimii ani.

Evident, n-a suflat o vorbă despre evacuarea armatei ruseşti din Transnistria şi nu a spus nimic, cel puţin în faţa ziariştilor, despre „oligarhii de la guvernare”, pe care i-a criticat în campania electorală. Problema lui Dodon este Uniunea Europeană, „cea care nu i-a dat nimic Republicii Moldova” (suma de aproape un miliard de euro, acordată Chişinăului după semnarea Acordului de Asociere, nemaivorbind de banii ce vor veni în acest an de la Bruxelles, nu înseamnă nimic în viziunea lui Dodon!). Ceilalţi duşmani ai socialistului sunt România şi unioniştii, „care vor să desfiinţeze statalitatea”.

Preşedinţii au punctat şi la nivel simbolic „resetarea” prieteniei lor seculare. Dodon i-a oferit lui Putin o statuetă cu proto-părinţii „parteneriatului strategic” moldo-rus, Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare (tot mai bine decât crocodilul de sticlă dăruit liderului de la Moscova, acum câţiva ani, de aniversarea zilei sale de naştere, de fostul preşedinte Voronin!). În timp ce Vladimir Putin i-a oferit „omologului său” de la Chişinău o hartă din secolul al XVIII-lea a Principatului Moldovei, cuprinzând teritoriul de azi al RM, Moldova dintre Prut şi Carpaţi – parte a statului român – şi regiuni aflate azi în componenţa Ucrainei. Harta lui Putin i-a oferit lui Dodon prilejul de a se da în stambă, vorbind despre România, alcătuită „pe jumătate din Moldova şi pe jumătate din Ungaria (Transilvania)”, şi deplorând greşeala Rusiei de a nu fi ocupat în 1812 întregul Principat, pentru ca „ţara mea azi să fie întreagă”. Uşor de imaginat ce sentimente vor fi trezit la Bucureşti şi Kiev declaraţiile iredentiste ale lui Dodon în contextul politicii revizioniste a Rusiei în spaţiul post-sovietic!…

Guvernarea de la Chişinău nu putea lăsa fără replică retorica anti-Bruxelles a lui Dodon şi „a taxat dur”, cum a titrat presa, declaraţiile preşedintelui ales şi validat: „vom neutraliza politic orice încercare de a anula Acordul cu Uniunea Europeană” – citat dintr-un comunicat PD.

Ce-i asta? O confruntare reală între Igor Dodon şi guvernare sau un circ, o manevră pentru îmbrobodirea naivilor?… Un observator străin, obişnuit să se conducă de logică în analizele sale – o logiсă, să spunem, anglosaxonă, geometrică, nu una piezişă, de tip oriental sau balcanic, profesată la Chişinău –, se va întreba, pe bună dreptate, de ce şi-a complicat viaţa Partidul Democrat şi liderul său Vlad Plahotniuc, susţinând alegerea lui Dodon ca preşedinte, care, iată, ameninţă cu anularea Acordului de Asociere – ceea ce va însemna pierderea finanţării externe şi a regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii moldoveni –, şi nu a sprijinit-o pe Maia Sandu, candidatul unic al Opoziţiei proeuropene, ci din contră, a răspândit minciuni şi calomnii la adresa ei pentru a-i submina şansele electorale? De ce?… Explicaţia o ştim: e mult mai convenabil să lupţi cu gesticulaţia prorusă a lui Igor Dodon, încordarea e mult mai mică, decât să răspunzi pentru sabotarea reformelor proeuropene în faţa unui preşedinte care denunţă corupţia şi capturarea instituţiilor statului.

Joaca de-a hoţii şi vardiştii, executată în funcţie de interesele egoiste ale clasei politice de la Chişinău, se reproduce şi la nivelul partenerilor de guvernare ai PD. Liberalii dlui Ghimpu ba se folosesc de Dodon ca să scape de disidentul Şalaru, ba se supără pe declaraţiile proruseşti ale socialistului şi lansează „procedura de demitere a şefului statului”, iar PD ne asigură că va analiza în cadrul coaliţiei argumentele liberalilor care stau la baza acestei iniţiative. De cealaltă parte, Anatol Şalaru se desparte de PL ca să mai facă un partid unionist – exact ce-i lipsea Republicii Moldova! –, fără a rosti o vorbă despre corupţie şi oligarhi.

Zădărnicirea revanşei pro-moscovite, reprezentată de Dodon şi de socialişti (aflaţi în creştere, potrivit unor sondaje), va servi pretextul ideal pentru introducerea votului pe circumscripţii uninominale în perspectiva alegerilor parlamentare. Aşadar, regimul actual va încerca să obţină sufragiile populare nu printr-un angajament sincer şi mult mai decis pe calea reformelor, ci la fel ca până acum, orchestrând scheme politicianiste şi tot felul de combinaţii juridice, în speranţa că electoratul va înghiţi şi aceste numere de iluzionism.

În Moldova – remarcă majoritatea comentatorilor – câmpul de bătălie politic a fost împărţit între „proeuropenii” de la guvernare şi proruşii lui Dodon, iar Opoziţia antioligarhică e scoasă pe tuşă. Nu va fi deloc uşor să combaţi discursul prorusesc al preşedintelui ales şi validat, care ameninţă existenţa Republicii Moldova şi, în acelaşi timp, să demaşti ipocrizia guvernării actuale care îl foloseşte pe Dodon pentru a se menţine la putere. Cât despre intelectualii basarabeni, bieţii de ei, aceştia vor fi chemaţi, a câta oară, să facă zid în jurul valorilor naţionale – limba, alfabetul, istoria, tricolorul… – pe care le-au tot apărat până au încărunţit şi-au răguşit. Şi toate acestea pentru ca farsa sinistră jucată în ultimii 25 de ani în Republica Moldova să continue. Ba, dacă se poate, să o suporte şi generaţiile viitoare!

Vitalie Ciobanu

(40 accesari)