Adevăraţii prieteni ai Republicii Moldova sunt în Vest, nu în Est, iar prosperitatea vine din relaţia cu Uniunea Europeană, afirmă deputatul european Siegfried Mureşan. Europarlamentarul a îndemnat politicienii de la Chişinău să depună mai multe eforturi pentru implementarea reformelor agreate în cadrul Acordului de Asociere cu UE.

„Republica Moldova a exportat, anul trecut, valoric de peste 3 ori mai mult în statele din UE decât în cele din CSI. Astfel, exporturile de mărfuri destinate ţărilor din UE au însumat circa 1,41 miliarde de euro, în creştere cu 19,9% faţă de anul 2016, şi au reprezentat 65,8% din totalul exporturilor, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Comparativ, exporturile de mărfuri destinate ţărilor CSI au însumat doar circa 410 milioane de euro, cu o pondere de sub 20% în totalul exporturilor. Iată încă o dovadă clară că Uniunea Europeană (UE) este principalul partener comercial al Republicii Moldova şi că prosperitatea pentru cetăţenii Republicii Moldova vine dinspre Uniunea Europeană, lucru dovedit şi de faptul că cei mai mari cinci investitori străini din Republica Moldova anul trecut au fost exclusiv state membre UE, inclusiv România”, a declarat Siegfried Mureşan.

„Toate acestea arată, din nou, că adevăraţii prieteni ai Republicii Moldova sunt în Vest, nu în Est şi că prosperitatea vine din relaţia cu Uniunea Europeană. De aceea politicienii de la Chişinău trebuie să depună mai multe eforturi pentru implementarea reformelor agreate în cadrul Acordului de asociere cu UE”, a adăugat europarlamentarul.

Potrivit lui Siegfried Mureşan, Guvernul de la Chişinău trebuie să depună eforturi pentru asigurarea unui cadru fiscal stabil şi predictibil, să dezvolte infrastructura, mai ales că 85% din totalul exporturilor au fost făcute pe cale rutieră, şi să investească în educaţie.

„Acestea sunt principalele domenii de care depinde dezvoltarea mediului de afaceri şi crearea de noi locuri de muncă. Numai aşa bunăstarea va fi resimţită şi în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor”, a conchis europarlamentarul.

Sursa:jurnal.md

(9 accesari)