În timp ce Parlamentul se laudă că a îndeplinit toate recomandările Comisiei de la Veneția privind sistemul electoral, experții de la Promo-Lex susțin că lucrurile stau cu totul altfel, doar 12 din 32 de condiții fiind realizate.

Mai mult, potrivit lui Pavel Postică, directorul programului de monitorizare a proceselor democratice din cadrul Promo-LEX, piedicile puse în calea desfășurării unui referendum privind sistemul electoral, pe care societatea civilă a încercat să-l declanșeze, reprezintă clar o încălcare a recomandărilor Comisiei de la Veneția, care a menționat printre priorități atingerea unui consens social.

„Și acest consens social putea fi atins, așa cum a fost recomandat inclusiv de mulți participanți la acele discuții publice care au fost organizate de Parlament, printr-un referendum. Și atunci orice întrebare sau orice suspiciune vizavi de un consens referitor la modificarea sistemului electoral ar fi dispărut.

În continuare, noi vedem că Parlamentul nu doar că nu a organizat un referendum cu privire la aprobarea acestei legi pentru a atinge acest consens național, mai mult, se pare că se pun obstacole pentru organizarea acum a acestui referendum, care la fel poate fi privit nu doar ca referendum de abrogare a Legii 154, prin care a fost implementat sau pus în aplicare sistemul electoral mixt, ci și ca un mecanism de atingere a consensului național. Or, dacă un astfel de referendum ar pica, înseamnă că au avut dreptate acei politicieni care au votat în Parlament trecerea la sistemul electoral mixt”, a declarat Postică în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

El a mai spus că vizita Comisiei de la Veneția nu a fost cerută de către autoritățile naționale, ci de partenerii internaționali, și că avizul pe care instituția îl va face „ar trebui” să fie respectat de către guvernare.

Sursa:jurnal.md

(8 accesari)