foto: jurnal.md

foto: jurnal.md

Gheorghe Munteanu, bărbatul arestat pentru 20 de zile după un accident cu implicarea procurorului Iurie Garaba, a fost reținut ilegal, iar cauza penală a fost pornită cu grave încălcări ale articolelor din Codul de procedură penală. Este declarația profesorului în drept penal, Vitalie Țaulean, și a fost făcută astăzi în cadrul unei conferințe de presă, transmite jurnal.md

El a menționat că atât procurorul care instrumentează cazul, Eugen Bordos, dar și judecătorul de la Buiucani, Ion Morozan, trebuie să fie trași la răspundere penală.

„Am decis să vorbesc în cadrul acestei conferințe de presă fiind determinat de batjocura care are loc în organele de drept. În cazul lui Gheorghe Munteanu a fost pornită o cauză penală la comandă. Și am mai multe argumente forte în acest sens. Între cei doi participanți la comiterea accidentului a apărut un conflict, dar numai Munteanu este acuzat de huliganism. Dosarul penal este pe încălcarea ordinii publice. Nu a avut loc încălcare a ordinii publice, dar un conflict între două persoane. Activitatea respectivă este încadrată eronat în cauza penală. Martorul a indicat că Garaba a inițiat conflictul. Dacă Munteanu a aplicat vreo lovitură, nu este decât prezența legitimă a condițiilor apărării. Nu în zadar procurorul a ajuns la spital. El încearcă să manipuleze și să demonstreze că lui i-au fost cauzate vătămări corporale medii sau grave”, a declarat Vitalie Țaulean.

Atunci când procurorii spun că analizează acest incident sub toate aspectele, sunt doar niște vorbe goale, afirmă profesorul de drept penal.

„Gheorghe Munteanu a fost reținut cu încălcarea mai multor articole din Codul de Procedură Penală. Judecătorul care a admis și a recunoscut legal reținerea urmează să fie atras la răspunderea penală pentru arestare ilegală cu bună știință. El era obligat să verifice. Sunt și prevederi CEDO în acest sens. Ofițerul de urmărie penală trebuie să fie atras și el la răspundere. Dacă a avut loc un conflict, și unul din ei a fost atras la răspundere penală pentru huliganism, cel de-al doilea – nu și el trebuia? Cine azi va clarifica imparțial circumstanțele reale în care a avut loc infracțiunea. La noi procurorii se acoperă unul pe altul. Procuratura Generală ar trebui să se autosesizeze. Ceea ce invocă că toate cererile vor fi analizate sunt vorbe goale. Legislația este ajustată în așa mod încât criminalii îmbrăcați în uniformă să-și mușamalizeze activitățile infracționale”, a adăugat Vitalie Țaulean.

La rândul său, liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, cel care a informat opinia publică despre accident, a relevat că procurorul care instrumentează acest caz, Eugen Bordos, a ajuns la Judecătoria Buiucani sub protecția lui Garaba.

„La o ședință a Consiliului procurorilor a fost acuzat că nu se prezintă la lucru, de uz de documente false și de corupție. Acea ședință a fost condusă de Garaba, de aceea i s-a aplicat o pedeapsă foarte blândă. Apoi a fost trimis la procuratura Buiucani. Este firesc ca anume el să instrumenteze dosare la comandă. Ieri la conferința de presă a mințit, deși martorul a depus cu totul alte mărturii”, a menționat Sergiu Mocanu.

Liderul Mișcării Antimafie afirmă că va demonstra că procurorul Iure Garaba minte atunci când spune că a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. „Vă asigur că vom găsi experți care să demonstreze că nasul acestui procuror este întreg. „Intervenția chirugicală” a fost făcută după conferința noastră de presă, pentru că după accident nici nu a fost fixat la Spitalul de Urgență. Mă adresez medicilor de la Spitalul de Urgență să nu vă faceți complici cu criminalii”, a spus Mocanu.

Acum trei zile, președintele Consiliului Procurorilor, Iurie Garaba, a fost implicat într-un accident rutier pe Calea Ieşilor, iar celălalt șofer, Gheorghe Munteanu, a fost reținut de poliție pentru că l-ar fi lovit pe Garaba. Informația a fost făcută publică de liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, abia după care Procuratura Generală a emis un comunicat de presă despre accident.

Potrivit PG, Iurie Garaba pleca în vacanță împreună cu familia sa, iar cel care încălcat regulile de circulație este celălalt șofer, Gheorghe Munteanu, care se află acum în arest preventiv „în scopul neadmiterii influenţării depoziţiilor martorilor care s-au aflat cu el în acelaşi automobil”.

Ieri Gheorghe Munteanu, șoferul în vârstă de 36 de ani, acuzat că l-ar fi maltratat pe președintele Consiliului procurorilor, Iurie Garaba, a primit mandat de arest preventiv de 20 de zile. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Buiucani. Gheorghe Munteanu este pus sub învinuire pentru huliganism. El pledează nevinovat.

sursa: jurnal.md

(272 accesari)