Igor Dodon a anunțat că a decis să promulge pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital.

„Am luat în calcul și comentariile experților, și ale mediului academic, și ale formatorilor de opinie din interiorul Republicii Moldova, dar și celor de peste hotarele țării”, spune Dodon.

Potrivit șefului statului, măsurile „conțin deficiențe ce vor fi soluționate pe viitor”. Totodată, acesta laudă guvernarea pentru că „încearcă să readucă corabia naufragiată a economiei moldovenești într-o albie a dezvoltării”.

Decizia lui Dodon de a promulga amnistia fiscală este criticată de vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari.

„Deci preşedintele-căpşunar a promulgat Legea declarării voluntare şi amnistiei fiscale, deşi fracţiunea socialiştilor formal s-a exprimat categoric împotriva acestui act normativ! Mai crede cineva că acest Dodon nu este vasal al lui Plahotniuc? Îi ajută la rezolvarea tuturor problemelor strategice, chiar dacă face acest lucru în detrimentul propriului partid. Argumentele bufonului cu lanţug de preşedinte în favoarea promulgării amnistiei penale sunt ridicole şi nu costă nici doi bănuţi! Clientul permanent al frizeriei Nobil a povestit mult şi bine despre importanţa reformei fiscale şi micşorarea poverii asupra businessului. Sunt de acord, dar el a vorbit despre cu totul alte acte legislative.

Legea cu riscul uriaş de legalizare a banilor furaţi şi murdari, precum şi de stimulare a răuplatnicilor, nu are nimic cu micşorarea şi unificarea impozitelor. Nu ţine nici de justificarea privind experienţa perioadei 2007-2008. Nici atunci nu a fost un impact palpabil de la acea amnistie a capitalului, însă în acel moment Moldova încă nu s-a confruntat cu zeci de miliarde furate din sistemul bancar, sustrase din ţară, precum şi cu spălarea de peste 30 de miliarde de dolari. De azi, Dodon a devenit oficial complice la jaful bancar!”, a declarat Alexandru Slusari.

Amintim că pachetul de măsuri fiscale, inclusiv proiectul legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală, a fost aprobat în două lecturi de Parlament, cu voturile deputaților PD și PPEM. Inițiativele au fost anunțate pe 24 iulie de la tribuna PD, aprobate a doua zi de Guvern și incluse peste noapte și pe agenda Parlamentului.

Potrivit legii privind declararea voluntară, persoanele fizice pot declara voluntar bunurile nedeclarate, acestea vor trebui să indice sursa venitului și să achite o taxă de 3% din valoarea bunurilor liberalizate până la 10 decembrie 2018.

Legea a atras imediat critici dure din partea UE, SUA, FMI, dar și a Băncii Mondiale, care au atenţionat că aceste iniţiative pot submina angajamentul guvernului de a lupta cu corupţia şi alte angajamente pe care le are Moldova cu instituţiile financiare şi că se pot solda cu „riscuri fiscale semnificative”. Ambasada Statelor Unite la Chișinău a subliniat, în luarea de atitudine critică faţă de reforma votată înainte de închiderea sesiunii parlamentare, că noile acte normative „legitimează furtul şi corupţia şi dăunează climatului de afaceri”.

Sursa:jurnal.md

(42 accesari)