Guvernul de la Chișinău – o anexă a unui grup privat de persoane. În interviul DW, fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, vorbește despre cum a fost uzurpată puterea în Republica Moldova.

2018 este an electoral în Republica Moldova. Vor avea loc alegeri parlamentare – de data aceasta, cel mai probabil, în baza sistemului electoral mixt, votat în vara anului 2017 de PDM, PSRM și PPEM contrar protestelor societății civile și contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția. Moldova intră în alegeri cu instituții ale statului transformate în unele de partid, cu o justiție coruptă și îngenuncheată, cu o presă concentrată în mâinile a doi actori politici care au împărțit eșichierul politic în albastru și roșu și cu o populație săracă și îmbătrânită.

DW a realizat un interviu cu fostul ambasador al Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, despre atmosfera din preajma acestei campanii. Interlocutorul vorbește despre cum a fost uzurpată puterea în Republica Moldova, despre falsa „idee europeană” de pe radarul PDM, despre triumviratul regional PDM-PSRM-„Sheriff” și despre Igor Dodon în rol de „pasager de lux” al caravanei politice conduse de oligarhul Vlad Plahotniuc.

DW: Anul acesta vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Acestea se vor desfășura în baza sistemului mixt așa cum și-au dorit democrații și socialiștii. Cu ce configurație politică a Parlamentului credeți că ne-am putea pomeni?

Igor Munteanu Igor Munteanu: PDM este un proiect de business în care nu se prinde nicio ideologie

Igor Munteanu: Sistemul electoral mixt este expresia la indigo a unui pact politic. Acest pact a fost scris pe ”scalpul” încă în viață al defunctului PCRM, atunci când PD a extras din acest partid ce se mai putea extrage și cu scopul de a-și aronda astfel jumătate din mandatele repartizate pe circumscripții majoritare în care vor conta cel mai mult resursa administrativă și banii. Luând în considerație pragul psihologic de care se ciocnește PD în sondaje, sistemul mixt este practic ultimul balon de oxigen din care se poate alimenta. Mai mult de atât, cred că PD și PSRM ar putea face front comun doar prin anularea totală a alegerilor și numirea deputaților prin strigare de la GBC (sediul oligarhului Vlad Plahotniuc – n.n.). Direct. Doar că atunci, Moldova ar trebui numită Republica GBC, cam tot așa cum numim astăzi regimul separatist de la Tiraspol, „republica Sheriff”, dacă ar fi să vorbim pe șleau. Mersul anemic al reformelor și grămada de restanțe în domeniul statului de drept, al justiției și reformelor structurale, inclusiv al celor din sectorul lovit de catastrofa bancară din 2014-2015, nu poate fi contrazis nici de către cei mai bine plătiți „șlefuitori de imagine politică”.

Sistemul electoral l-au tras sub ei, circumscripțiile le-au trasat reieșind din calculele lor electorale, instituțiile statului sunt toate în genunchi… Și atunci pe ce mai mizează opoziția la aceste alegeri?

Opoziția trebuie să mizeze pe ceea ce face un regim democratic mai puternic decât o tiranie. Pe ideea de dreptate. Pe ideea de justiție, pe încredere, pe onestitate. Sună un pic prea academic, dar dacă citești cu atenție sondajele și nu luneci superficial doar pe ratingurile care-ți convin, atunci regăsești în ele semnele unei mize uriașe de care pot beneficia partidele democratice, chiar și atunci când haosul organizat și propaganda unui regim de tip hibrid (semi-autoritar, semi-democratic, hiper-centralist și oligarhic) creează atâta neîncredere generală. Publicul are o nevoie acută de onestitate în politica pe care o tratează ca pe un serviciu. Și cetățenii au dreptate. Acțiunea politică este un serviciu livrat la costuri și cu eficiența cu care cei aleși sunt capabili să-l furnizeze. Atunci când BOP (sondajul Barometrul Opiniei Publice) arată 45-50% respondenți indeciși la întrebarea viitoarelor alegeri ori atunci când 55% consideră că nu există nici un politician care i-ar reprezenta nu înseamnă că pentru aceștia politica nu mai are nici un sens, ci că cerințele (tehnic vorbind) pe care ei (cetățenii) le-ar înainta unor politicieni sunt mai înalte decât munca pentru care acești politicieni s-ar oferi să o presteze în serviciul public. Aici este nevoie de oameni competenți și onești, care pot livra. Nu înainte însă de a comunica eficient, cu onestitate și precizie, ceea ce i-ar distinge de alții. Aici însă intervin ”defectele” modelului ”original” pe care actuala guvernare caută să-l înrădăcineze în Republica Moldova. Și mă refer la monopolurile existente în mass media, la hoardele de bloggeri plătiți, la politologi cățărați pe sticlele protectorilor lor, care obosesc zi de zi să demonstreze că albul e negru și invers. Este bine cunoscută tactica ”politicii de guerilla” pe care unii proprietari de partide le urmează în Republica Moldova: dacă ei nu pot deveni mai credibili și mai populari, atunci ei vor folosi toate mijloacele disponibile, legale și ilegale, pentru a-i înnegri, ponegri și șantaja pe ceilalți ca prin raportarea la imaginile proiectate prin mediile controlate tot de ei, publicul să decidă că, în definitiv, diferențele dintre ei nu sunt chiar atât de mari. Aș menționa în acest context și ideea de schimbare a celor de la putere – mai ales a celor ”maculați” de implicarea în furtul miliardului, de afaceri suspecte cu bani furați de la stat, ceea ce i-ar face total ineligibili într-un sistem democratic în care integritatea și legea ar sta în capul mesei.

Observăm că PDM a cam părăsit centrul eșichierului politic și ar vrea să-l credem mai de dreapta. De ce face asta? De ce eliberează stânga?

PDM este un proiect de business în care nu se prinde nicio ideologie: nici de stânga, nici de dreapta. Puterea este singura valută în care cred cei care iau decizii în acest partid, mai ales în puterea nelimitată. În mod oportunist, PD va avea nevoie de grupuri unioniste, în aceeași măsură în care are nevoie de nostalgici sovietici, un fel de partid cu geometrie variabilă, care-ți poate vinde și zăpadă la Polul Nord dacă asta ar folosi cu ceva proiectului de menținere a controlului total asupra organelor de drept și a proprietăților de stat. De PSRM a avut nevoie pentru a dezbate monopolul de voturi al PCRM, de PUN are nevoie contra PL, de PL are nevoie contra PAS și DA, de PN are nevoie contra PSRM, și tot așa. În condițiile unei societăți extrem de sărăcite, mulți votanți migrează instinctiv pe stânga, în care nu găsesc însă politici de stânga, ci cripto-valută infectată de propaganda Kremlinului. Din păcate, nu doar PSRM este doar nominal de stânga, orientându-se ideologic pe idei care răsună bine mai ales pe segmentul conservator de dreapta al modelului valorilor tradiționale promovat de Kremlin și Biserica Ortodoxă Rusă. O să vedeți cât tămbălău vor face PSRM în jurul acestei teme în ajunul scrutinului, care nu are nimic în comun cu ceea ce Dvs definiți stânga, nici măcar cea rusească, nemaivorbind de opțiunile de stânga europene. PD dansează în jurul PSRM ca un hingher, interesat de blana acestuia, nu de grija pentru patrupede.

Dar e cam greu pentru cineva care nu urmărește foarte atent mutările de pe tabla de șah a politicii moldovenești să înțeleagă totuși ce fel de partid e PDM. Atât de tare flutură retorica proeuropeană încât unii, inclusiv de la Bruxelles, au amețit și-i cred. Plus, săgețile aruncate spre Rusia, expulzarea lui Rogozin, Legea antipropagandă intrată recent în vigoare… Este partidul domnului Plahotniuc un partid proeuropean?

Nu există ”idee europeană” pe radarul PD. Există niște interese de menținere a sistemului de putere existent și, prin reflecție, anumite obligații pe care guvernul condus de oamenii desemnați de PD în funcții guvernamentale încearcă cu chiu cu vai să le onoreze, după cum putem observa fără mari succese notabile. Eu cred că cei care nu-și dau seama ce fel de partid este PD sunt foarte puțini. Unii se apropie de PD din nevoia unei cariere, alții își salvează un business, alții extrag resurse vitale din liderul PD oferindu-i consultanță ”strategică” în condiții de incertitudine. Liderii PD și-ar dori o asemenea relație cu UE, care să nu le deranjeze afacerile – de aici și replica răgușită a unor cripto-juriști PD că ”Moldova este un stat suveran, care are dreptul de a decide singur asupra sistemului electoral”, asta sună destul de cinic încât să mai dezvoltăm teoria ”europeneității” acestui partid. Eu cred că PD este un partid de tip corporatist, a cărui coeziune ideologică se leagă de loialitatea/distanța față de șeful partidului și care, din păcate, nu este o excepție. Multe alte partide politice din Republica Moldova și din regiune copiează astfel un model de asociere politică circumstanțială, pe care unii din lene intelectuală îl numesc ”realpolitik”, evident, în mod eronat și fără nici o relevanță metodologică.

Au existat câteva inițiative foarte ciudate în ultimii doi ani, mai ales pentru o țară mică din care s-a furat un miliard de dolari: una (înaintată chiar de șeful legislativului Andrian Candu) prevedea liberalizarea capitalului, alta (care e deja lege) dobândirea cetățeniei prin investiție, acum au încercat cu decriminalizarea infracțiunilor economice. De ce se tot insistă cu aceste inițiative?

Ambele subiecte sunt extrem de importante pentru tipul de putere politică gestionat de PD. Aceste sistem clientelar se specializează în oferirea de rente celor loiali și aplicarea de sancțiuni celor care i se opun. Nu diferă foarte mult de sistemul PCRM, doar că regimul de monitorizare și de impunere a sancțiunilor judiciare contra celor nesupuși este mult mai dur și mai costisitor decât în perioada anilor 2001-2009. Pe timpuri, IDIS „Viitorul” a studiat fenomenul ”impozitării neformale”, ca o formă de a măsura impunerea de costuri companiilor private din partea unor autorități politice, prin crearea unor ”liste” opțional-obligatorii de la care companiile nu se puteau eschiva fără a-și aduce pe cap tot felul de măsuri de reprimare (controale, dosare penale, etc). Astăzi, acest tip de sistem creează puterii senzația unei influențe infinite, care poate exploda într-un anumit moment. Sunt mai multe sectoare în care acțiunile de reprimare contra businessului onest nu încetează și în care PD vine cu acest sistem de decriminalizare a ofenselor, dar aplicat pe criterii selectate în mod discreționar, altfel spus politizat. Creând un sistem de control asupra economiei naționale, PD poate oferi scutiri și vacanțe fiscale celor loiali, acordându-le discreționar în funcție de meritele unor companii care cotizează pentru campaniile scumpe ale partidului. Despre celelalte două inițiative – liberalizarea de capital și cetățenia contra investiții – pot spune că reprezintă acțiuni de mare risc pentru securitatea și apărarea țării și la care cele mai multe dintre instituțiile de resort au oferit avize negative, dar nimeni nu le-a luat în seamă.

O altă ciudățenie este legată de justiție: pentru prima dată avem un ex-prim-ministru condamnat pentru corupție, un ex-deputat cercetat pentru trădare de patrie, altul pentru spălare de bani, un primar de Chișinău în arest la domiciliu, controversatul Platon – condamnat, rețineri spectaculoase în fiecare săptămână… Cu toate acestea, clasamentele internaționale și sondajele interne arată că oamenii nu simt că s-ar face justiție. De ce se întâmplă asta?

Asta se întâmplă pentru că sistemele rentiere nu au fost abolite cu ocazia acestor arestări, iar protagoniștii lor arată și acum mai degrabă ca niște ”țapi ispășitori”, și nu ca monarhi ai schemelor pentru care au fost privați de libertate. Din acest motiv – percepțiile publice sunt extrem de negative față de acțiunile statului în domeniul justiției sau al eficienței unor autorități specializate (CNA, ANI, Procuratură, CSJ) care nu livrează acte de justiție, ci servesc mai degrabă ca piulițe la mașinăria politică a injustiției și inegalităților politice din Republica Moldova. În calitate de partener-secund în acest marș al orbilor conduși de un chior (după Bruegel), PSRM nu este cu nimic mai breaz, liderul lui (de facto), Igor Dodon, actualul locatar al Președinției, a numit judecători a căror reputație este cel puțin îndoielnică, implicați în dosare pierdute la CEDO, în afaceri cu imobile pe care nu le pot explica și în faimoasa afacere a spălării de miliarde rusești. Uitați-vă la ultimele numiri de judecători de către Dodon și veți înțelege că toată anvergura socialistă este o mare cacealma, construită de același model de suveranitate limitată (limitată doar de poftele binomului).

Deci, pe de o parte avem toate semnele că guvernarea și-a subordonat justiția, pe de altă parte am văzut cum Comisia Electorală Centrală a blocat inițiativa societății civile de anulare a sistemului mixt și, spun unii, cu actuala componență a CEC nu putem miza pe niște alegeri libere și corecte. Și atunci cum intrăm în alegeri? Nu e cam periculos?

În Moldova, CEC ar trebui să fie constituită din funcționari publici și nu din reprezentanții politici ai cuiva, indiferent dacă-i vorba de partide de opoziție sau de putere pentru că organizarea alegerilor este un serviciu în cadrul regimului constituțional democratic. Toată brambureala din ultimele luni cu trasarea de circumscripții care seamănă cu o blană de leopard, cu caravane deja desemnate de foști și actuali demnitari, care deja au luat cu asalt aceste localități, prăvălite într-o sărăcie și subdezvoltare greu de imaginat în apropierea UE, nu servesc consolidării instituțiilor democratice în Moldova și s-ar putea să fie contestate pe motiv de standarde electorale deficitare. Aici vreau să notez că nu-i vorba numai de reputația acelor oficiali care-și pun obrazul pentru neghiobiile care se întâmplă în sistemul electoral din Republica Moldova din ultima vreme, ci de reputația țării. Anume din acest motiv, Moldova nu a primit bani vitali, pe care ar fi trebuit să-i primească în anii 2015-2016-2017 din partea UE, și care ar fi trebuit să fie orientați spre dezvoltare, infrastructură, asistența fermierilor, drumuri, canalizare, în valoare de peste 400 milioane euro (sau 7,2 miliarde lei în perioada 2014-2017), bugetați de UE pentru Moldova, dar netransferați. Politicienii pot asuda ziua întreagă căutând motivele care au făcut UE să nu transfere banii și noi știm aceste motive, dar cine a avut cel mai mult de suferit de pe urma deciziilor eronate ale guvernării? Oamenii simpli, cei care au avut cel mai mult de suferit și de la furtul miliardului și de la efectele sale în lanț…

Poate fi numit „dictatură” ceea ce avem astăzi în Moldova? Domnul Plahotniuc anunță la partid că schimbă jumătate din Guvern și premierul execută; anunță Plahotniuc demararea luptei contra corupției și a doua zi vedem descinderi, deciziile Curții Constituționale, ale CSM și CSJ, ale Curții de Apel în dosare de rezonanță sunt toate previzibile… Cum se numește această stare?

Un model în care guvernul devine o anexă a unui grup privat de persoane este, conform Constituției, cea mai gravă învinuire care înseamnă uzurparea puterii în stat. Moldova are o democrație de fațadă, în care aproape nimic nu este ceea ce pare – legea se aplică selectiv, în funcție de ramificațiile și distanța de partidul aflat la guvernare, puterea locală este tăvălită în procese judiciare, iar reforma administrației centrale începe să semene a farsă – modelul la care ajung decidenții pare să fie mult mai costisitor, mai ineficient și mai puțin deschis/accountable față de public. Decizii cu impact uriaș asupra calității serviciilor publice se iau în spatele ușilor închise, în cadrul unor comitete de oficiali, interesați să placă seniorilor din partid și mai puțin să găsească soluții de politică eficientă și efectivă în stat. Cel mai ingrat este statutul partenerilor de dezvoltare. În opinia lor, Moldova a suferit o schimbare bruscă de traseu, a avut loc o ”deturnare forțată a echipajului”, ca să folosim o metaforă (hijacking) și care se străduie să pedaleze cu ambreiajul și frâna finanțărilor externe ca în cazul unei mașini gata să alunece de pe poteca lunecoasă a unui povârniș muntos. Alternativa alunecării depline ar fi o catastrofă pentru populație, dar niciuna dintre funcțiile automobilului nu funcționează, aparent, cu excepția fricii care pune stăpânire pe șofer și pasagerii acestuia. Sper că am răspuns.

Igor Dodon are vreun rol în ecuația liderului PDM sau e pe cont propriu?

Dodon este pasagerul de lux al caravanei politice conduse de PD. Autonomia de mișcare a PSRM este tot atât de efemeră ca și cea a liderului său – PSRM este un partid vulnerabil, care se exprimă în lexicul și printr-o alianță de votanți rusofoni și kremlinofili, care formează astfel scheletul electoral al partidului. PSRM parazitează pe nostalgia URSS, pe mângâierile ”tandre” ale administrației de la Kremlin și pe toleranța afișată a PD-ului, motiv pentru care mulți din provincie nu fac mare diferență între cele două (binoame, cum au început să-i spună pe la Nisporeni). Mai nou, Igor Dodon susține că Moldova are nevoie de echilibru, dar înțelege prin echilibru de la început ”să elimine unioniștii, să instaleze un sistem rusesc de control asupra istoriei și modelului cultural” și evident că după asemenea inginerii, Moldova va fi ”plină ochi de echilibru și națiune civică protocronistă”, zâmbim noi amar.

Da, dar Igor Dodon tot critică guvernarea…

Critică cu jumătate de gură și atât cât i se permite conform scenariului. Vedeți că PSRM critică ceea ce nu-l atinge. Nu critică grupurile oligarhice care-au devalizat sistemul bancar pentru că are asociați care s-au înfruptat din acest sistem; nu critică sistemul ilicit de ”eliminare a Guvernului” prin substituirea lui cu voința unei singure persoane din PD și nu critică declinul major al presei, justiției, procuraturii, controlate politic, pentru că – pe față și pe dos – Igor Dodon și-ar dori acest sistem să funcționeze în folosul regimului prezidențial puternic, pe care și l-ar dori în Moldova.

Pe de altă parte am văzut că șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, l-a „încolțit” destul de des în ultima vreme pe Igor Dodon. Ultima dată l-a acuzat că „discreditează Transnistria în fața Rusiei”. Aparent, ambii sunt ghidați de la Moscova. De ce atunci se ceartă?

Discuțiile dintre Tiraspol și Dodon seamănă mai degrabă a hârjoneală între niște căței fără ochi. Oare nu-i clar că ambele părți trăiesc din pomana curții și cupolelor imperiale de la Moscova? Oligarhii de la Tiraspol vor să controleze Chișinăul fără a ceda nici o iotă din ceea ce deja au (putere economică, acoperire militară și de securitate, bani federali, și sunt pregătiți să obțină în 2018 și mai multă recunoaștere internațională), iar Dodon are nevoie de voturi, indiferent de ce culoare și la ce preț ceea ce i-ar permite să viseze mai realist la un regim protocronist. Dodon nu poate livra totul ce-i interesează pe servitorii lui Gușan (care controlează regiunea transnistreană prin firma Sheriff – n.n.) și din acest motiv Tiraspolul are nevoie să discute la direct cu liderii PD, dar diferențele strategice nu sunt nici mari, și nici principiale între ei. Este adevărat că populația din stânga Nistrului este mai rusificată, mai colectivistă, mai măcinată de nălucile URSS-ului – și asta-i motivul exploatat cu succes de regimul de la Tiraspol pentru a-și păstra sistemul rentier by default, și pe care lobbiștii transnistreni din diverse organizații himerice îl salută în mod halucinant drept justificare a separatismului.

Cert este că undeva, în subteran, ceva se negociază în problema transnistreană. Și asta se vede în ultima vreme. Este Plahotniuc partenerul de discuții al lui Krasnoselski? Ar gira Rusia un astfel de dialog pe la spatele lui Igor Dodon, omul lui Putin în Moldova? Pe filiera schemelor economice Plahotniuc și Krasnoselski se pare că reușesc să coopereze… Cel puțin așa susțin experții în energetică.

Întrebarea Dvs trebuie tratată într-un context regional. Rusia și Occidentul nu și-au încetat ostilitățile: sancțiunile continuă, tensiunile politice vor continua, deopotrivă cu asistența pe care statele de frontieră le vor cere din partea UE și SUA pentru a rezista ofensivei geopolitice lansate de președintele Putin în ultimii ani. Războiul din Ucraina nu are cum să se încheie abrupt, iar negocierile în formatul Normandiei+ și alte formate nu par să ajungă la o soluție satisfăcătoare. Rusia nu are încredere în actorii politici de la Chișinău, dar nu se sinchisește să-i curteze și să-i mențină în apropierea jocurilor sale politice din regiune.

În acest moment, Rusia nu pare încântată de o schimbare a status quo-ului față de Transnistria, dar nici nu și-ar dori să piardă în situația în care pare să fie ocupată cu alte agende, fiind slăbită de numeroasele sancțiuni internaționale, dar și de măcelul pe care l-a provocat în mod iresponsabil prin luptele din Donbas și anexarea Crimeei. Vedeți cum o întorc lobbiștii transnistreni? Rusia ar dori să ajute RM, dar Putin nu are nici un proiect valoros căruia ar putea să-i dea curs în timpul apropiat și, din acest motiv, Moldova nu se bucură de nici o atenție la Moscova. Total eronat. Rusia pompează mulți bani și gestionează rețele complexe de grupuri politice și mediatice, de businessuri și centre semi-culturale prin care-și păzește interesele în Moldova, dar încurajează, prin asemenea discurs, diverși politicieni de la Chișinău să fie pregătiți de cedări pe măsura ambițiilor imperiale rusești, acestea fiind legate în temei de: 1. Renunțarea la agenda de asociere cu UE, 2. Federalizarea Republicii Moldova și crearea unui nou stat ”comun”, și 3. Reorientarea strategică a Moldovei față de structurile militare și politice ale Rusiei (ODKB, CSI, UV, UEA). Astea sunt mizele Rusiei pentru anul 2018, iar acestea nu pot fi întărite decât dacă va fi menținut actualul triumvirat regional (PD-PSRM-Sheriff), iar forțele democratice nu vor reuși să se facă suficient de bine auzite, înțelese și urmate de alegători.

Sursa:dw.com

(62 accesari)