Starea presei din Republica Moldova s-a agravat pe parcursul anului 2017. Indicele privind Starea Presei din Republica Moldova pentru anul trecut, lansat de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), arată o valoare de 23,69 puncte, cu 2,97 puncte în scădere faţă de 2016.

Documentul reprezintă o evaluare a situației mass-media din Moldova pentru anul 2017 și cuprinde: o descriere a metodologiei; cronologia principalelor evenimente din perioada de referință, cu impact direct sau indirect asupra situației mass-media; opiniile și evaluările experților.

Potrivit metodologiei utilizate, starea mass-media este analizată după șapte indicatori relevanți, și anume: cadrul juridic de reglementare a activității mass-media; contextul politic; mediul economic; mediul profesional; calitatea jurnalismului; securitatea informațională din perspectivă mediatică; securitatea jurnaliștilor. La toți cei șapte indicatori analizați situația este considerată „gravă”.

Autorul documentului este expertul media Ion Bunduchi și raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), realizat de CJI și Internews, cu susținerea financiară a USAID.

Sursa:europalibera.org

(20 accesari)