În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, directorul executiv al IDIS Viitorul, Igor Munteanu a vorbit despre rezoluțiile adoptate recent de către ONU, AP OSCE, Congresul SUA, desemnarea vicepremierului Dmitri Kozak în noua funcție, cum explică tendința guvernării de a avansa în relația cu SUA, care ar fi interesele marilor puteri față de Transnistria în acest moment, dar și despre alte aspecte importante.

T.: Dle. Munteanu, cum explicați interesul relativ sporit al ONU, AP OSCE, Congresul SUA față de problema transnistreană? Mă refer la rezoluțiile adoptate de către aceste organizații/instituții în ultima perioadă.

I.M.: Probabil că eu cu Dvs. atribuim sensuri diferite sintagmei de „interes sporit față de problema transnistreană”. De fapt, nu văd nici un semn că la nivelul instituțiilor menționate ar fi o prioritate Moldova cu problemele sale secesioniste. Este adevărat că Republica Moldova a cerut susținerea comunității internaționale în problema retragerii trupelor ruse aflate ilegal pe teritoriul său, iar ONU și Adunarea Parlamentară a OSCE au susținut prin rezoluții și declarații această cerere, un sprijin simbolic și politic, dar care nu rezolvă problema de fond – Rusia continuă să sfideze independența statului și să renege un principiu de drept internațional fundamental – inviolabilitatea frontierelor recunoscute Republicii Moldova în frontierele anului 1990, și aparent nici nu se grăbește să se conformeze etichetei de a-și retrage trupele militare ilegale de pe teritoriul RM. În plus, Rusia continuă să sponsorizeze un regim separatist și exploatează în mod vicios controlul său asupra elitelor transnistrene pentru a-și extinde cât mai multă influenţa asupra RM.

V-ați referit inter alia și la o Rezoluție a Congresului SUA pe același subiect din februarie 2018, vizând retragerea militarilor ruși, dar îmi permit să vă amintesc în acest sens că asemenea rezoluții politice au mai fost adoptate și în trecut. Pe timpul în care-mi exercitam funcția de Ambasador al RM în SUA (2010-2015), prin intermediul Caucusului pentru Moldova, grupul politic pe care l-am înființat la inițiativa mea în Congresul SUA și care funcționează până astăzi, prietenii noștri senatori și congresmeni au inițiat zeci de rezoluții cu același conținut, și nu cred că valoarea rezoluției din 2018 este superioară celor adoptate în 2012, 2013, 2014, sau 2015, în sprijinul suveranității și inviolabilității Republicii Moldova, somând Rusia să-și retragă militarii. Din păcate, Rusia nu pare să fie impresionată de rezoluțiile Congresului SUA, iar RM are prea puține pârghii care să facă prezența acestor militari ruși greu de menținut chiar și pentru Rusia, ceea ce ar înseamnă de fapt că  oricâtă susținere externă nu poate ajuta dacă nu eliminăm noi, în RM, condițiile care fac prezența acestor trupe militare în RM încă posibilă, iar pentru ca aceste condiții să fie eliminate trebuie să existe un stat funcțional la Chișinău, și nu o imitație de stat.

T.: Poate fi considerată desemnarea vicepremierului Dmitri Kozak în funcția de reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova un răspuns al Rusiei la rezoluțiile ONU, AP OSCE și Congresului SUA?

I.M.: Posibil. Cred că mai degrabă Rusia era cu un pas în urmă după „incidentul din 2017” în care „fabulosul propagandist” D. Rogozin, așa-zisul reprezentant al Președintelui Putin pentru Transnistria a fost declarat dintr-o dată „persona non grata” în RM și Rusia nu a putut replica nimic, cât nu s-a zbătut Rogozin să scuture Twitterul. Totuși, pentru că Rusia are nevoie de un „supraveghetor” permanent peste capul Tiraspolului, Putin a decis să-l reactiveze în acest moment pe unul din apropiații săi, reprezentantul său în Caucaz, Dmitri Kozak. Am mai spus de curând – titlul funcției atribuite lui Kozak este total inadecvat și fals. Cu doar 17% comerț extern orientat spre Rusia și 65% spre UE, Republica Moldova nu are nevoie de Kozac pentru a-și simți interesele economice mai bine păzite. Este limpede că acest nou emisar al Kremlinului are sarcina de a se implica activ în viața politică internă de la Chișinău și Tiraspol, având o grijă specială de regimul separatist care se găsește într-o stare accelerată de agonie politică și economică. Să va dau câteva cifre. În anul 2018, cheltuielile bugetului public al PMR sunt de 2 ori mai mari decât veniturile planificate, veniturile fiind de 1,1594 mlrd ruble (sau 102,8 mln $) față de cheltuielile estimate la 3086 mlrd ruble (sau 199,1 mln $). Deficitul actual (1,492 mlrd ruble) este acoperit integral din banii încasați din vânzările de gaze rusești care nu mai sunt returnate companiei Moldovagaz. Reiese că Guvernul RM, câtă vreme tolerează această situație, este plătitor net al salariilor regimului separatist. Pe mine, ca cetățean al RM, această situație penibilă mă insultă, ca și pe mulți alți cetățeni loiali ai acestui stat, care nu se simt apărați de un asemenea stat impotent, care nu-și apără interesele. Astăzi, datoria externă a Transnistriei a atins suma de 668,6 mln $, formată din creditele acordate de Rusia în perioada anilor 1992-1994, cu penalități și dobânzi calculate; în plus, datoria internă a PMR a atins suma de 17,999 mlrd ruble și depășește veniturile bugetului prevăzut în 2018 de cca 11 ori. Dacă punem în discuție și astronomica datorie de 6 mlrd $ pe care regimul a acumulat-o în Moldovagaz pentru consumul de gaz, ajungem la concluzia că regimul de la Tiraspol este falit, ca să se descurce ar trebui urgent să renunțe la orice cheltuieli care nu sunt sociale, să demobilizeze armata, să dea afară jumătate din armata de cinovnici angajați de administrație, și să revină printr-o administrație specială, care să pună capăt acestui experiment dureros pentru populația locală. Pentru Moscova este decisiv să „păstorească” un asemenea viitor guvern la Chișinău care ar fi ușor de cumpărat, construit pe faimoasele directive „și cu Estul și cu Vestul” ale nomenclaturii post-sovietice.

T.: Înseamnă toate aceste evenimente de nivel internațional că se trece la un nou nivel în procesul de soluționare a problemei transnistrene?

I.M.: Nu se trece.

T.: La modul general, care ar fi interesele marilor puteri față de Transnistria în acest moment?

I.M.: Marile puteri sunt preocupate în acest moment mai mult de „dezordinea globală” și de „efectul de seră” al puterilor emergente care adeseori recurg la negarea dreptului internațional în scopuri egoiste, iar exemplele abundă – de la Coreea de Nord până la Rusia și Siria, de la Mali la Sudan și lista poate continua. Relativa acalmie de după destrămarea URSS și înlocuirea sistemului  bipolar cu un multipolarism instabil încurajează conduita testării regulilor de joc și punerea la îndoială a organizațiilor multilaterale. Nu văd să existe semne că cineva ar dori să recunoască un stat transnistrean independent, nici măcar Rusia n-o face, iar în contextul anexării Crimeii, există o politică de nerecunoaștere a enclavelor separatiste, care se aplică inclusiv secesiunii tiraspolene. Dar, observ totuși că există un anumit interes de a împinge „părțile în conflict” spre concesii reciproce, prin „pași mici”, ceea ce ar putea crea și anumite ambiguități cu privire la finalitatea acestora.

T.: Anterior se vorbea că în 2019 ar putea apărea o conjunctură internațională favorabilă a soluționării problemei transnistrene. Ce puteți spune la acest capitol în lumina ultimelor evenimente legate de Transnistria?

I.M.: Nu știu cum ar trebui să definim o „conjunctură favorabilă pe plan internațional”. Ceea ce ar putea fi favorabil Rusiei ar putea fi un dezastru pentru Chișinău și, tot astfel, ceea ce ar putea însemna, o situație limită în care liderii transnistreni ar „da colțul”, fiind confruntați cu un colaps rapid în care nici un fel de resurse alocate de Rusia nu ar mai putea opri descompunerea rapidă a regimului secesionist, ar putea râni (probabil) orgoliul unor cercuri revizioniste de la Kremlin. Nu prea există multe opțiuni de câștig reciproc (win-win) pe temele acestei para-statalități anacronice.

Deși a servit Rusiei drept „cap de pod” pentru a influența guvernarea RM, Tiraspolul ar putea ușor fi colapsat dacă guvernul RM și-ar pune drept scop această direcție de politici și nu s-ar amăgi că soluțiile se găsesc oriunde în altă parte. Mi se pare evident că cel mai bun scenariu pentru Rusia ar fi cel în care ea ar continua politica de susținere a status quo-ului transnistrean prin anexarea „de facto” a regiunii, forțând elitele politice de la Chișinău să recunoască „de jure” partiția teritorială prin concesii unilaterale, prin „târguri” pragmatice pe dosare pline de corupție în domeniul energiei sau al altor surse generatoare de profit. Să crezi că rezoluțiile promovate la ONU ar putea rezolva de la sine conflictul transnistrean în folosul Republicii Moldova este tot atât de naiv ca și pământul plat ori soarele care se învârtește în jurul pământului. Suntem într-un moment de prăbușire a relațiilor acestui guvern cu UE ceea ce complică foarte mult pozițiile Chișinăului inclusiv în raport cu soluțiile acestui conflict.

Păzea la mișcările celor care fac pasele și feriți-vă de „candidații manciurieni”, o etichetă după nuvela lui Richard Condon „The Manchurian Candidate” din 1959, reprezentând un triler politic despre feciorul unei familii politice proeminente americane, care-i supus unei instruiri ideologice forțate prin care ajunge să devină asasinul președintelui SUA într-o conspirație comunistă. Candidații manciurieni sunt liderii în care națiunile inamice investesc resurse mari pentru a prelua astfel controlul asupra unei țări atacate.

T.: Cum explicați tendința guvernării de a avansa în relația cu SUA? Are vreo legătură cu problema transnistreană?

I.M.: Relația cu SUA nu a avansat nici o iotă în ultimii ani de guvernare. Există un dialog strategic care nu avansează suficient și nici durabil pentru că mecanismele sale se învârt în gol – guvernul continuă să se decredibilizeze prin acțiuni și declarații anti-democratice, prin vizite lipsite de agendă și lipsa unor proiecte suficient de relevante pentru businessul american. Ceea ce spunea Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat, la 28 iunie, la 2 ore după „întâlnirea istorică a PM Filip cu Secretarul de Stat M. Pompeo”, arată foarte limpede cât de falsă poate fi afirmația că  guvernarea avansează relația cu SUA. Un dialog strategic presupune că între cele două părți nu există nici o problemă de ordin structural, ori atunci când Departamentul de Stat atrage atenția asupra unor elemente fundamentale ale statului de drept – că „decizia ne-transparentă a Curții Supreme de Justiție și invalidarea rezultatelor alegerilor locale din 3 iunie reprezintă o amenințare pentru democrația din RM, și că alegerile libere și corecte trebuie să reflecte voința alegătorilor, fără interferențe politice, nu există temeiuri să accepți ideea unei tendințe de avansare în relația cu SUA. Pentru că-i fals. Iar ulterior, Ambasada SUA în RM să afirme la 17 iulie, că „instituțiile puternice și independente ale sectorului justiției sunt esențiale pentru protejarea statului de drept, menținerea încrederii cetățenilor și atragerea investițiilor.

… Îndemnăm Moldova să pună capăt justiției selective, să elimine corupția și să sporească transparența în sistemul judiciar pentru a asigura un viitor luminos”. Între aceste 2 mesaje puternice este o distanță de 2 săptămâni. Un guvern responsabil, condus de Filip, Tulip, Kulip, sau orice alt cinovnic de acest nivel, s-ar fi făcut în patru să rezolve problemele de care toți partenerii occidentali se simt atât de deranjați și, după cum vedeți, guvernul vânează pretexte să nu facă nimic. Cum poate cineva afirma serios că actuala guvernare vrea să avanseze relația cu SUA în condițiile în care nu există progrese substanțiale în dialogul strategic, care se reduce în acest moment la efuziuni lirice și superficiale, nu la proiecte politice care ar cimenta o guvernare competentă, predictibilă și lipsită de paraziți mediatici.

T.: Poate o eventuală relație bună a guvernării cu SUA, compensa relația proastă pe care o are puterea cu UE și Rusia?

I.M.: Nu. După cum am spus există o proastă lectură a comunicatelor oficiale ale Departamentului de Stat și al altor semnale relevante la Chișinău spre ceea ce eu aș numi-o astigmatism politic conformist.

T.: Cum credeți că vor evolua relațiile externe ale RM cu principalele Cancelarii ale lumii în următoarele luni?

I.M.: Politica externă depinde în cel mai înalt grad de calitatea procesului politic domestic. Relațiile cu statele care pot influența bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova trebuie să fie evaluate pe măsură ce va fi atins principalul obiectiv pentru următoarele 6-8 luni, și acesta ține de oprirea lunecării spre un model haotic non-guvernabil, care ar face din RM o pradă ușoară și ieftină, iar unii politicieni „manciurieni” (despre care am pomenit puțin mai sus) ar fi tentați să-și comercializeze serviciile în beneficiul unor state maligne. Și atunci, vorba lui Iulian Ciocanu de la RFERL, vor veni „eliberatorii”….

T.: Vă mulțumim!

Andriana Cheptine

Sursa:tribuna.md

(238 accesari)