ION PROCA Indexarea pensiilor omoară
Mare coţcar mai era şi moş Colea Blându. De cum mă vedea că scot apă din fântâna lui, aflată sub un agud veşnic turmentat de tescovina ce i-o turna uncheşul la rădăcină, mă îndemna să pun căldările jos ca să mai stăm de vorbă în voie, pentru că viaţa-i scurtă, iar pensia îi mică. Dar până a pune în dezbatere problema pensiei, el mă lua pe departe, vorbind mai mult în pilde.
– Tu ştii, măi Ionele, că pe faţa pământului sunt trei feluri de oameni. Primul soi: acei care îmi dau mie bineţe primii. Dintre aceştia sunt mulţi. Pe urmă, vin acei cu care ne salutăm odată. Dintre aceştia sunt oleacă mai puţini. Şi cel de al treilea fel de oameni sunt acei cărora eu trebuie să le zic bună ziua. S-au cam rărit. Sunt puţini de tot, că de când ne măresc pensia cu ţârâita, tu nu vezi cum mor ca muştele. Mulţi zic că o fost bine cu românul, alţii laudă rusul. Dar eu ţi-oi zice că-s deprins cu de toate. Am să-ţi spun una şi nu ai să mă crezi. În 1940, când au venit sovieticii cu tancurile să ne elibereze de ai noştri, eu eram un băietan. Tocmai îmblânzeam un juncan să-l pun la jug. Şi o intrat la noi în ogradă un soldat sovietic. Slab, murdar, sfrijit. O cerut ceva de mâncare. Tata l-a poftit în casă şi i-o pus pe masă ce-a dat Dumnezeu. Rusul sau ce naţiune o fi fost el, şi pus cuşma pe masă şi iarăşi n-o să mă crezi, căciula aceea a prins a se foi şi a merge pe masă. O mânau păduchii, bre…
În ziua când s-a anunţat la radio şi televiziune despre indexarea pensiilor , ambulanţele nu mai reuşeau să-i transporte pe bieţii pensionari. Mulţi au fost paralizaţi, alţii au avut atac de cord.
Moş Alexandru, tatăl preotului de la noi din sat nu s-a plâns niciodată de vreo boală. La anii lui mulţi mai ţinea o turmuşoară de oi, se mai lua cu munca prin grădină. Astă toamnă doamna profesoară, soţia lui, i-a zis să vândă oile, să se dezică de capre, că din două pensii vor ieşi la liman.
În ziua când la Televiziunea Naţională a fost anunţat cu câte procente se va majora pensia, pensionarul Alexandru Tofan tocmai se afla în faţa televizorului. S-a ridicat din fotoliu şi a pornit în camera vecină ca să-i spună soţiei vestea. Era indignat.
– Vezi ce fac democraţii, a zis el.
Ceva l-a străfulgerat până în creştet. Cei de la Salvare au constatat decesul.
(525 accesari)
Articol succint, dar, în schimb, spune-totul. Într-adevăr, mare porcărie. Sistemul de pensionare este învecit moral şi încă este inechitabil, este de tip sovietic, adică socialist, sau comunist, dacă vreţi. De ce? Pentru că este de tipul: – La toţi cîte puţin, că ţara, vedeţi oameni buni, este săracă! Nu sunt împotrivă, ca toţi să avem pensie bună, dar un lucru se cere – să fie echtabil. Pensionarul care a lucrat la stat, peste 40 ani, plătind impozitele cuvenite, tot 40 ani, are pensie cu 200-300 mai puţin de cela care o viaţă a stat cu călcîiul în fund, s-au s-a ocupat cu bişniţa, fără a contribui în tinereţe, să contribuie şi el, să-le facă bătrînilor pensie. De ce se face aşa? Pentrucă problema aceasta nu se rezolvă profund şi cu perspectivă, pentru a stimula ca omul să lucreze. Se face pe scurt timp, pentru a cîştiga voturi la alegeri. Cine strigă în gura mare: – Ce, asta-i pensie? – Cei ce în viaţă n-au lucrat pentru comunitate, ci pentru ei.