vasile nastase jurnalNe tot întrebăm de cinci ani încoace, ca niște plângăcioși irecuperabili, ce s-a întâmplat, oare, pe 7 aprilie la Chișinău. Ne întrebăm între noi, scriem pe rețelele de socializare, vorbim în presă, rostim adevărul, dar până la urmă așteptăm, nu știu de ce, un răspuns de la autorități.

Nesimțirea acestora însă este una proverbială, lucru confirmat și de așa-zisa dezbatere de vinerea trecută, din parlament, cînd cele două tabere politice au bătut apa în piuă și și-au demonstrat o dată în plus frivolitatea și cinismul. Și totuși, chiar nu înțeleg de ce așteptăm cu atîta insistență răspunsul (pe care-l cunoaștem!) de la niște criminali politici lipsiți de scrupule!

De la un Filat debusolat și cinic, care după cinci ani de minciună sfruntată declară cu un tupeu de sinucigaș că vinovații vor fi trași la răspundere, prin “conservarea” termenului de prescripție? Sau, mai ales, de la un Plahotniuc-Ulinici, alias Vladimr Gheorghevici, beneficiarul final al schimbării puterii politice, nu și a regimului banditesc?

Am mai folosit și cu altă ocazie comparația la care voi recurge mai jos, pentru a demonstra cât este de mare probabilitatea ca aceste așa-zise autorități să ne dea un răspuns clar la ceea ce noi deja cunoaștem cu prisosință. Și mai ales când și în ce condiții vom obține un asemenea răspuns.

Așadar, ziceam că funcționarii „atoateștiutori” procedează cu noi ca într-un scenariu demn de atenția Hollywood-ului, în care un judecător, care a comis o crimă oribilă, a ajuns s-o judece, personal, într-un tribunal în care activează. El, judecătorul criminal, stă în fața unei Curți cu jurați, în care se află și un acuzat de omor, adus de poliție printr-un concurs nefericit de împrejurări.

Judecătorul criminal stă în scaunul său inamovibil și în timp ce persoana nevinovată este incriminată, acesta își amintește, cu un zâmbet perfid pe buze, rotind pe degetu-i dolofan un imens inel de aur, detaliu cu detaliu, cum el însuși a comis crima pentru care va trebui să răspundă persoana din fața sa, cu cătușele pe mâini. Iar el, judecătorul, el făptuitorul, va da citirii decizia acuzatoare a juraților și omul nevinovat va merge, în locul său, pe scaunul electric. Și ca scenariul să fie cu adevărat unul de total suspans, scenaristul îl va plasa pe adevăratul criminal în camera de execuție, privind imperturbabil la ultimele suferințe ale condamnatului nevinovat…

Pentru a afla cine este omologul judecătorului criminal, responsabil de confiscarea protestelor pașnice din 7 aprilie 2009, să ne punem întrebarea clasică și sacramentală: cine a avut de câștigat în urma deturnării revoluției pașnice a tinerilor? Răspunsul este unul singur și categoric: oligarhul Plahotniuc.

Urmăriți-l cu atenție pe acest personaj pentru care cuvântul controversat este doar un simplu eufemism. Urmăriți-l cum stă acolo sus, pe scaunul său inamovibil și ne privește ca pe niște plebei. El este judecătorul, el decide, el a pregătit scaunul electric pe care a fost executată revoluția din șapte aprilie.

În urma unei analize profunde și multilaterale, cu studierea întregii problematici a cazului, societatea civilă, experții, presa liberă au ajuns la concluzia că în 7 aprilie 2009 a avut loc o preluare perfidă și impertinentă, o confiscare și deturnare a protestelor pașnice și constituționale ale tinerilor de către gruparea oligarhică condusă de Vladimir Plahotniuc, care gravita în jurul puterii comuniste de atunci.

Mirosind începutul sfârșitului, gruparea a decis să părăsească barca aflată în derivă și să se alinieze la o altă putere pe care a decis să o construiască în jurul opoziției, prin coruperea cel puțin politică a lui Marian Lupu, speakerul comunist al lui Voronin.

Plecând de pe corabia roșie, oligarhul și-a luat cu el schemele marilor hoții și le-a implantat în noul regim politic, care fie nu a dorit, fie nu a fost lăsat să reacționeze, devenind complice cu drepturi depline în marile jafuri care au urmat, inclusiv atacurile raider și controlul asupra tuturor fluxurilor financiare ale economiei naționale, înstrăinării frauduloase a Băncii de Economii, Aeroportului Internațional Chișinău…

Confiscarea revoluției s-a făcut în după-amiaza zilei de 7 aprilie, când elementele infiltrate de oligarh au destabilizat situația, au transformat protestele în violențe și le-au imprimat un caracter criminal pentru a provoca alegeri anticipate și a pune mâna pe puterea politică, de drept și, implicit, economică, lucru care, în scurt timp, s-a și întâmplat.

Acum un an, presa a discutat și a scos în vileag un element care la acea oră părea de domeniul fantasticului. În cadrul unui dosar penal legat de evenimentele din 7 aprilie 2009 figura numele controversatului om de afaceri, Adrian Nichifor, condamnat (și nu prea!) pentru omor deosebit de grav, cu utilizarea mitralierei drept armă a crimei cu singe rece, protejat de consăteanul și prietenul său din copilărie, pe atunci prim-vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc. Conform datelor din noua cauză penală, cea legată de 7 aprilie, Nichifor a determinat trei martori, cumpărați cu gologani oferiți de finul de cununie al lui Vladimir Gheorghevici, Dorin Damir, (în oficiul căruia a avut loc întîlnirea secretă pro raider), să dea declaraţii false despre cele întîmplate în fatidica zi de aprilie. Mai mult decît atît, în mod miraculos – ținînd cont de captivitatea justiției moldovenești – acesta a fost găsit vinovat, în instanța de fond, şi în acest dosar, alegîndu-se cu încă 2 ani şi opt luni de puşcărie.

Astfel, din cauza amicului lui Plahotniuc, în colaborare cu finul controversat al acestuia, a fost reţinută o persoană nevinovată, care nu a avut nicio implicare în violenţele din aprilie 2009 şi care, ulterior, şi-a găsit dreptate la CEDO.

“După un proces care a durat trei ani, Judecătoria Buiucani a constatat săptămâna trecută că Nichifor a racolat trei martori pentru ca aceştia să depună declaraţii false împotriva lui Anatolie Stepuleac, jurist şi om de afaceri, precum că l-ar fi văzut în Piaţa Marii Adunări Naţionale în timpul violenţelor.

În baza mărturiilor false, Anatolie Stepuleac a fost închis pentru zece zile în izolatorul Direcţiei Servicii Operative a Ministerului de Interne, iar apoi a petrecut 30 de zile în arest la domiciliu.

Pe parcursul investigaţiei, s-a constatat, însă, că omul nici nu a fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 7 aprilie.

Anatolie Stepuleac s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului unde a câştigat dosarul, Guvernul fiind obligat să-i achite despăgubiri opt mii de euro.

Precizăm că Adrian Nichifor mai este vizat într-un dosar penal care se află pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel, după ce l-a omorât, în aprilie 2010, pe fratele fostului comisar din Nisporeni.

Iniţial, judecătoria Ciocana l-a condamnat la 17 ani de puşcărie, dar completul de magistraţi de la Curtea de Apel, format din Tudor Micu, Gheorghe Iovu şi Vasile Gurin, i-a tăiat 12 ani din pedeapsă, decizie pentru care judecătorii au fost ulterior sancţionaţi.”

Ce se ascunde în spatele acestor rînduri din presă?

Multe, foarte multe lucruri pe care comentatorii lui Vladimir Gheorghevici le trec cu vederea în mod voit, aruncînd opinia publică pe piste greșite în ce privește adevărul despre 7 aprilie.

Să recapitulăm. Prietenul lui Plahotniuc, secondat de finul său controversat, “specialist” în lupte marțiene, forțează și determină niște martori să susțină că la evenimentele din 7 aprilie au fost implicați alți oameni decît cei care au participat cu adevărat. Stepuleac, Gabi Stati, studenți din România, cetățeni sîrbi… Cine i-a pus la cale să determine “martorii” să facă declarații mincinoase, menite să deruteze opinia publică și să-i pună la adăpost pe monștrii provocatori, incitatorii la violențe, incendiatorii celor două edificii ale statului? La ce le-a trebuit? Care a fost rolul finului lui Plahotniuc, Damir, și al echipei sale de haiduci în acele tragice evenimente? De ce acești indivizi bogați, Nichifor și Damir, dar și alții, bineînțeles, afiliați puterii, aceste instrumente devotate ale lui Plahotniuc, mîna dreaptă a lui Voronin, bancherul PCRM și unealta de aplicare a forței coercitive a statului în vederea acaparării afacerilor profitabile ale businessmanilor, au participat la acțiuni menite să demoleze puterea politică care-i adăpostea, care le oferea paradisul financiar-economic, ca niște adevărați sinucigași? Și-ar fi tăiat ei creanga de sub picioare, dacă nu ar fi primit ordine clare, de destabilizare a regimului cu scopul de a încerca debarcarea lui Voronin, unicul om de care se temea, patologic, stăpînul lor, și a asigura plecarea Păpușarului cu banii poporului, acumulați în umbra celor 8 ani de guvernare autoritaristă? Unde se afla la acea oră însuși Plahotniuc?

De ce demnitarii de prim rang, care ulterior au trecut in corpore în structurile de afaceri ale Păpușarului, (pe unii dintre ei i-a numit chiar și deputatul Butmalai în cadrul dezbaterilor tardive și neavenite din 4 aprilie), nu au întreprins nicio acțiune pentru a scoate măștile de pe instigatorii criminali? De ce deputații PD au tăcut mîlc și nu au venit cu nicio ipoteză legată de dezastrul de acum cinci ani? De ce niciun membru PCRM nu a rostit numele cheie al evenimentelor, deși tocmai ei știu cel mai bine care a fost aportul Păpușarului în deturnarea protestelor pașnice? Întrebările sunt retorice, firește, pentru că dacă am răspuns la întrebarea clasică și sacramentală cui anume i-a folosit deturnarea revoluției tinerilor, știm cu certitudine modul în care a operat beneficiarul!

Celelalte chestiuni sunt derivatele unei concluzii fără drept de apel. Cerberii și torționarii de atunci au ajuns să-l slujească in corpore pe oligarh, fiind angajați în serviciile sale speciale. Inclusiv în cele care, formal, sunt ale statului – procuratura și instanțele de judecată!

Gurbulea, Zubic, Mejinschi, iată doar câteva nume care și-au găsit adăpost și protecție în sânul afaceristului. De asemenea, judecătorii din iad, cum au fost numiți de presă, sunt în continuare promovați și susținuți de acest Mephisto al politicii moldovenești. Cumnatul său Morozan nu numai că nu a fost tras la răspundere pentru condamnarea tinerilor pe bandă rulantă, a fost implicat și în cazurile legate de atacurile raider. Oligarhul nu a uitat nici de finul de cununie al lui Mihai Poalelungi, președintele Curții Supreme de Justiție, pe care acesta l-a promovat în funcția de președinte al judecătoriei sectorului Râșcani din capitală. Cu riscul unei dezamăgiri profunde, îndrăzneam să spun, acum un an, că datorită presei și opiniei publice, președintele Timofti nu va mai semna decretul de numire în funcția de președinte al judecătoriei sectorului Râșcani a lui Oleg Melniciuc, „judecătorul din iad” din 7 aprilie! Aș! Din păcate, am greșit! Domnul Timofti și-a pus semnătura pe un decret al infernului, deși putea să pună piciorul în prag și să devină un președinte al cetățenilor, nu al antijudecătorilor! Și veștile proaste nu se opresc aici.

Acum cîteva zile, Timofti l-a uns pe un alt Morozan, Ion ca judecător de instrucție la Judecătoria prost famată, de buzunar oligarhic, Buiucani, municipiul Chișinău, or, potrivit ZdG, acesta, alături de alţi antiJudecători, care au “activat” în aprilie 2009 în Comisariatele de poliţie, a condamnat în doar câteva minute zeci și zeci de tineri… Nu mai vorbim de ceilalți monștri în mantii negre, de la judecătoria – călău Buiucani, care continuă să condamne oameni nevinovați la fel, pe bandă rulantă, sub umbrela bănoasă a afaceristului, dar și de cei de la Curtea de Apel, CSJ și CSM. Sau de la procuratura la fel de prost famată din sectorul umbrelor guvernante, unde pînă mai deunăzi activa, sub umbrela mafiei oligarhice, procurora-educatoare Elena Neaga, al cărui fiu-beizadea a fost incriminat public de către victima și tatăl acesteia de comiterea unui viol în grup în chiar domiciliul matroanei – mume de Strășeni. Deși cetățenii au vomitat din profunzimi abdominale urmărind scîrboșenia de lux a acesteia, vernisată pe Odnoklassniki, patronii ei au decis să-i schimbe cuibul și să o lase să pîngărească în continuare sistemul terfelit al procuraturii de tip sovietic-stalinist. Despre beizadea, însă, niciun cuvînt. A muțit procuratura învinuită, metaforic, de comiterea unui viol în grup, asupra unei minore. Și atîta timp cît va tăcea, aceasta va fi imaginea ei publică și socială! Și acum să ne întrebăm, de ce nicio persoană de răspundere nu a fost condamnată, timp de cinci ani de zile, pentru acțiunile și inacțiunile din 7 și 8 aprilie 2009? Conform ultimului comunicat al procuraturii lui Plahotniuc, doar trei funcționari de rang înalt au dosare pe rol în instanțele de judecată.

– Papuc Gheorghe şi Botnari Vladimir – învinuiţi de neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul lui Valeriu Boboc şi cu alte urmări grave. Procurorii au contestat la Curtea de Apel sentinţa Judecătoriei sect.Centru prin care ambii figuranţi au fost achitaţi pe toate capetele de acuzare.

–  Iacob Gumeniţă – învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu de către colaboratorii de poliţie în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Cauza penală se află pe rol în Judecătoria sect.Buiucani, care, deocamdată, nu a pronunţat verdictul.

Da, mai e și cel al unui polițist și… atît!

– Perju Ion – învinuit de comiterea depăşirii atribuţiilor de serviciu şi vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul lui Valeriu Boboc. Prin sentinţa Judecătoriei sect.Buiucani din 24 decembrie 2013, Perju a fost achitat pe toate capetele de acuzare. Procuratura Generală, care a solicitat condamnarea învinuitului la 14 ani de detenţie cu privarea de dreptul de a activa în organele MAI pe un termen de 5 ani, a contestat sentinţa de achitare a lui Perju, urmînd Curtea de Apel să se pronunţe pe acest caz.

După cinci ani de zile! Asta da justiție, ăsta da stat de drept în cur.s de dezvoltare!

Uneori stai și te întrebi, de unde încape într-un individ de asemenea factură atâta influență, de unde această malefică capacitate de a ține sub control nu doar persoane, ci coșcogemite instituții fundamentale ale statului?!

Ultima ispravă, de anul trecut, a oligarhului a surprins, fără îndoială, întreaga opinie publică. După ce și-a depus o declarație de avere de adormit mâțele și câinii folosiți ca produs autohton la 2 Plus, alias TVR1, oligarhul trebuia să ne prostească cumva, să ne distragă atenția de la documentul său fals și ridicol. Și ce a făcut? L-a scos în evidență pe fostul său partener de afaceri, Oleg Voronin, despre care presa a scris că a fost lăsat cu buza umflată de către Plahotniuc, după ce ultimul i-a confiscat 90 la sută din afaceri. Și l-a făcut… businessmanul anului, la un alt post tv de spălat creieri de fraier. Acum, conform scenariului de doi bani, lumea trebuie să zică: vedeți, nu oligarhul cu identități multiple este cel mai prosper afacerist din Moldova, nu el are cele mai mari bogății, ci feciorul celui mai influent politician, Oleg Voronin! El este răul cel mare, despre el trebuie să vorbiți zi și noapte ca lumea să uite de declarația mincinoasă de averi și proprietăți în care nu se regăsește nici avionul, nici acțiunile jefuite în urma atacurilor raider, nici cele două păcătoase insulițe din parcul La izvor, nici hotelul Codru, Național, Chișinău, nici cele șase posturi de radio și televiziune cu acoperire națională care ne intoxică cu ideologii imperiale rusești, nici Casa Media cu milioanele sale obținute de la bugetul de stat, nici alte și alte și tot alte zeci și zeci de proprietăți ascunse de ochii opiniei publice prin matrioștele sale fără sfârșit! Nici de 7 aprilie, bineînțeles!

Și asemenea trucuri, de distragere a atenției, nu sunt singulare. Cel mai cu moț a fost, fără îndoială, legat de așa-numita cumpărare a deputaților din monstruoasa coaliție. Un spectacol mai de prost gust nu am privit vreodată! A trecut ceva timp de la show-ul gratis oferit de circarii de la CNA și opinia publică a rămas ca proasta-n prag, așteptînd să vădă cum vor ieși regizorii păpușarului din această glumă stupidă. Vă spunem noi cum au ieșit. Exact ca în cazul dosarelor penale intentate lui Filat și ciracilor săi, aruncate în spațiul public de popencii ceneiști, care au fost închise sau suspendate în urma trocului dintre valoghi. De data asta, tranzacția de împăcare a fost semnată de Păpușar și așa-zisul cumpărător de deputați Veaceslav Platon, după ce scandalul bancar a fost mușamalizat…

Avem, fără îndoială, în această țărișoară trecută prin mașina de tocat și niște oameni de afaceri cumsecade, ingenioși, dar care, iată, se sufocă din cauza nesățiosului oligarh. Oameni care produc, care generează locuri de muncă, care contribuie esențial la constituirea bugetului prin achitarea taxelor și impozitelor au rămas să-și ducă crucea în continuare, fără a fi luați în seamă din cauza unui individ care se joacă cu destinele umane în funcție de propriile interese. Apropo, știe cineva care este contribuția acestuia la bugetul de stat? Comparativ cu, să zicem, oligarhul Poroșenko, de la Kiev, care anul trecut a declarat venituri de circa 55 milioane de grivne, deci și contribuții pe măsură la fondul social…

Avem, fără îndoială, judecători simpli, onești, respectabili, neimplicați în aceste murdare, criminale scheme oligarhice. Observăm în ultimul timp o pleiadă de procurori tineri care se ridică împotriva sistemului, împotriva corupților, apărînd onoarea întregii bresle și a întregii societăți.

Dar avem, din păcate, un rău al tuturor relelor, o frînă a democrației, a mersului nostru pe calea europeană, a echității și demnității sociale. Avem un individ pentru care îmbuibarea prin orice mijloace a devenit un caz clinic. Acest tâlhar politic de lux are toată puterea, toate instituțiile și pe toți cei puși să le administreze. Are parlamentul și pe Corman, are Guvernul și pe Leanca, are BNM și pe Drăguțanu, are ministerul Economiei și pe Lazăr, are procuratura și pe Gurin, are CSJ și pe Poalelungi, are ministerul Justitiei și pe Efrim… Doar sărăcia și corupția nu sunt ale lui și cresc ca pe drojdii. De ce? Pentru ca toți acești indivizi, cu tot cu instituții acționează în interesul său, nu al statului și cetățenilor. E suficient sa ne amintim doar de “shodca” de la 7 aprilie 2012, în care, ghidati de finul Damir, Poalelungi, si Tanase îi puneau la cale lui Plahotniuc preluarile de banci. Și în aceeași zi de 7 aprilie, în care tinerii torturați cu exact trei ani în urmă iși bandajau rănile, aceștia aveau dezlegare “la pește” chiar la Condrita, reședință prezidențială întreținută de contribuabili.

Așadar, urmăriți-l cu atenție pe acest personaj pentru care cuvântul controversat este doar un simplu eufemism. Urmăriți-l cum stă acolo sus, pe scaunul său inamovibil, și ne privește ca pe niște plebei. El este judecătorul, el decide, el este cel care a pregătit scaunul electric pentru execuția revoluției din șapte aprilie…

Vasile Năstase

(Editorial publicat acum trei ani)

(53 accesari)