„Contăm pe calitatea oamenilor și nu facem împărțeli așa cum au făcut alianțele din trecut”. Asta spun liderii opoziției autentic proeuropene, Maia Sandu și Andrei Năstase, referitor la condițiile formării blocului ACUM pentru alegerile parlamentare din februarie. Cât despre candidații blocului, liderii Platformei DA și PAS afirmă că aceștia vor fi anunțați în termenii prevăzuți de lege, însă nu se grăbește anunțarea lor pentru că „regimul abia așteaptă” să afle cine sunt aceștia și să pună tunurile pe ei.

„Cunoaștem foarte bine legile și termenii în care putem să venim cu candidați, să facem campanie electorală. Ceea ce ne-am propus noi și am făcut-o sâmbăta trecută e că ne-am lansat în spațiul public cu angajamentele noastre față de oameni și de țară”, a precizat liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, de la Jurnal TV.

„Unele partide care sunt afiliate regimului își pot permite orice. În situația noastră știm că trebuie să suflăm și în iaurt, pentru că guvernarea o să încerce să ne penalizeze și pentru lucruri pe care nu le-am făcut. Noi o să venim atunci când o să putem fi siguri că nu putem fi acuzați de nicio încălcare, chiar dacă alte partide își permit să-și prezinte candidații unde vor și când vor, fără să țină cont de lege. Evident că guvernarea abia așteaptă să anunțăm public candidații ca să înceapă să-i atace. Nouă nu ne este frică, la momentul potrivit o să-i prezentăm pe acești oameni și sperăm să facem front comun cu societatea ca să nu fie supuși unor atacuri și presiuni la care nu ar trebui să fie supuși candidații la alegerile parlamentare”, a adăugat președinta PAS, Maia Sandu, invitată în cadrul aceleiași emisiuni.

Referitor la discuțiile cu alte partide privind participarea lor în blocul ACUM, liderii opoziției proeuropene spun că sunt deschiși pentru discuții, dar „nu fac împărțeli” și că schimbarea nu poate fi făcută cu cei care au fost complicii oligarului Vladimir Plahotniuc.

„Am avut o discuție cu PL, le-am expus cum stau lucrurile și cum vedem noi formarea unei echipe. Am zis și zicem în continuare – contăm pe calitatea oamenilor și nu facem împărțeli așa cum s-au făcut în trecut. Dacă cineva are un candidat foarte și foarte bun, care se bucură de încrederea societății, care nu are probleme de integritate, acest candidat poate fi inclus în competiție împreună cu ceilalți. În urma acestei competiții va câștiga cel mai bun și îl vom sprijini cu toții. În măsura în care alte partide politice vor găsi aceasă formulă acceptabilă pentru ele, suntem deschiși. Dacă nu, atunci fiecare e liber să meargă pe cont propriu”, a precizat Maia Sandu.

„Cred că am fost foarte expliciți și cu un an în urmă și păcat că unii lideri de partid nu au înțeles acest mesaj și au tărăgănat foarte mult o decizie. Este dreptul, dar și responsabilitatea fiecăruia dintre noi față de oamenii care așteaptă într-o bună zi schimbarea și această schimbare nu poate fi făcută cu oameni vechi, oameni discreditați, care au participat la jafuri, care au fost complicii celui care a capturat statul. Schimbarea poate fi făcută doar cu oameni integri, profesioniști, noi, oameni care și-au demonstrat devotamentul și loialitatea față de acest stat și acest popor”, a punctat liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md

(48 accesari)