În ciuda avertismentelor societăţii civile, ale experţilor şi ale partenerilor internaţionali, preşedintele Parlamentului o ţine una şi bună că Legea privind sistemul mixt de vot nu va fi modificată, iar turul doi în circumscripţii nu va avea loc. De asemenea, Andrian Candu şi-a dat frâu liber fanteziei şi şi-a imaginat o coaliţie a PD-ului cu Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr. 

În cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, Andrian Candu a declarat categoric că nu va exista turul doi la alegeri în circumscripţiile uninominale, asta deoarece subiectul ar fi fost deja discutat „suficient” şi i-ar fi fost dedicată „o zi întreagă de dezbateri parlamentare”. Mai mult, Candu spune că votul într-un singur tur pe circumscripţii e mai bun, deoarece oamenii votează în primul tur „din dragoste”.

„Oamenii, în turul întâi, votează ceea ce consideră ei şi vor. Adică e vot de dragoste. Da! Aşa şi poartă denumirea „vot din dragoste”. Iaca tu eşti alesul meu, iaca eu pe tine vreau să te aleg! Eu pe tine… Din toţi aceşti zece candidaţi, eu pe tine te-am ales! Când apare turul doi, apare votul de interes deja. Se coalizează mai mulţi împotriva la altul. Apar jocuri, apar interese şi aşa mai departe. Noi am zis să mergem pe dragoste pură şi pe votul de dragoste”, a declarat Candu.

Candu nu a ezitat să lanseze din nou năstruşnica teorie că după alegerile parlamentare Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr ar putea face coaliţie cu PD şi chiar şi-a imaginat o posibilă partajare a funcţiilor.

„Vrabia mălai visează!”, a fost reacţia preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.

„Vrabia mălai visează şi leneşul praznic ca şi apărător al drepurilor omului nu împart mese şi funcţii cu cei care şi-au bătut joc de ţara mea şi oamenii ei. Locul lui Plahotniuc şi al lui Candu este la puşcărie. Ceea ce le pot garanta şi lor şi anturajului lor este cel mai echitabil şi corect proces de judecată asigurat de o justiţie liberă şi un procuror independent care se vor baza în deciziile lor pe o investigaţie exhaustivă a tuturor crimelor comise de aceştia”, a spus Andrei Năstase.

La rândul ei, lidera PAS, Maia Sandu, spune că dacă alegerile vor fi libere şi corecte, Partidul Democrat nici nu va accede în Parlament.

„Chiar dacă Partidul Democrat va reuşi, împreună cu Partidul Socilaiştilor, să manipuleze alegerile şi să obţină mandate prin fraudă şi minciună, Partidul Acţiune şi Solidaritate nu va face coaliţie cu Partidul Democrat, precum şi cu cel Socialist. Nu va face coaliţie cu un partid care zi de zi îşi bate joc de cetăţeni. Prin aceste declaraţii Andrian Candu încearcă doar să ne discretiteze, aşa cum a făcut-o în alegerile prezidenţiale”, a spus lidera PAS.

Cât priveşte declaraţia lui Andrian Candu privind turului doi în circumscripţii, Maia Sandu spune că unii deputaţi ar putea fi aleşi într-un singur tur cu doar 10-15 la sută din voturile unei circumscripţii, iar astfel Parlamentul nu va fi reprezentativ şi legitim.

„Da, înţeleg că pentru ei este mai uşor să manipuleze şi să fraudeze alegerile într-un singur tur. În contextul a două tururi, atunci ar fi mai complicat pentru că e mai greu să cumperi, să manipulezi 51% din alegători. E mai uşor atunci când numărul este mai mic”, a spus Maia Sandu.

Iar preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, susţine că la mijloc este un joc între Plahotniuc şi Dodon.

„În ce priveşte sistemul mixt de vot, noi nu am încetat lupta împotriva acestuia. Vom face tot posibilul ca acesta să fie anulat. Declaraţiile lui Candu nu fac decât să demonstreze că dragostea lor mare este pentru Dodon şi pentru faptul că doar într-un singur tur, Dodon poate lua o majoritate confortabilă pentru el şi pentru Plahotniuc”, a spus preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr.

Precizăm că alegerile în circumscripţii într-un singur tur au fost criticate dur de societatea civilă, întrucât votul nu ar fi reprezentativ. Astfel, un candidat poate deveni deputat cu doar 10-15 la sută din sufragiile dintr-o circumscripţie, cifră care poate reprezenta numai 2-3 mii de voturi.

Sursa:jurnal.md

(38 accesari)