andrei nastase epoch timesÎn clasamentul mondial de percepţie a corupţiei, după un an de „stabilitate” a guvernării Plahotniuc, Moldova a pierdut 20 de poziţii, aflându-se, stabil, lângă Honduras. Astfel că fiecare secundă în care Plahotniuc este la putere înseamnă jefuirea oamenilor, afirmă Năstase.

Europarlamentarii, precum şi foarte mulţi funcţionari europeni înţeleg deja care este esenţa actualei guvernări de la Chişinău, coordonată, de facto, de liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, care a preferat să sprijine la prezidenţiale un candidat anti-european, în detrimentul candidatului comun al forţelor democratice proeuropene, a menţionat liderul Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr într-un interviu pentru Epoch Times România.

Epoch Times: A trecut ceva timp de la protestele din 2015-2016 din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău. Cum se văd în prezent lucrurile în Moldova?

Andrei Năstase: Cum le vedem noi le vede toată lumea. Nu avem harul previziunii, dar ceea ce avertizam acum un an sau doi s-a produs sub ochii noştri. Gruparea criminală care a uzurpat puterea şi-a consolidat poziţiile în toată această perioadă. Instituţiile importante sau cele care aduceau profit statului au fost capturate de oligarh. Plahotniuc a pus stăpânire absolută asupra Republicii Moldova. Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituţională sunt la cheremul acestuia. Chiar şi Preşedinţia.

Recent aţi efectuat o vizită la Bruxelles. Puteţi să ne spuneţi cum văd oficialii de acolo, cei cu care v-aţi întâlnit şi aţi discutat, situaţia actuală din Republica Moldova? Cu ce părere au rămas după întrevederea cu dvs?

Vizita noastră la Bruxelles a fost una productivă, atât sub aspect partinic, dar şi sub aspectul unei colaborări pe domenii importante la care actuala guvernare este restanţieră: justiţia, combaterea corupţiei, libertatea şi demonopolizarea presei, transparenţa în domeniile financiar-bancar şi energetic, lipsa unor măsuri de asigurare a unui trai decent cetăţenilor ţării la ei acasă, etc.

Europarlamentarii, dar şi tot mai mulţi funcţionari europeni au înţeles care este esenţa actualei guvernări, coordonată de un proxenet penal şi politic, care a preferat să sprijine la prezidenţiale un candidat anti-european, în detrimentul candidatului comun al forţelor democratice pro-europene. Toată lumea este conştientă de faptul că Republica Moldova nu are nicio şansă de edificare a statului de drept, de accedere în rândul ţărilor europene cu justiţie şi economie funcţionale, cu medicină şi educaţie accesibile şi eficiente, atâta timp cât în fruntea ţării se vor afla un Plahotniuc şi un Dodon, exponenţi ai unui regim hibrid bazat pe corupţie şi geo-politică populistă.

Aţi menţionat în repetate rânduri că actuala guvernare a ajuns la putere prin fraudă, şantaj, corupere. Cum se manifestă acestea, în opinia dvs?

Tot mai frecvent regimul oligarhic recurge la abuzuri. Încălcarea sistematică a drepturilor omului, dezmăţul nedisimulat al reprezentanţilor puterii din cadrul poliţiei, procuraturii, justiţiei; dosare instrumentate la comandă, persecutarea oamenilor politici, atacuri împotriva presei libere (cazul Jurnal TV, TV7, Starnet, Mariana Raţă, Cornelia Cozonac, Alina Radu) – toate acestea au devenit realităţi cotidiene în societatea noastră. Criminalii au pierdut nu doar frica de Dumnezeu, dar şi pe cea faţă de propriul popor. De lege nici nu mai vorbim.

Cel mai grav este că pentru a-şi acoperi crimele economice săvârşite în mod cinic împotriva propriului popor, regimul a decis punerea pe spatele cetăţenilor a miliardului furat. Suntem deja obligaţi prin legea criminală din 26 septembrie 2016 să întoarcem Băncii Naţionale, timp de 25 de ani, miliardele furate de ei. Este strigător la cer. Prima plată de 665 miloane lei o vom face chiar în acest an.

Totuşi Moldova a reuşit să deblocheze finanţările externe, fiind susţinută în acest sens de către România, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, iar Guvernul declară că respectă condiţionările impuse de partenerii externi şi chiar implementează reforme. Dvs ce părere aveţi?

Aici este vorba de un alt element al acestor politici antipopulare şi anume îndatorarea iresponsabilă a ţării. După ce a jefuit propriul popor, guvernarea actuală şi-a asumat angajamente financiare excesive, în detrimentul intereselor cetăţenilor. Ştiţi că îndatorarea ţării noastre a atins cote alarmante? De la 33,5 miliarde lei în 2015, la 51 de miliarde în 2016. Adică 43% din PIB. Sunt cam două bugete ale Moldovei pe care trebuie să le plătim în acest moment. Cum o să returnăm aceşti bani? Nu avem cum. Investitorii ne fug. Companiile îşi reduc activităţile. Luaţi cifrele de la instituţiile de stat. În primele 6 luni ale anului 2016, 347 întreprinderi au intrat în insolvenţă, cu 47% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2015.

Ce este şi mai grav, investiţiile străine directe în 2016 au scăzut cu peste 41%. În 2016, Moldova a mai pierdut peste 13.000 de locuri de muncă. Şi forţa de muncă ne fuge. Iată o altă cifră alarmantă: numărul studenţilor s-a micşorat în 2016 cu 8.000. Semn clar că din Moldova se pleacă, ba nu, se fuge. Iar cei plecaţi şi-au luat familiile, aşa că interesul să mai trimită bani acasă a rămas legat de părinţi. Volumul de remitenţe s-a redus în ultimii doi ani cu un miliard de dolari. Trist, foarte trist când oamenii plecaţi nu mai cred în viitorul propriei ţari şi al lor acasă.

Da, dar până la urmă, din momentul în care a fost investit Guvernul Filip, fie chiar şi la miez de noapte, atât Uniunea Europeană cât şi Statele Unite s-au bucurat oarecum, menţionând că ar fi un semn al stabilităţii, fapt de care au profitat şi autorităţile de la Chişinău. Deci, toată lumea vorbeşte de stabilitate…

Care stabilitate? Stabilitatea din buzunarele lui Plahotniuc. Mergeţi la agenţii economici şi întrebaţi cum li se pare această stabilitate. Sunt strangulaţi de condiţiile economice şi fiscale insuportabile. În primele 11 luni ale anului 2016 volumul creditelor neperformante în sectorul bancar au crescut cu peste 2 miliarde de lei, un surplus de peste 50 la sută. Situaţie sinonimă cu falimentul, şomajul crescut. În clasamentul mondial de percepţie a corupţiei, după un an de stabilitate a guvernării Plahotniuc, Moldova a pierdut 20 de poziţii. Stăm bine, stabil, lângă Honduras. Mai este nevoie de un pic de efort din partea coordonatorului mafiei şi ajungem Somalia Europei. Sau suntem deja. Pentru că fiecare secundă în care acest Plahotniuc este la putere înseamnă jefuirea oamenilor.

Vă dau un exemplu concret: avem semnat un contract de livrare a energiei electrice cu o companie din Transnistria, controlată inclusiv de Plahotniuc. Consumatorii din Republica Moldova îi achită anual peste o sută de milioane de dolari. Să vă mai spun odată cifra, 100 DE MILIOANE DE DOLARI ANUAL. Cum să nu fugi din Moldova? Nu este de mirare că zilnic, peste o sută de oameni pleacă şi nu se mai întorc. Nu există familie care să nu aibă pe cineva plecat. Din punctul nostru de vedere alungarea masivă a populaţiei, în special a celei apte de muncă, reprezintă cel mai dramatic fenomen. Este un adevărat genocid. Peste 160.000 de copii cresc fără un părinte, 40.000 cresc fără ambii părinţi. Iar cifra asta tragică creşte cu câte 3.000 de copii în fiecare an.

Până la urmă, avem un preşedinte care se declară al tuturor şi care înainte de a fi ales a afirmat că principalul său obiectiv este lupta cu corupţia şi cu oligarhia. Mai mult decât atât, unele voci afirmă că aţi fi în relaţii bune cu Dodon, mai ales că aţi protestat împreună la un moment dat…

Igor Dodon este un spărgător de protest, făcând acest pas în schimbul funcţiei de preşedinte şi a clemenţei lui Plahotniuc. Igor Dodon este un factor important care dăunează aşteptărilor întregii noastre societăţi de a distruge regimul oligarhic actual. Are un comportament tot mai iresponsabil şi mai provocator. În loc să consolideze societatea în jurul obiectivului comun de eliberare a statului din captivitatea oligarhică, acesta promovează un discurs cu caracter geopolitic radical, anti-european, iar românofobia sa ridicolă a devenit linia politică principală a instituţiei prezidenţiale.

Pe lângă faptul că acest comportament politic arogant şi iresponsabil scindează profund societatea generând riscuri enorme de destabilizare a Republicii Moldova, beneficiarul politic al acţiunilor lui Dodon rămâne a fi Plahotniuc. În pofida solicitărilor noastre publice adresate preşedintelui Igor Dodon de a renunţa la populismul provocator şi de a întreprinde acţiuni de maximă urgenţă, necesare ţării şi cetăţenilor, acesta continuă să facă jocul lui Plahotniuc, în detrimentul populaţiei, inclusiv al propriilor alegători.

Aranjamentele meschine dintre cei doi au depăşit deja sfera politicii mincinoase, ajungând în zona unor interese economice. Dovadă e promovarea contra cost, la Moscova, a unei scule docile a lui Plahotniuc în calitate de Manager al Moldova Gaz, dar şi împărţirea unor sfere economice bănoase. Dar lumea pricepe asta. Deja lucrurile sunt clare. Aşa că Plahotniuc pregăteşte planul B.

Planul B?

Nu este pentru nimeni un secret faptul că Plahotniuc pune la cale un plan de modificare a Codului Electoral prin introducerea unui sistem electoral mixt. Acest sistem presupune ca 50% din parlamentari să fie aleşi pe liste de partid, iar ceilalţi 50% să fie aleşi în baza circumscripţiilor uninominale. Sistemul îi va permite oligarhului să-şi promoveze marionetele în calitate de candidaţi aparent independenţi, după care vor face alianţă în Parlament cu Plahotniuc după alegeri. Oamenii ar putea să-i voteze în circumscripţii crezând că votează politicieni de opoziţie, după care aceştia vor trece în tabăra mafiei. Schimbarea sistemului electoral este unica şansă a lui Plahotniuc de a se menţine la putere în urma alegerilor parlamentare. Igor Dodon este compromis. Dacă îi vom permite să modifice Codul electoral, atunci riscăm ca acest criminal să supravieţuiască politic prin fraudă şi corupere aşa cum ne-a obişnuit până acum.

Apropo de parlamentare. Recent, într-un interviu pentru Rossia 24, Igor Dodon declara că ar fi binevenit ca la alegerile Parlamentare din 2018 să participe şi locuitorii Transnistriei. Mai mult decât atât, în opinia şefului statului, Tiraspolul ar trebui să aibă propriii reprezentanţi în Parlamentul RM. Cum vedeţi dvs acest lucru, luând în considerare prezenţa armatei ruse în regiunea transnistreană şi dorinţa Rusiei de a acorda cetăţenia FR tuturor locuitorilor de acolo?

Orice propuneri referitoare la crearea condiţiilor pentru participarea concetăţenilor noştri transnistreni în procesele politice din ţara noastră sunt binevenite cu o condiţie. Propunerile trebuie să fie realiste, conforme cadrului legal existent, dar şi experienţei internaţionale referitoare la depăşirea conflictelor.

Dacă Igor Dodon ar vorbi serios, în cunoaştere de cauză, atunci ar trebui să studieze atent prevederile legii din 22.07.2005, care stabileşte foarte clar principiile de bază privind reîntregirea ţării şi anume: mai întâi trebuie să fie asigurată democratizarea şi demilitarizarea regiunii, în paralel urmează a fi elaborat statutul juridic special al Transnistriei, în cadrul statului unitar Republica Moldova şi doar după asta ar putea avea loc alegeri parlamentare cu participarea concetăţenilor noştri transnistreni în organul suprem legislativ al statului reîntregit. Dacă Dodon nu este de acord cu această lege, atunci el trebuie să iniţieze anularea ei, pentru a veni cu un alt proiect de principiu referitor la reunificarea ţării. El a promis să facă acest lucru în primele 100 de zile ale mandatului său prezidenţial. Ar fi corect ca la expirarea celor 100 de zile să prezinte societăţii planul său, ca toţi cetăţenii ţării, inclusiv membrii şi simpatizanţii noştri, ai opoziţiei democratice, să poată judeca cât de bun şi realizabil este. Până atunci propunerile lui Dodon, unele dintre ele comune cu cele din proiectul lui Plahotniuc de modificare a cadrului normativ electoral, deşi sunt apă de ploaie, vorbe lipsite de suport logic şi juridic, comportă enorme riscuri pentru viitorul R. Moldova şi chiar pe plan regional.

Dar trebuie să fie foarte clar, deschiderea secţiilor de votare în Transnistria va fi posibilă doar atunci când partidele naţionale vor putea desfăşura acolo nestingherit campania electorală, când vom avea un spaţiu informaţional comun şi liber, demonopolizat şi când organele de drept vor fi capabile să asigure securitatea secţiilor de votare, a materialelor electorale, a concurenţilor ce vor face campanie în stânga Nistrului. Se pare că mai e mult până atunci, asta dacă Dodon nu reuşeşte cumva să rezolve toate problemele invocate în primele 100 de zile de mandat, aşa cum a promis.
The Epoch Times România

(20 accesari)