unnamed1. Acum câteva săptămâni ai venit la Chișinău pentru a te întâlni cu tinerii jurnaliști din Republica Moldova. Ce impresii ți-a lăsat acel eveniment?

A fost chiar o onoare pentru mine să mă întâlnesc cu jurnaliştii din Republica Moldova, să putem discuta şi să începem o colaborare profesională ca de la jurnalişti la jurnalişti. Chiar după întâlnire am primit solicitări de suport în diferite chestiuni sau pentru articole. M-am bucurat enorm că întâlnirea noastră s-a putut concretiza în ceva real pentru că aceasta a fost şi ideea Asociaţiei Convergenţe Europene. În ultimii şase ani am încercat să ajung în Republica Moldova cel puţin odată pe an şi am reuşit. Este vorba de un contact pe care încerc să îl păstrez mereu cu Chişinăul pentru a fi la curent cu realităţile de aici. Colegii mei jurnalişti sunt cea mai bună sursă de informare privind evoluţia societăţii de aici, iar ultima întâlnire mi-a dovedit că tinerii jurnalişti sunt bine pregătiţi şi s-au adaptat cu uşurinţă mediului online.

2.      România a declarat în repetate rânduri că susține parcursul european al fraților săi de peste Prut. Cum ar putea fi consolidate relațiile dintre jurnaliștii români și cei basarabeni?

În primul rând, trebuie să înţelegem că noi nu avem în comun doar meseria de jurnalişti, ci scriem şi vorbim în aceeaşi limbă, iar asta ar trebui să ne apropie şi mai mult. E greu de înţeles de ce colaborările dintre jurnaliştii din România şi cei de peste Prut sunt aşa de sporadice. Un mod de a ne apropia poate fi şi crearea unor organizaţii profesionale care să aducă împreună jurnaliştii din România şi din Republica Moldova. Până vor exista aceste asociaţii profesionale, eu şi colegii mei din Asociaţia Convergenţe Europene vom încerca pe cât posibil să colaborăm cu jurnaliştii de peste Prut, să le oferim informaţiile de care au nevoie sau să dezbatem anumite subiecte care ar putea interesa publicul de aici, mai ales în contextul în care Republica Moldova se pregăteşte intens pentru intrarea în Uniunea Europeană.

3.      Din experiența României, cum ar trebui să abordeze presa din Republica Moldova subiectul integrării europene?

În privinţa integrării europene presa are un rol extrem de important. Este modul prin care mesajul de la Bruxelles poate ajunge la oameni, iar el trebuie să ajungă corect. Jurnaliştii trebuie să explice pe înţelesul tuturor ce implică integrarea în Uniunea Europeană. Noi în România am avut diverse experienţe pe la începuturi când oamenii nu erau informaţi despre noile reguli impuse de UE şi credeau spre exemplu că nu li se va mai permite să taie porcul de Crăciun, că nu îşi vor mai putea vinde produsele în piaţă sau altfel de chestiuni eronate care porneau şi de la nişte jurnalişti neinformaţi. Era vorba de o documentare superficială care ducea la astfel de zvonuri, când de fapt UE impunea doar nişte reguli de igienă care nu aveau cum să facă rău, ci doar să ajute. E drept că şi presa românească s-a adaptat odată cu intrarea României în UE şi chiar dacă se mai dă greş câteodată, acum subiectele europene îşi găsesc loc pe agenda media.

4.      Cum este reflectată în România ideea unirii cu R. Moldova? Care alte subiecte despre starea lucrurilor de la Chișinău au un impact major asupra publicului românesc?

În ultimii ani, în România au fost iniţiate destul de multe acţiuni care au avut la bază acest subiect, manifestaţii, concerte şi dezbateri pe tema unirii. E drept că atunci când factorii politici aduc în discuţie ideea unirii celor două ţări şi presa preia declaraţiile. Deci şi românii încep să îşi formeze opinii. Acum, odată cu evoluţiile din est, poziţiile Republicii Moldova sunt mai vizibile în presa de la Bucureşti. În general, în presă ajung doar informaţiile de interes major care implică şi România.

5.      În Republica Moldova televiziunile sunt construite pentru a purta lupte politice, libertatea de exprimare este îngrădită, independența presei se află la limite, dar cum este apreciată calitatea presei românești din interior?

Şi în România ca şi în alte ţări se întâmplă ca de cele mai multe ori presa să se transforme în mingea de ping-pong a politicienilor. Există parti-pris-uri evidente, uneori chiar fără perdea, sunt jurnalişti care susţin interesele anumitor factori politici sau ale unor companii private. Din fericire exprimarea este liberă în România şi există breşe prin care jurnaliştii independenţi reuşesc să stea departe de jocul politic şi să informeze corect aşa cum ar trebui. Sunt încrezătoare că atât timp cât există presă de calitate va exista şi public pentru aceasta.

6.      Activitatea ta la comunitatea jurnaliștilor independenți din România, Casa Jurnalistului, nu este remunerată. De ce ai renunțat să fii reporter la Radio France Internationale în favoarea unei munci de voluntariat?

Casa Junalistului este poate cel mai altfel mod de a face presă la ora actuală în România. Din redacţia RFI am plecat pentru a-mi continua cariera în comunicare, iar cum îmi place să spun că „exist ca să fiu jurnalist” nu mă puteam lăsa de meserie şi am continuat în paralel pe blog. Casa Junalistului este locul unde se face un jurnalism de calitate ce depăşeste limitele presei tradiţionale, limitele instituţionale. Ei bine, se va spune, dar voi din ce trăiţi, cum vă susţineţi financiar? Din donaţii pe site, din premiile câştigate la concursuri de jurnalism sau din bursele pe care le oferă diferite ONG-uri. Echipa principală a casei este formată din Vlad Ursulean, Ştefan Mako şi Radu Ciorniciuc, cei care scriu cel mai mult pe site-ul principal, apoi mai suntem noi ceilalţi care scriem şi pe blogurile individuale Laura Ştefănuţ, Vlad Odobescu, Lina Vdovîi, Vlad Andriescu, Tiberiu Cimpoeru şi eu. Casa Jurnalistului este un exerciţiu atipic de a face presă pentru public şi nu pentru bani. Această comunitate de jurnalişti independenţi dovedeşte că se poate şi altfel.

7.      Ai o experiență în domeniul jurnalistic de peste șapte ani. Cum ți-au marcat viața acești ani petrecuți în redacțiile de știri?

Din 2007 am intrat în presă și pot spune că am fost norocoasă să învăț meserie de la cei mai buni jurnaliști în redacția BBC România. Am învățat de la cei mai buni și nu mă sfiesc să spun asta niciodată pentru că redacția BBC de la București a însemnat cel mai important pas pentru mine ca jurnalist, dar și ca om. BBC nu era doar o redacție… era o lume întreagă, completă care m-a făcut ceea ce sunt. În redacția BBC de la București nu exista reportaj făcut pe genunchi, nu exista sedință în care să nu se dezbată un subiect pe toate părțile, nu existau articole care să nu fie citite de un editor de tură, iar reporterii erau în teren acolo unde le era locul… Am continuat să îmi fac meseria la standarde înalte și în redacția RFI până în 2012. La RFI am învăţat să îmi înfrâng temerile directului, să îmi folosesc vocea la capacităţi maxime, să fac performanţă alături de o redacţie profesionistă. În toate redacţiile am fost cea mai tânără, dar am reuşit să nu dezamăgesc şi să îmi depăşesc limitele. Continuarea mea ca ziarist alături de Casa Jurnalistului este doar un alt pas în evoluţia mea profesională pentru că exact cum spuneam mai devreme eu exist ca să fiu jurnalist!

Îți mulțumesc. 

Nicoleta Florean

(724 accesari)