LUPU-e1330608660494Spicherul Marian Lupu susține că Partidul Democrat își dorește soluționarea crizei politice și păstrarea actualei coaliţii de guvernământ, pentru a nu fi periclitat procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Acesta a declarat că, în urma consultărilor avute cu președintele Nicolae Timofti, dar și cu reprezentanții misiunilor diplomatice acreditați la Chișinău, PD este dispus să să așeze la masa negocierilor pentru a găsi compromisul necesar, astfel încât să fie asigurată o majoritate parlamentară funcțională. Lupu a făcut aceste declarații în cadrul unui briefing în dimineața zilei de astăzi.

„Conflictul politic poate agrava situația economică și socială. Oamenii sunt prăbușiți, dezorientați, zăpăciți și dezgustați. Desființarea AIE are și o influență mare asupra relațiilor externe ale Republicii Moldova. Nu întâmplător, după gestul său nesăbuit, și premierul Filat a simțit nevoia să se explice în fața colegilor europeni.”, a spus Lupu.

Liderul PD susține că, pe 13 februarie, când premierul Filat a denunțat Acordul de constituire al AIE, a fot distrusă baza politică a coaliției de guvernământ, dar încă se mai păstrează baza juridică a acesteia. „Cea mai mare confuzie după denunțarea Acordului AIE o creează faptul că PLDM și PCRM votează în tandem acte ostile în raport cu celelalte formațiuni parlamentare”, a declarat Marian Lupu, menționând însă că, la nivel tehnic, sesiunea parlamentară a demarat cu succes, iar Parlamentul rămâne unul funcțional.

„Deocamdată, partidele din fosta AIE tratează relativ calm provocările politice fără a admite ca ele să afecteze funcționarea puterii executive. De aceea, și aici prezint exclusiv punctul de vedere al PD, suntem fermi pe poziția de a găsi soluții care să ducă la depășirea cât mai grabnică a crizei create de PLDM. Suntem în așteptarea propunerilor concrete pentru a începe acest dialog”, a spus șeful democraților.

Referitor la dosarele penale intentate de CNA unor reprezentanți ai PLDM, Lupu a spus că, în opinia sa, faptul că acestea s-au suprapus cu criza din Alianță, reprezintă o coincidență. „Este firesc ca lumea să e întrebe dacă nu există o interdependență în cazul acestei sincronizări. Eu însă vreau să cred că asistăm la startul unui proces adevărat de luptă cu marea corupție și abuzurile în funcție”, a declarat liderul PD. În acest sens, el a mai precizat că acțiunile CNA vor putea fi judecate după rezultat și nu doar după acțiunile de procedură. “Republica Moldova are nevoie de acest rezultat. Are nevoie ca cei corupți să nu fie aleși după apartenență de partid, ci să fie dur sancționați, Justiția să-și facă treaba obiectiv”, a mai spus Marian Lupu.

(375 accesari)