POSTA MOLDOVEIToate persoanele care au depus mărturii în cadrul investigaţiei privind schema de contrabandă cu anabolizante prin Poşta Moldovei sunt intimidate şi persecutate, afirmă deputatul PLDM, Grigore Cobzac, preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă. Informaţia a fost confirmată şi de fostul angajat al poştei, Sergiu Cebotari, primul care a dezvăluit că prin intermediul întreprinderii este aplicată o schemă de transportare a substanţelor anabolizante în Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Declaraţiile au fost făcute aseară în cadrul Cabinetului din Umbră de la Jurnal TV.

„Toţi cei care au depus mărturii în cadrul acestei investigaţii astăzi sunt persecutaţi de organele de drept. Sergiu Cebotari a fost arestat când venea să depună probe, fiind ameninţat el şi familia sa cu moartea. Un alt martor, Sorin Stati, care a prezentat proba video şi a depus mărturii importante, a fost pus sub învinuire acum două săptămâni şi i s-a deschis un dosar penal. Ofiţerii SIS care au depistat acea cantitate de anabolizante la Aeroport, trei dintre ei sunt concediaţi. Sunt persoane-cheie care au avut o implicare decisivă. Unul dintre ei are dosar penal de scurgere de informaţii secerete. Şi în raport cu mine au fost ilegalităţi, dar va veni timpul să vorbesc şi despre mine”, a declarat Grigore Cobzac.

La rândul său, în cadrul unei intervenţii telefonice la Cabinetul din Umbră, Sergiu Cebotari a menţionat că actualul premier Pavel Filip şi fost ministru al Tehnologiei Informaţiei, ştia de această schemă. Cibotaru a dat asigurări că la momentul potrivit va prezenta mai multe probe.

„Va veni momentul când voi divulga tot. Voi contribui la deconspirarea schemei întregi prin care şi acum se trasportă anabolizante prin intermediul Poştei Moldovei. Da, sunt intimidat foarte tare. Am fost citat recent ca să mă anunţe că mi se deschide încă un dosar penal. De data aceasta la comisariatul din Călăraşi. Dar nu mă dau bătut. Voi demonstra că actualul premier, Pavel Filip, fost ministru al Tehologiei Informaţionale, era la curent şi este şi acum, de asta ei nu vor să pună în discuţie. Vă asigur că vor ieşi probe la suprafaţă la momentul potrivit. Atât timp cât justiţia este controlată de Plahotniuc şi clanul apropiat lui, complicii direcţi nu vor fi arestaţi”, a menţionat Sergiu Cebotari.

Potrivit preşedintelui comisei de anchetă, investigaţia care a început acum un an a fost blocată de mai multe instituţii de stat care au opus rezistenţă, iar instituţiile de drept nu s-au grăbit să tragă la răspundere persoanele vinovate indicate în raportul comisiei.

„Comisia a activat în condiţii extrem de dificile. A fost o rezistenţă din partea mai multor instituţii de stat, inclusiv din partea membrilor comisiei, reprezentanţi ai majoităţii parlamentare. În pofida acestui fapt, noi în premieră am reuşit să documentăm  această schemă care este una criminală. Am constatat şi o lipsă de reacţie asupra investigării pe cei care i-am menţionat în raport”, a spus Grigore Cobzac.

Precizăm că ieri plenul parlamentului a amânat din nou examinarea activităţii Comisiei parlamentare de anchetă care a făcut verificări la Întreprinderea de Stat Poşta Moldovei. La o lună distanţă, deputatul PLDM Grigore Cobzac a cerut încă o dată includerea pe ordinea de zi a audierii aleşilor care au investigat subiectul. Şi de această dată, însă, i s-a spus să mai aştepte. Deputatul Grigore Cobzac a venit cu solicitarea în contextul anunţului făcut acum două zile de autorităţile ruse cu privire la confiscarea a peste 110 kilograme de anabolizante şi arestarea, la Sankt Petersburg, a cinci cetăţeni moldoveni. Totodată, el a subliniat că în Statele Unite ale Americii, care ar fi una dintre destinaţiile afacerii cu anabolizante de la Poşta Moldovei, există deja condamnări în acest dosar.

Comisia de anchetă pentru verificarea activităţii Poştei Moldovei a fost creată de Parlament în aprilie 2016, după ce un fost angajat al întreprinderii, Sergiu Cebotari, a declarat că în cadrul acesteia funcţionează o schemă de transportare a substanţelor anabolizante în Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Opiniile membrilor acestei structuri s-au împărţit şi s-au materializat în două rapoarte: unul considerat de bază, semnat de către aleşi din majoritatea parlamentară, care nu au găsit dovezi că Poşta Moldovei ar transporta substanţe interzise, şi altul considerat de alternativă, semnat de către deputaţi din opoziţie, care spun că aceasta nu ar fi singura ilegalitate de la întreprinderea de stat. Legislatorii din a doua tabără insistă de luni de zile asupra examinării rezultatelor activităţii comisiei, însă, deocamdată, fără succes.

Sursa:jurnal.md

(21 accesari)