Maia Sandu, interviu pentru presa de la București: Victoria lui Andrei Năstase confirmă că suntem forțe politice puternice

„Victoria lui Andrei Năstase confirmă faptul că suntem forțe politice emergente, puternice, care au toate șansele să ajungă la guvernare. Merităm toată atenția celor de la Bruxelles, în sensul în care avem nevoie de ajutorul lor pentru a asigura alegeri libere și corecte”.

Sunt declarațiile președintei PAS Maia Sandu, făcute în cadrul unui interviu pentru Caleaeuropeană.ro.

Maiei Sandu le-a spus jurnaliștilor de la București că victoria lui Andrei Năstase în cadrul alegerilor pentru funcția de primar al capitalei Chișinău reprezintă o încurajare pentru electoratul care crede în viitorul european al Republicii Moldova.

„Iată că locuitorii municipiului Chișinău au demonstrat că, în pofida tututor obstacolelor, țin la aspirațiile europene ale Republicii Moldova și acum trebuie să construim pe acestă victorie. Avem alegerile parlamentare în toamnă, care sunt hotărâtoare, cel puțin pe termen mediu, pentru soarta Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu, precizând că ”a existat multă manipulare și dezinformare, cei de la guvernare, Partidul Democrat, împreună cu Partidul Socialiștilor, făcând front comun și prin doi candidați, unul declarat, susținut, și altul susținut, fără să se recunoască acest lucru, au încercat să inducă confuzie, să determine oamenii să rămână acasă”.

Maia Sandu și-a arătat îngrijorarea privind sistemul electoral modificat de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor acum un an.

„Vedem că acest sistem electoral favorizează partidele proruse și, dacă nu va fi introdus al doilea tur, atunci riscăm să avem o victorie covârșitoare a partidelor proruse. Cerem sprijinul tuturor partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova și, în special, sprijinul României, ca să ne ajute să determine guvernarea să modifice sistemul elector și să introducă turul doi. Avem o guvernare care spune că este proeuropeană și, dacă este așa, atunci să demonstreze prin fapte concrete”, a mai spus președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, completând că este un an hotărâtor pentru Republica Moldova.

„Vom vedea dacă Republica Moldova va rămâne în continuare în zona de influență a Rusiei, în zona gri, așa cum vor Putin și politicienii iresponsabili de la Chișinău sau dacă reușim să reconfirmăm aspirațiile europene ale Republicii Moldova și să alegem calea europeană”, a precizat Sandu.

„Sperăm că această nouă victorie să vină ca o confirmare a faptului că suntem forțe politice emergente, puternice, care au toate șansele să ajungă la guvernare. Meriătm toată atenția celor de la Bruxelles, în sensul în care avem nevoie de ajutorul lor pentru a asigura alegeri libere și corecte”, a încheiat Maia Sandu.

Sursa:jurnal.md

(20 accesari)

Articole similare

Eveniment

Mesajul de mobilizare la vot al lui Andrei Năstase: „Duminică va fi momentul istoric al eliberării de sub dictatură”

Eveniment

Maia Sandu, interviu în presa română: Vom învinge mișeii prin adevăr; Acest popor merită o guvernare nouă și un trai decent

Eveniment

Andrei Năstase, adresare către comunitatea internațională: „Moldova este sub asediu!”

Eveniment

VIDEO: Blocul ACUM Platforma DA și PAS și-a lansat angajamentul în domeniul educației

Eveniment

Andrei Năstase i-a scris Vioricăi Dăncilă; Îi cere să intervină pentru a asigura votul diasporei

Eveniment

Blocul ACUM: „Ne obligăm să obținem reluarea finanțării UE în primele 3 luni de guvernare și până în 2023 să cerem aderarea”

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *