Chișinăul are nevoie de un conducător capabil să descopere și să spargă nenumăratele scheme de corupție, să crească substanțial veniturile municipiului, să asigure folosirea judicioasă a tuturor resurselor, să adune în jurul său o echipă de oameni onești, buni profesioniști, aleși în funcții prin concurs veritabil, nu rânduiți după interese de clan sau de partid.

Doar așa vom putea soluționa problemele și crește standardele de viață ale chișinăuienilor și locuitorilor suburbiilor. Andrei Năstase poate să facă aceste lucruri, cu ajutorul nostru, al tuturor.

Sunt declarațiile președintelui Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, făcute la lansarea programului electoral al lui Andrei Năstase pentru Primăria Capitalei.

Potrivit liderului PAS, anul 2018 este un an decisiv pentru cetățenii RM.

„Este anul în care trebuie să eliberăm Republica Moldova de uzurpatori și de hoți. Să reîntoarcem încrederea oamenilor în propria lor țară, să-i convingem că votul lor este foarte important și poate schimba substanțial starea de lucruri. Noi nu putem permite ca țara să alunece definitiv într-un regim autoritar, nu putem lăsa clanurile mafiote să ne exploateze în continuare, deposedându-ne de banii și proprietățile publice, sau de afacerile proprii construite cu greu. Nu putem rămâne și mai departe țara din care oamenii fug ca în vreme de război. Schimbarea trebuie făcută ACUM. Nu mai putem amâna. Nu mai avem unde ne retrage. Să începem de aici, din capitală”, a spus Maia Sandu.

„Acum e momentul să dăm dovadă de unitate și implicare. Să nu ne lăsăm intimidați, manipulați sau mințiți de guvernare și de candidații ei prefăcuți. Să demonstrăm că suntem mulți și puternici, iar asta va aduna în jurul nostru și mai mulți oameni și ne va face și mai puternici. Să fim încrezători în forțele proprii – am demonstrat în trecut că cu resurse mici, dar cu intenții bune, se pot obține rezultate mari. Să fim hotărâți – NU EXISTĂ CALE DE MIJLOC, suntem în război cu un regim autoritar, mafiot și trebuie să câștigăm acest război. Să fim incluzivi – indiferent dacă suntem funcționari publici, oameni de afaceri, profesori sau pensionari, vorbitori de limbă română sau rusă, tineri sau în vârstă – cu toții plătim costul unei guvernări proaste și cu toții trebuie să facem front comun împotriva acestei guvernări.

Să fim uniți – dezbinarea este arma principală a acestei guvernări, iar noi trebuie să fim vigilenți, să nu-i permitem să facă uz de această armă. Să ne implicăm – din păcate astăzi Constituția ne garantează drepturile doar pe hârtie, în realitate trebuie să luptăm pentru ele în fiecare zi. Haideți să pornim încrezători la drum. Să facem tot ce putem, cu toată sinceritatea și bunătatea și neapărat vom reuși. Succes, Andrei! Succes noua, tuturor!”, a încheiat Maia Sandu.

Sursa:jurnal.md

(41 accesari)