Maia Sandu: „Poliţiştii din Sângerei au interzis oamenilor să citească ziarele distribuite de noi”

„Guvernarea Plahotniuc este gata să sacrifice orice și pe oricine în goană împotriva opoziției și a cetățenilor, spune liderul PAS, Maia Sandu, care a mai declarat că polițiștii din Sângerei cereau ziarele oferite înapoi de la cetățeni și le interziceau oamenilor să le citească.

„Frica regimului de popor depășește până și propria-i capacitate de represiune. Din păcate, în această goană împotriva opoziției și a cetățenilor, guvernarea Plahotniuc este gata să sacrifice orice și pe oricine, inclusiv rolul și statutul polițistului. După ce în Ungheni am fost urmăriți ilegal de poliția criminală, la Sângerei, în vizorul poliției au intrat deja cetățenii. După ce am vorbit cu oamenii prin piață, am aflat că, imediat după plecarea echipei noastre, piața a fost luată cu „asalt” de polițiști care cereau ziarele noastre înapoi de la cetățeni și le interziceau oamenilor să le citească”, a scris Maia Sandu pa pagina sa de Facebook.

„Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Ce se întâmplă astăzi sub comanda lui Plahotniuc cu poliția este foarte grav și reprezintă o încălcare a legii și a Constituției, deoarece se pervertește rolul polițistului, este distrusă imaginea poliției în ansamblu, duce la perturbarea activității polițiștilor de a veghea asupra siguranței cetățenilor și îi transformă în „bâtă” a dictatorului. Este evident pentru toți ce fel de alegeri pregătește regimul. Bine că nu au tancuri pe care să le poată folosi împotriva cetățenilor”, a adăugat Maia Sandu.

În context, Maia Sandu vine cu o atenționare către conducerea MAI și misiunile acreditate în Moldova: „Folosirea fățișă, brutală a poliției pentru intimidarea oamenilor care citesc un ziar este o sfidare a standardelor minime ale drepturilor omului”.

Sursa:jurnal.md

(43 accesari)

Related Posts

Corupție

Contrabandă cu tutun prin poșta diplomatică a Ministerului de Externe

Corupție

Percheziții matinale la vama Sculeni: polițiștii reținuți și-ar fi făcut „afacere” din pandemie

Corupție

Certificate de vaccinare false. Nemerenco: avem nume de medici, asistenți medicali, centre de sănătate în care această afacere a fost pusă pe roate

Corupție

Cum făcea contrabandă un șef al Poliției de Frontieră din Republica Moldova. Ancheta, pornită după lansarea a mii de pachete de țigări dintr-un deltaplan

Corupție

Alina Radu s-a retras din Comitetul Consultativ Independent Anticorupție

Corupție

ANI: Primar PAS depistat cu incompatibilitate și un conflict de interese

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *