922824_529265033777724_1679890445_n„El ne arată că atunci când îşi trage sufletul, dansează”. Este remarca membrului juriului de la show-ul „Românii au talent” după prestația lui Mircea Palamari. Tînărul susține că acea competiție i-a oferit cheia de la mai multe uși, însă rămîne s-o aleagă pe cea corectă.

Într-un material pentru apropomagazin.md, Mircea mărturisește că a acordat mai multă atenție dansului la îndemnul mamei sale și tot ținănd cont de îndemnurile ei a ajuns pe scena „Românii au talent”. Deși nu are un profesor de coregrafie, tînărul se ambiționează și studiază singur, petrecînd cîte șase ore pe zi în repetiții.

“Prin mişcare îmi exteriorizez trăirile. Sunt nespus de mulţumit de şansa pe care mi-a oferit-o „Românii au talent”, deoarece datorită acestui show am obţinut cheia fermecată ce deschide multe uşi”, a precizat dansatorul, menţionând că a primit deja câteva oferte de muncă. „Acum rămâne să analizez care sunt mai utile pentru viitorul meu”, spune Mircea.

Mircea Palamari susține că în Republica Moldova nu poți face carieră în dans. Din acest motiv, vrea să cucerească lumea prin dans, inclusiv America și pînă la urmă să-și deschidă propria școală de dans.

În show-ul de talente din România, moldoveanul a ajuns pînă în marea finală, fiind numit de cel mai temut membru al juriului, Mihai Petre „unul din megatalentele Moldovei”.

(343 accesari)