Colectarea semnăturilor pentru clona lui Andrei Năstase la alegerile parlamentare a avut loc cu încălcarea legii și cu manipularea cetățenilor. Mai multe persoane care au fost induse în eroare, crezând că semnează, de fapt, pentru liderul Platformei DA, au recunoscut acest lucru sub anonimat, afirmă Andrei Năstase.

„Am făcut o adresare către presa din RM să dea de acest om care, sigur, are dreptul ca toți noi să participe la acest scrutin, dar are și obligația să se facă cunoscut față de cetățenii care au semnat în dreptul numelui său. Să spună cine este el, ce a făcut pentru acest stat, pentru oameni. Eu am aflat că semnăturile pentru acest individ au fost colectate cu încălcarea legii, cu manipularea și mințirea cetățenilor. Mulți cetățeni care doresc să-și păstreze anonimatul spun că au semnat acolo fiind duși în eroare, crezând că semnează pentru mine. Iată acest proces de fraudare a următoarelor alegeri deja a fost pus în aplicare și acesta este doar un mic element din această mare fraudă.

Acest om, căruia i s-a făcut un profil asemănător cu al meu, pentru că am fost și eu șef de catedră, și eu sunt avocat de meserie, și eu am făcut doctorantură, dar m-am lăsat când am văzut ce înseamnă doctorantură în RM – plagiate peste plagiate – și aici îndemn presa să-i caute lucrarea de doctor și să vadă ce se întâmplă cu ea. Știu că ieri a fost anulată o ședință a catedrei unde lucrează acest individ. A fost anulată pentru că s-a aflat că cineva din presă urma să ajungă acolo. Și atunci ședința a fost anulată. E de datoria presei independente să scoată la lumină toți șobolanii pe care regimul vrea să-i arunce în aceste alegeri”, a menționat liderul Platformei DA, Andrei Năstase, fiind întrebat despre clona sa în cadrul unei conferințe de presă.

Sursa:jurnal.md

(86 accesari)