Motto:

Adevărul umblă întotdeauna cu capul spart

Proverb antic grec

De când mi-am asumat plenar lupta cu regimul oligarhic, m-am pomenit atacat din mai multe părți și cu acuze care se bat cap în cap. Spre exemplu, pentru faptul că l-am criticat pe banditul Șor, am fost considerat naționalist, antisemit și „provocator de ură inter-etnică”, iar pentru că m-am luat de „oligarho-unioniștii”, am devenit trădător de românism și „statalist”.

De parcă elefantului poți să-i spui că el nu este elefant. Mă așteptam evident la așa ceva. Orice boxer știe că dacă urci în ring te aștepți că vei fi lovit. Cu ultima sunt mai nedumerit, pentru că înseamnă că cineva la Chișinău sau București eliberează documente și certificate cine este „bun român” și cine nu este. Unii văd că și-au procurat sau cumpărat, poate mă pricopsesc și eu cu vreo unul. De aceea, până mă opresc din râs, voi face câteva precizări importante legate de această situație, pe care le voi structura în patru puncte:

  1. Despre stereotipuri

La majoritatea populației cognitivul și percepția despre lume sunt formate, așa cum spune filosoful nostru basarabean V. Kernbach (cu regret prea puțin cunoscut în R. Moldova ), în proporție covârșitoare de stereotipuri și mituri, care oferă soluții și răspunsuri simple la chestiuni complicate, dar și o anumită comoditate oamenilor în poziționarea lor existențială. Prin urmare, nu este de mirare că dacă îl critici pe criminalul Șor ești antisemit, chiar dacă acesta a furat miliarde și stă la libertate. Mai curios este faptul că dacă ai relații cu Fundația Soros, ești considerat complice la „conspirația mondială a evreilor”, asta chiar dacă G. Soros a investit în R. Moldova zeci de milioane de dolari în programe educaționale, de sănătate, mass-media, justiție, etc, iar aflarea mea în diferite activități cu Fundația se datorează faptului că împărtășesc principiile „societății deschise” și a democrației occidentale.

De când mă știu, vorbitorii de rusă, „stataliștii” și alte categorii cu dificultate de discernământ, mă consideră român-unionist. M-au numit chiar rusofob. Poți afla asta deschizând orice pagină de internet. Mai recent, pentru că am identificat o nouă specie de „oligarho-unioniști” am devenit anti-român, „statalist” și trădător al „cauzei românești”. Pe de altă parte, dacă te declari solidar cu rusul și găgăuzul care protestează contra dictaturii ești filorus și filogăgăuz, adică cum să te solidarizezi cu „dușmanul nostru istoric”?

Când scriam la „Timpul” eram considerat plătit de Plahotniuc, chiar dacă l-am criticat pe acesta acolo până n-a mai rezistat și m-a alungat; dacă am activat la Jurnal TV, eram plătit de Țopi, deși făceam emisiunea „Și Punctum”, o emisiune extrem de populară, cu tentă exclusiv istorică, care unea diferite platforme de discuție; dacă activezi la Radio Europa Liberă, ești plătit de americani, asta chiar dacă fac Blogul Centenarului, cu o viziune absolut inedită, de pe ambele maluri ale Prutului, asupra istoriei anului 1917-1918. Am fost a lui Ghimpu, apoi a lui Leancă, acum a lui Năstase și Sandu, asta chiar dacă nu am fost și nu voi fi niciodată membru al acestor partide, iar prezența mea în anumite momente alături de acești oameni și partide a fost și este determinată de bune intenții, de speranța că vom avea un viitor mai bun în această țară. Nu am avut nici un beneficiu de la astfel de solidarizări și nici nu le caut, am fost campion și sunt istoric suficient recunoscut la nivel mondial ca să-mi pot asigură un trai liniștit și demn. Cu unii am greșit, cu alții sper să nu greșesc, dar asta nu mă va opri să lupt pentru cetățenii acestei țări și pentru a avea un trai decent și un viitor european. În rest, vă îndemn să citiți Homo Moldovanus Sovietc, că deja stocul de carte se epuizează, iar voi veți rămâne doar cu stereotipuri și mituri.

  1. Despre „moldovenismul civic”

Văd mai multe agitații și discuții legate de „moldovenismul civic”, o nouă strategie de a îmbârliga și încurca românii/moldovenii din R. Moldova. Da, anume nucleul românofon de 80 %, care este elementul băștinaș și majoritar în această țară. Pentru că un român nu va deveni niciodată „moldovenist civic”, așa cum n-a devenit Homo Moldovanus Sovietic, iar un „moldovenist civic” nu va accepta limba română și panteonul cultural românesc pe care se așază identitatea acestui stat. La fel cum un găgăuz sau rus nu va deveni „moldovan civic”, ci va rămâne de etnie găgăuz sau rus. Interesantă și adunătura de oameni care promovează această idee, de la fostul pedist Andrei Popov, la ex-comuniștii Marc Tcaciuk și Alexei Tulbure, care put a dust de la Voronin, lingăul regimului Cornel Ciurea, Vlad Kulminski, Iulian Groza, etc., fiecare cu bube și cu schelete în dulap.

„Moldovenismul civic” este o variantă post-modernistă al „moldovenismului sovietic”. Această din urmă diversiune kominternistă a fost o politică de stat în RASSM, RSSM şi URSS, care a avut ca idee fixă cultivarea unei diferențe politice, etnice, istorice, culturale şi lingvistice între populaţia RSSM şi cea din restul României. Potrivit acestei politici „moldovenii” şi românii sunt două popoare diferite, care vorbesc limbi diferite, iar istoriile lor, chiar dacă s-au intersectat în timp, au trasee diferite. Atunci când această diversiune a falimentat în 1989, s-a inventat „moldovenismul statalist”, care a preluat majoritatea argumentelor și tezelor sovietice privind diferența între români și moldoveni, de această dată într-un alt context.

Ambele strategii au fost nu doar rezultatul ingineriilor identitare ruso/sovietice, dar și rezultatul faptului că anumite elemente sociale din RSSM și R. Moldova au înțeles avantajul identificării cu aceste forme de „moldovenism” și au început să-l slujească tocmai pentru a beneficia de poziții politice, sociale și economice. Odată cu falimentarea „moldovenismului statalist” în varianta lui Dodon, care a arătat că este supt din degete și n-are niciun viitor, a apărut ideea „moldovenismului civic”, care se acoperă de legitimitate prin referința la modele occidentale de identități civice.

Ce vor să facă acești băieți cu „moldovenismului civic” este clar. Legați de putere în diferite feluri, fie prin Dodon, fie prin Leancă sau fie direct prin Plahotniuc, aceștia servesc regimul în două feluri. Împuțesc opoziția, pentru că unii din ei încearcă sau se afișează pe la protestele și mitingurile Platformei de rezistență, iar prin asta cultivând mitul că opoziția ar susține ideea „moldovenismului civic”. Motiv pentru „oligarho-unioniști” de a sări în cap la opoziție și de a o numi în tot felul. Dar cel mai grav, atât finanțatorii acestor proiecte, de multe ori chiar occidentalii, în special germanii, cât și cetățenii acestei țări, trebuie să înțeleagă că susținătorii acestui „moldovenism civic” sunt promotorii intereselor ruse în R. Moldova și urmăresc scopul preluării electoratului stângist de „fier” – euroasiatic, anti-românesc și anti-occidental, care a fost pe rând la agrarieni, apoi la comuniști și care actualmente este la socialiști. Crearea unei noi formațiuni de „stânga”, cu iz sovietic și aspect european – aceasta este adevărata miză politică a „moldovenismului civic”, după ce opoziția va doborî regimul și pe Dodon. Pentru cine va fi acest partid nu-i greu de intuit, pentru că acolo se vor regăsi multe fosile cu afinități pentru „moldovenismul statalist” și cel „civic”, dar el poate fi o portiță de salvare pentru mai mulți membri ai actualei guvernări, care după căderea lui Plahotniuc vor căuta undeva să se regăsească. Pentru alte lămuriri suplimentare vă trimit tot la lectura lui Homo Moldovanus Sovietic.

  1. Despre unionism

Sunt trei lucruri, uneori diferite, legate de unire, unioniști și partidele unioniste. Este ideea Unirii, una perenă și sacro-sanctă, urmărită de la voievozii medievali, la cărturari, pașoptiști, Cuza Vodă, regii României, Brătienii, generația 1918 sau mareșalul Antonescu. Sunt unioniștii, care în R. Moldova există în majoritatea partidelor politice și în afara lor, dar care actualmente văd românismul diferit, așa cum de secole l-au văzut muntenii, moldovenii sau ardelenii, când au trăit în state separate. Și sunt partidele unioniste, unele integre, altele mai puțin, cu lideri și oameni care n-au avut uneori nimic de-afacere cu unionismului, care n-au arătat prin guvernare că unioniștii ar fi diferiți, ci sunt la fel de corupți și mincinoși.

Înțeleg dificultatea abordării unionismului și relațiilor cu România în R. Moldova. Acest lucru aduce voturi, dar și ia voturi. Unionismul a fost călărit de Roșca, Ghimpu, iar acum de Șalaru, fără ca acest lucru să se reverse cel puțin într-un act de guvernare calitativă care să convingă că „unioniștii” nu-s corupți. Mai recent unioniștii, dincolo de faptul că sunt considerați de tărtăcuța pleșuvă a președintelui-economist „anti-stataliști, râsuri și lepădături”, au început a fi bănuiți de faptul că sunt întreținuți de Plahotniuc, care prin aceasta dorește să rupă voturi de la PAS și PPDA. Iar când te mai gândești că o eventuală negare a românismului și unionismului îți aduce complicații cu România, stat-membru NATO și UE, principalul nostru partener și susținător, atunci lucrurile se complică și mai mult.

Cum să le împaci pe toate și pe toți este greu de imaginat, în condițiile în care „stânga” comunistă și socialistă a dominat viața noastră politică în anii de independență, iar regimul oligarhic contracarează orice formă de protest și manifestare, pervertind-o. Dar acest lucru s-a întâmplat tocmai din considerentul că partidele de centru-dreapta n-au avut mesajul politic clar, asumat și educativ care trebuie să reiasă din Declarația de Independență, actul constitutiv fundamental al R. Moldova. Mai ales atunci când au ajuns la guvernare după 2009. Pe această greblă a călcat PLDM, prin băieții școliți la Iași, pe această greblă sper să nu calce Platforma PAS și PPDA.

  1. Despre opoziție

Maia Sandu a acumulat un scor electoral formidabil în prezidențiale, pierzând alegerile la limită în confruntare cu regimul, iar Andrei Năstase a câștigat alegerile pentru primăria orașului Chișinău, alegeri care nu au fost validate de un regim care actualmente este în vacuum de legitimitate internă și externă. Acești doi lideri și partidele care le reprezintă au semnat la 20 noiembrie 2017 un Protocol de colaborare prin care s-au constituit ca platformă unică de opoziție. Prin urmare, avem de ales ce facem mai departe și pe cine susținem. Pentru cetățenii R. Moldova, indiferent de limba care o vorbesc, sunt câteva opțiuni de expresie politică: Dodon, care chiar dacă este sub Plahotniuc s-ar bucura mult să scape de el; Plahotniuc, cu toate variațiunile de partide-satelit (Șor, Leancă, Șalaru, etc) și opoziția alcătuită din Maia Sandu și Andrei Năstase. Pentru unioniști ar fi și opțiunea partidelor unioniste – PUN, PLR, PNL și PL, doar că o asemenea abordare, chiar și cu bună intenție, în condițiile votului mixt, cu un sigur tur, va duce la fărâmițarea dreptei și la câștigul masiv al socialiștilor.

Eu am ales să susțin opoziția pentru că actualmente consider regimul oligarhic cel mai mare pericol pentru viitorul nostru. Această susținere nu este pentru Maia Sandu sau pentru Andrei Năstase separat, ci pentru platforma unică a opoziției și ea va fi retrasă atunci când aceste partide nu vor mai fi un tot întreg. La fel și atunci când condițiile înțelegerilor asupra cărora am convenit la constituirea mișcării rezistenței vor fi încălcate.

Înțeleg foarte bine că unirea cu România este la fel de îndepărtată ca și „unirea” cu Uniunea Europeană, să nu ne creăm iluzii din acest punct de vedere. Mai ales cum arată acum România și Uniunea Europeană. În ce cred cu adevărat sunt trei lucruri de la care nu accept abatere – demontarea regimului oligarhic, procesul de europenizare și proiectarea românilor/moldovenilor ca element central al identității naționale în R. Moldova. Cu tot respectul față de numeroșii mei prieteni ruși, ucraineni, bulgari sau găgăuzi, recunoaștere acestui din urmă fapt este unica sursă de legitimitate istorică pentru R. Moldova și oferă suportul cultural necesar funcționării acestui organism statal, așa cum este el. Dacă românii/moldovenii au acceptat sau au fost constrânși să accepte existența într-un stat separat de restul românilor, atunci minoritarii ar trebui să respecte cel puțin acest drept istoric și etnic al populației majoritare.

Anume acest lucru trebuie spus cetățenilor R. Moldova dacă vrem acțiune, solidaritate, să fim demni și adevărați.

Sursa:cotidianul.md

(64 accesari)