UE este îngrijorată de deteriorarea standardelor democratice și ale statului de drept din ultimul an în Republica Moldova, inclusiv a libertății și pluralismului mass-mediei.

Poziția a fost reiterată de șeful Delegației Uniunii Europenela Chișinău, Peter Michalko, în cadrul unui interviu pentru Media Azi. Ambasadorul european îndeamnă CCA și Consiliul Concurenței să reacționeze la nefuncționarea liberă a pieței publicității.

„După cum am afirmat recent, inclusiv în cadrul Forumului anual pentru mass-media, din 28-29 noiembrie, UE este îngrijorată de deteriorarea standardelor democratice și ale statului de drept din ultimul an în Republica Moldova, inclusiv a libertății și pluralismului mass-mediei. Acordul de Asociere dintre UE și Republica Moldova include prevederi privind libertatea mass-mediei, iar subiectul este abordat sistematic în cadrul dialogului politic al UE cu Republica Moldova.

După cum este indicat și în concluziile Consiliului Afacerilor Externe din februarie 2018, UE a cerut Republicii Moldova să asigure transparența și concurența în audiovizual, să abordeze concentrarea proprietății mass-media și să creeze un mediu care să favorizeze activitatea mass-mediei independente și oferirea de informații de înaltă calitate cetățenilor săi”, a declarat Peter Michalko.

În contextul procesului de concentrare a proprietăților din mass-media, ambasadorul UE a îndemnat Consiliul Concurenței și Consiliul Coordonator al Audiovizualului să monitorizeze, să evalueze și să reacționeze la aspectele legate de nefuncționarea liberă a pieței publicității sau la cele legate de lipsa de transparență cu privire la beneficiarii ultimi ai instituțiilor de presă.

„Presa însăși, mai ales cea de investigație, are desigur un rol foarte important prin aducerea și ținerea acestor subiecte în atenția societății, a institutiilor relevante și a partenerilor externi”, a argumentat șeful Delegației UE la Chișinău.

Peter Michalko a fost solicitat să comenteze și abuzurile din partea unor partide politice, care au restricționat accesul jurnaliștilor incomozi la evenimentele lor

„Accesul la informație trebuie garantat cu găsirea acelui echilibru dintre sfera interesului public și cea a interesului privat. În orice societate este nevoie de definirea normelor de bună guvernare și transparență, având în vedere dezvoltarea societății și a spiritului civic, a capacități administrative și a integrității în climatul instituțional și politic. Când toți acești parametri nu sunt bine dezvoltați, bineînțeles că accesul la informație devine crucial pentru democrație. Din păcate, sesiunea parlamentară s-a încheiat fără adoptarea amendamentelor legislative elaborate de Grupul de lucru parlamentar pentru îmbunătățirea legislației media, cu privire la accesul la informație și cu controverse legate de reglementările noi, propuse pentru protecția datelor cu caracter personal”, a punctat ambasadorul UE.

Amintim că patru posturi TV, inclusiv Jurnal TV, au denunțat la Consiliul Concurenței înțelegerea de cartel dintre două instituţii, care au împărțit piaţa de publicitate – Casa Media și Exclusiv, controlate de către șeful PD, Vladimir Plahotniuc, și, respectiv, Igor Dodon și deputatul PSRM, Corneliu Furculiță.

Sursa:jurnal.md

(27 accesari)