Uniunea Europeană rămâne fermă pe poziţii privind acordarea asistenţei macrofinanciară Republicii Moldova. Astfel, de acum încolo ajutorul financiar pentru Republica Moldova nu va mai fi acordat necondiţionat. Condiţiile, comunicate de mai bine de un an, trebuie să fie îndeplinite, a spus europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius.

„Am privit concluziile privind Moldova de la finalul ultimului Summit al Consiliului – un document foarte serios, trebuie să precizez – un document care analizează în mod pozitiv stadiul relaţiilor dintre UE şi Moldova, cu mare interes. Cu adevărat, legat de asistenţa macrofinanciară, de care Moldova are nevoie ca de aer, UE se ţine de ce a decis, respectiv, de acum încolo asistenţa macrofinanciară nu va mai fi acordată necondiţionat, ci doar după îndeplinirea condiţiilor deja comunicate de acum un an”, a declarat ​Petras Auštrevičius în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Europarlamentarul lituanian spune că autorităţile de la Chişinău trebuie să implementeze condiţiile politice comunicate anterior, printre care aplicarea recomandărilor Comisiei Veneţia cu privire la legea electorală, schimbări în mass media, mai multă independenţă şi echilibru, ca şi lupta împotriva corupţiei, adăugând că cea mai arzătoare chestiune este legea electorală.

Consiliul regretă, se spune în documentul la care facem referire, că Republica Moldova nu a luat în considerare recomandările Comisiei Veneţia. Nu ştiu când va fi Moldova pregătită să ia această decizie, dar aştept o reacţie pozitivă cât de curând de la guvernul Republicii Moldova”, a precizat Petras Auštrevičius.

„Alegerile sunt o chestiune de suveranitate, desigur. Organizarea alegerilor, cât sunt acestea de transparente şi corecte nu mai este o chestiune naţională, ci influenţează şi implică o comunitate mai largă. Moldova nu este încă stat membru al UE, dar este membră a Consiliului Europei. Şi de aceea spun că chestiunea alegerilor nu este una de competenţa exclusivă a guvernului moldovean. De exemplu, pentru aceste schimbări nu a fost organizată o consultare publică largă, şi nici toate vocile politice din Moldova nu au fost solicitate să îşi spună părerea. Însă timpul nu este pierdut”, a explicat oficialul.

În context, eurodeputatul a spus ferm că nu este prea târziu să fie puse în aplicare recomandările Comisiei Veneţia. Mai mult, Petras Auštrevičius a menţionat: „Pentru că respectăm cetăţenii, nu suntem de acord cu abordarea coaliţiei de guvernare din Moldova”.

„Cred că ar fi înţelept pentru guvernul moldovean să reacţioneze, iar noi să spunem încă o dată ce aşteptăm de la Moldova în viitorul apropiat. De acum condiţionarea politică va dicta de acum relaţiile noastre cu vecinătatea UE. Nu putem închide ochii, pentru că aceste criterii politice sunt foarte importante pentru UE. Vedem riscul degradării democraţiei, al drepturilor omului, principiului statului de drept şi al situaţiei presei în vecinătatea noastră. De aceea, începând din luna mai 2017, când Parlamentul a semnat memorandumul cu Consiliul si Comisia, mie mi-a fost clar că nu ne vom abate nici un milimetru de la acele decizii. De aceea este mai bine să ne angajăm, UE şi Moldova, într-un dialog responsabil, pentru a vedea în ce măsură am aplicat criteriile politice de condiţionalitate”, a continuat raportorul pentru Republica Moldova în Parlamentul European.

Soluţia este în Chişinău, nu în Bruxelles. Politicienii din Chişinău ştiu ce au de făcut şi au o mulţime de mijloace să îmbunătăţească situaţia. Nu ne bucură să vedem că nu putem transfera banii din cauza situaţiei actuale. Cetăţenii pot avea un impact asupra politicienilor prin intermediul alegerilor. Politicienii ar trebui să informeze cetăţenii de ce UE are această poziţie”.

„Tot ce pot să spun este că ajutorul UE este condiţionat de aplicarea prevederilor Acordului de Asociere şi a celorlalte condiţii convenite cu guvernul. Guvernul ştie foarte bine ce are de făcut pentru ca noi să dislocăm banii. Acesta este mesajul nostru. Politicienii de la Chişinău ar trebui să îl citească, să îl înţeleagă şi să reacţioneze”, a punctat ​Petras Auštrevičius.

Sursa:jurnal.md

(29 accesari)