bogatuComentatorii și jurnaliștii, Nicolae Negru și Petru Bogatu, califică declarația de vineri a președintelui Curții Constituționale drept una ciudată.

Negru spune că este ciudat să auzi de la un președinte al Curții Constituționale că șeful statului nu ar trebui să se implice în rezolvarea crizei politice. Potrivit lui Bogatu, președintele țării nu este un știrist care să nu poată fi părtinitor. „El poate fi părtinitor și poate da dreptate unor partide dacă consideră că poziția lor este benefică pentru societate și pentru țară”, spune comentatorul.

Petru Bogatu continuă: „Domnul Tănase s-a produs în rol de manipulator. El este un om deștept care cunoaște care sunt funcțiile și prerogativele președintelui. Refuz sa cred că domnul Tănase în fond nu știa ce drepturi și ce obligații are șeful statului. Faptul că el s-a făcut că plouă și a venit cu niște interpretări stranii dovedește că această intervenție publică a președintelui Curții Constituționale a fost una la comandă politică”.

Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii de analiză politică  „Negru și Bogatu” de sâmbătă, 2 martie. Reamintim că vineri, 1 martie, Alexandru Tănase a făcut declarațiile de mai sus în cadrul unui interviu.

(522 accesari)