Planul oligarhului Plahotniuc este același ca la alegerile prezidențiale – se lansează mai mulți candidați de dreapta pentru a polariza votul. Scopul final este ca Andrei Năstase, candidatul unic al forțelor proeuropene, să nu ajungă în turul doi, consideră deputatul român Matei Dobrovie.

În opinia sa, „candidații iepurași” au același rol ca și la scrutinul prezidențial. Atunci era Iurie Leancă, iar acum sunt Valeriu Munteanu și Constantin Codreanu.

Deputatul de la București s-a referit în context la Traian Băsescu care evită să-l critice pe Plahotniuc. În opinia sa, unioniștii de la PL și de la PUN, volens nolens, fac jocul șefului PD la alegerile locale, întrucât nici nu au venit cu un candidat comun.

„Fostul președinte al României spune că nu-l interesează persoana care conduce cam toate instituțiile de peste Prut, prin urmare nu-l interesează sistemul oligarhic, nu-l interesează corupția, sărăcia, problemele cetățenilor. Interesant este că nici pe domnul Plahotniuc nu par să-l deranjeze deplasările și discursurile domnului Băsescu în toată Republica Moldova”, a adăugat Matei Dobrovie.

Odată eliminat candidatul forțelor anti-oligarhice din primul tur, ar rămâne în cursă Silvia Radu, „independenta” susținută cu bani și televiziuni de PD, și candidatul socialiștilor, Ion Ceban, continuă legislatorul de la București.

„Iar aici lucrurile se simplifică: binomul Dodon-Plahotniuc, care funcționează foarte bine, își va împărți printr-o înțelegere candidații. Unul va fi susținut pentru Primăria Bălți, iar doamna Radu va rămâne în Chișinău”, spune Matei Dobrovie.

„Am uitat să menționez că doamna Radu este consiliată, pur întâmplător desigur, de un fost consilier de stat al președintelui Băsescu, Cristian Hrițuc, care îl lăuda pe Plahotniuc pentru discursul ținut la New York. Mai merită semnalat încă un aspect pe axa România – RM. Ziarul unionist „Timpul” îl laudă pe Plahotniuc și-i atacă furibund pe Maia Sandu și Andrei Năstase. Vă las pe voi să trageți concluziile și să faceți conexiunile”, conchide deputatul român.

Sursa:jurnal.md

(110 accesari)