Platforma Demnitate și Adevăr a depus o plângere motivată în adresa Procurorul General, căruia i-a solicitat să investigheze acţiunile judecătorilor care au invalidat alegerile din Chişinău.

„Cerem investigarea acțiunilor și actele emise de judecătorii implicați în faptele de complicitate la uzurpare a puterii de stat, la acțiuni care depășesc în mod vădit limitele atribuțiilor acordate prin lege, dar și pronunțarea cu bună știință, a unor hotărâri contrare legii. Este vorba de judecătorii care au invalidat în mod cinic și ilegal alegerile din municipiul Chișinău. Deși există un cadrul legal foarte explicit, care nu permite derapaje de la normele democratice, aceștia au intrat în cârdășie cu mafia de la guvernare, l-au ignorat și pentru aceasta urmează să suporte consecințele legale corespunzătoare”, se arată într-un comunicat.

„Conform Rezoluției Parlamentului european din 5 iulie, curent, Forul legislativ european recunoaște că decizia instanțelor, despre care s-a afirmat de mai multe ori că este influențată și dirijată politic, este un exemplu al acaparării statului și denotă o criză foarte profundă a instituțiilor din Moldova, regretă că, în ciuda numeroaselor apeluri făcute de comunitatea internațională, autoritățile continuă să submineze încrederea cetățenilor în corectitudinea și imparțialitatea instituțiilor statului”, menţionează reprezentanţii Platformei DA.

Totodată, membrii Platformei Demnitate şi Adevăr spun că deciziile sunt neîntemeiate şi ilegale.

„Carențele grave de care suferă hotărârile judecătorești naționale, prin care au fost invalidate alegerile locale noi ale primarului general din mun. Chișinău și prin care s-au anulat cele peste 469 mii de voturi valabil exprimate, au fost enunțate în ultima perioadă de diferite persoane și de la diferite tribune. Totuși, pe lângă faptul că aceste hotărâri sunt vădit neîntemeiate, ele mai sunt și ilegale, iar pentru emiterea acestora cei ce le-au pronunțat urmează să fie trași la răspundere penală”, se arată într-un comunicat.

Sursa:jurnal.md

(91 accesari)