Nicolae Timofti

Șeful statului a declarat, cu puțin timp în urmă, că în aceste zile se decide soarta țării. Nicolae Timofti cere PLDM-ului să își retragă anunțul de părăsire al acordului, PD-ul nu trebuie să mai insiste pe revenirea la varianta zero și demisia premierului, iar PL să reconfirme ideea păstrării alianței. 

Președintele spune că singura șansă de a păstra parcursul european al Republicii Moldova este actuala alianță de guvernare. Timofti crede că liderii alianței sunt obligați să dea dovadă de maturitate politică și să liniștească spiritele în partidele pe care le conduc. „Îi îndemn pe liderii politici care conduc această țară să facă un pas înapoi, să adopte o poziție comună și să revină la masa de negocieri”, a declarat președintele.

Amintim că anterior PD și PL au cerut demisia premierului Vlad Filat. Marian Lupu a spus chiar că imediat după demisia prim-ministrului și el va pleca din funcția de președinte al Parlamentului. În caz contrar, PD ori va iniția o moțiune de cenzură, ori va susține o inițiativă a altor deputați.

(335 accesari)