Directorul Jurnal Trust Media, Val Butnaru, a venit aseară, în cadrul emisiunii sale „Cabinetul din Umbră”, cu o replică pentru primarul penal de Orhei Ilan Șor, care a amenințat în repetate rânduri angajații Jurnal TV, mai ales după investigațiile de amploare care-l vizează.

Vă amintiți probabil de faptul că primarul de Orhei a amenințat angajații Jurnal TV cu concedierea și închiderea postului nostru după 25 februarie, când el, Șor, va veni la putere. Înainte de asta, i-a amenințat pe liderii opoziției că-i va spânzura de Arcul de Triumf, la fel, după 25 februarie, când el, chipurile, va veni la putere. Ce replică pot să-i dau unui individ complexat și speriat? Ați observat că dânsul niciodată nu se uită în ochii celor cu care vorbește? Privirea îi lunecă precum o bucată de slănină aruncată pe o tigaie încinsă. Are o privire tâlhărească, de hoț prins de mână. Ce să-i spui unui om care trăiește zilnic cu spaima-n sân? Că va fi spânzurat de Arcul de Triumf? Nici educația, nici cărțile citite nu-mi permit să folosesc limbajul lui de interlop. Și atunci, nu-mi rămâne decât să-i dau un sfat. Ilan, dacă tot ai fost condamnat la șapte ani și jumătate pentru furt, pregătește posmagii. Găsește o torbă mai mare, du-te în magazinele tale sociale, cumpără pâine mai ieftină, feliaz-o subțirel și pune-o la uscat. Nu-ți pot spune data exactă când îți vor prinde bine pesmeții, dar știu că aceasta zi va veni”, a declarat Val Butnaru.

Precizăm că Ilan Șor a fost vizat în două investigații de amploare la Jurnal TV, care a dezvăluit că Șor a plătit 25.000 de lire sterline pentru studiile fiului mai mic al lui Iurie Leancă în Marea Britanie. Totodată, cea mai recentă investigație a Jurnal TV a scos la iveală că doar cu trei luni înainte de lovitura finală în jaful secolului, Ilan Șor a cheltuit 660 de mii de euro pentru o vacanță de lux pe Coasta de Azur, unde și-a răsfățat familia și amicii.

Ca rezultat, Ilan Șor a sărit ca ars cu amenințări la adresa angajaților Jurnal TV, recomandându-le să-și caute de urgență un nou serviciu, deoarece, cităm: „Atunci când pe 25 februarie vom veni la putere eu și partidul meu, „gunoiul” vostru va fi închis”.

Anterior, Șor mai amenințase jurnaliștii și opoziția. Pe 20 iulie 2018, acesta a atacat reprezentanții presei și ai opoziției cu intimidări, afirmând că „o să ajungă la ei” și că va fi dureros. „Atunci când voi ajunge la putere, și asta va fi foarte curând, o să vă pedepsesc. Încetați sau vă va fi dureros”, a spus atunci Șor.

Sursa:jurnal.md

(131 accesari)