bani-luati-mita.-foto-cotidianul500 de milioane de dolari americani este paguba produsă de băncile falimentare, fie direct în buzunarul românilor care şi-au depus economiile de o viaţă, fie indirect, prin prejudicierea unor instituţii cu capital de stat, precum, CEC, Banca Naţională sau Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Printre băncile româneşti ale căror falimente au fost răsunătoare se numără Albina, Dacia Felix, Creditbank, Columna, Bankcoop, Populară Română sau Banca Internaţională a Religiilor.

Reţeta a fost, în mare, aceeaşi: atragerea de bani de la populaţie, apoi acordarea de credite colosale, unor potenţaţi ai vremii, fără garanţii suficiente, credite care nu au mai fost niciodată achitate.

Prima bancă privată românească a fost înfiinţată imediat după Revoluţie, în 1990. Creditbank era, la început, o afacere de familie. Familia lui Marcel Ivan, despre care nimeni nu auzise nimic până în 1990.

În martie 1991, la Cluj Napoca, apărea Banca Dacia Felix. Printre fondatori, Mircea Horia Hossu, proaspăt absolvent eminent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj şi fostul mare tenisman Sever Mureşan, care trăise în Franţa în ultimii zece ani. Cum nu exista o lege bancară, ambele fuseseră înfiinţate ca societăţi comerciale pe acţiuni şi nu aveau girul Băncii Centrale.

„Băncile sunt două bănci cu nume de bănci. Cu două grupări de oameni, care… visători. Deci ei au declarat Dacia Felix, care nu a avut bani să se înscrie, ei trebuiau să pună 1 milion de lei să se înscrie. Deci au avut 32 de visători, care erau, deja, cum îi spune, Comitetul Băncii, deci ei şefi. Prima casă de bani Dacia Felix a avut-o în frigider. Nu ştiu dacă ştiţi povestea, pur şi simplu un frigider, închis cu un lanţ, unde punea câteva sute de mii de lei să-şi plătească chiria. La fel a fost şi Credit Bank, două PC şi o familie”, spune Leonida Teohari, om de afaceri.

În 1990, Leonida Teohari era proaspăt întors din Canada, unde fugise în anii 80. El susţine că i-ar fi ajutat pe fondatori să pună temeliile celor două bănci.

„Şi atunci le-am dat 20 de milioane de lei, care în perioada aia erau vreo 350.000 – 400.000 de dolari, şi aşa au putut ei să înregistreze banca, că altfel ei nu puteau să o înregistreze. Credit Bank a fost o… similară cu Dacia Felix. Deci, vorbim de un grup, de alt grup de visători, cu buzunarele goale, fără niciun fel de capital, fac două bănci”, mai spune Leonida Teohari.

În primii ani după Revoluţie, afacerile păreau că înfloresc.

„Când am observat că Dacia Felix şi-a permis 32 de Mercedes-uri să dea la membrii Board-ului, când am văzut că Dacia Felix şi-a luat board-ul de directori în şedinţă la Paris, după aia şi-a luat board-ul de directori în şedinţă prin Italia, după aia m-am trezit cu ei în America, la Campionatul Mondial de Fotbal, ce bancă, nici băncile americane, din New York, nu pot să-şi ia un board de directori, să umble în jurul lumii şi să facă şedinţe, când, de unde au fost banii ăştia”, spune Leonida Teohari.

Problemele încep în ’97

Problemele CreditBank şi Dacia Felix încep în 1997. După ce strânseseră bani din economiile populaţiei, oferind dobânzi atractive, încep să acorde credite neperformante.

De la Credit Bank a primit sume mari Ilie Alexandru, fostul patron al Hermes Slobozia. El a construit, la Slobozia, o copie fidelă a fermei Southfork, din celebrul serial Dallas, şi una a Turnului Eiffel. Firmele aveau să îi dea faliment, iar el să ajungă de mai multe ori în spatele gratiilor, sub acuzaţii de înşelăciune. A murit în 2010.

Un alt om de afaceri, Vasile Gheorghe, zis Gigi Kent, ar fi primit bani de la Credit Bank, pentru a cumpăra Hotelul Căprioara de la cota 1.400 din Sinaia, unde se întâlneau politicienii şi oamenii de afaceri ai vremii.

Şi Leonida Teohari ar fi primit, şi de la Credit Bank, şi de la Dacia Felix, linii de credit de aproximativ 50 de milioane de dolari.

Pe numele lui, procurorii au deschis un dosar penal, în care a fost acuzat de înşelăciune. A plecat din România în 1997, înainte de pronunţarea condamnării de 4 ani de închisoare cu executare şi nu s-a mai întors. A fost dat în urmărire internaţională, însă în zadar. Între timp, condamnarea s-a prescris.

Acum trăieşte în Canada şi se declară om de afaceri în domeniul alimentar. Spune că, de fapt, din relaţiile cu Dacia Felix şi Credit Bank, el a fost cel păgubit. În calitate de patron al grupului de firme Darriane, ar fi plătit pentru utilaje care nu i-ar fi fost niciodată livrate.

„Am plătit dobânzile pe toţi doi ani, la toate proiectele. Au mai fost vreo 850, 950, probabil 900.000 de dolari. Problemele s-au complicat când eu am observat, eram în străinătate când m-au anunţat că două proiecte majore, care erau parte din program, n-au fost livrate şi m-am întors în ţară şi, într-adevăr, n-au fost livrate. În acea perioadă, Banca Naţională a tras banii din Credit Bank, a făcut o plată ilegală şi a închis banca. Când s-a ajuns ca cele două bănci să dea faliment, nu a fost din cauza grupului Darianne, a fost din cauza hoţiei lor. Îmi pare rău că folosesc cuvântul hoţie, dar când îţi iei 50 de călători cu tine, membri de board şi mergi în jurul Pământului, ca să ţii şedinţe de board de directori ori este un semn de senilie ori hoţie”, afirmă Leonida Teohari.

Din datele neoficiale, la Credit Bank s-a vorbit de un prejudiciu de 50 de milioane de dolari americani, la finalul anilor 90. În cazul Dacia Felix, instanţa a stabilit o pagubă de 110 de milioane dolari americani.

La finalul anilor 90, Daniel Morar era procuror la Parchetul Tribunalului Cluj. I-a fost repartizat unul dintre dosarele Dacia Felix.

„Nu reuşeam să instrumentăm vreun dosar legat de Banca Dacia Felix pentru simplul motiv că orice anchetă pe care procurorii voiau să o înceapă era lovită de refuzul băncii de a trimite documentele. Era extrem de puternică, cel puţin în mediul clujean şi, aparent, se bucura de o protecţie teribilă, din moment ce procurorii nu reuşeau să ridice documentele necesare. Un om de afaceri din Cluj solicitase un credit de aproximativ 225 de milioane de lei, echivalent era undeva la 250.000 de dolari la acea dată, solicitase un credit băncii, iar banca, prin Hossu, aşa s-a stabilit până la urmă, aşa a reţinut şi judecătorul, a fost de acord cu acordarea acestui credit către firma omului de afaceri, cu condiţia de a da mită suma de echivalent 25.000 de dolari, adică era acel celebru 10%”, declară Daniel Morar, fost procuror-şef DNA.

Credite fără garanții. Și fără anchete penale

Era vorba despre un singur credit din sutele de împrumuturi date de bancă. În acest dosar, vicepreşedintele Dacia Felix, Mircea Horia Hossu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Pentru majoritatea creditelor de la Dacia Felix nu a existat nicio anchetă. Recent eliberat condiţionat din penitenciar, Mircea Horia Hossu nu a dorit să facă niciun comentariu.

Fostul acţionar majoritar, Sever Mureşan, a transmis, la rândul său, că este ocupat cu afaceri în străinătate. El a fost judecat într-un alt dosar şi achitat. Instanţa l-a obligat să plătească daune. Dacia Felix a fost cumpărată de un fond israelian. Lichidatorii băncii susţin că BNR ar fi ieşit cea mai păgubită după prăbuşirea instituţiei de credit.

„La Banca Dacia Felix principalul creditor era Banca Naţională, spre deosebire de ce s-a întâmplat la celelalte toate băncile. Se duceau la compensare la Banca Naţională. Pentru soldul descoperit al unei bănci îi dădea credit, în fiecare zi. Plăţile erau mai mari decât ce încasa şi atunci soldul trebuia acoperit şi era acoperit de Banca Naţională. Şi aşa s-a strâns suma aia, parcă ţin minte, era 1.700 nu ştiu cât de, erau cu miliardele atunci. Eh, era o sumă importantă. Şi atunci a avut loc o tranzacţie la nivelul Guvernului, după câte îmi amintesc. Ăia au plătit cât au plătit şi au salvat banca”, spune Mihail Iovu, lichidator bancar.

Banca Albina

Acordarea de credite fără garanţii s-a văzut cel mai bine în cazul Băncii Albina, înfiinţată în 1996 şi intrată în colaps în mai 1999. Cetăţeanul italian Giovani Giovanardi, acţionar al băncii, a primit cele mai multe împrumuturi.

„O bancă mică, avea 12 unităţi… În Bucureşti avea două, mai bine nu avea niciuna, că de aici i s-a tras. La Bucuresti, la sucursala cea mai mare, asta care am spus că era în Smârdan, acolo n-am recuperat decât 3%. Prin această sucursală s-au dat credite puţin zis aiurea. Aici chiar bănuiesc că s-au dat credite şi în situaţia în care cei care le-au luat au ştiut că nu le vor mai da niciodată şi că nici nu vor mai fi urmăriţi”, spune Mihail Iovu, lichidator bancar.

La finalizarea procedurii de lichidare, în 2012, banca le crease deponenţilor o gaură de 10 milioane de dolari americani.

„Banca Albina s-a împrumutat de pe piaţa interbancară, la dobânzi de până la 400%. Ştiu că atunci au luat de la CEC – 400%, au luat şi de la Bankcoop – 300%. Sigur că, în toate cazurile astea toate băncile astea au rămas ca şi creditori neonoraţi decât în proporţie de 26%”, adaugă Mihail Iovu, lichidator bancar.

Bankcoop

Efectul s-a propagat. Înfiinţată în 1990, Bankcoop a intrat, la rândul ei, în faliment, în februarie 2000. Tot acordarea de credite fără acoperire a fost cauza majoră. Justiţia l-a găsit vinovat pe fostul director, Alexandru Dinulescu. Acuzat de luare de mită, el a fost iniţial arestat preventiv, apoi eliberat şi a fugit în SUA. În 2003, a fost extrădat în România, pentru a ispăşi pedeapsa de zece ani de închisoare.

„Şi aşa s-a întâmplat tragedia, apropos de riscul credite, cu creditele date în primul rând fără garanţii sau cu garanţii simbolice, cu garanţii supraevaluate. La Bankcoop 36%, creditorii vor lua 36%, faţă de Albina 26, aici e ceva mai bun”, afirmă Mihail Iovu, lichidator bancar.

Cătălin Botezatu nu dezgroapă morți

Procedura de faliment în cazul Bankcoop nu este finalizată nici astăzi, la 16 ani de la deschiderea ei oficială. Paguba este de aproape 330 de milioane de lei. Vina neînchiderii procedurii, spune lichidatorul, ar fi a ultimilor datornici ai bănci.

„Cu Cătălin Botezatu e o istorie întreagă, dar… Cătălin Botezatu cel mai mare, cel mai mare, are 500.000 de dolari. Eh, şi împotriva lui, sigur că s-au luat toate măsurile necesare, dar acest domn nu are bunuri înregistrate pe numele lui”, spune Mihail Iovu, lichidator bancar.

Creatorul de modă a fost şi arestat preventiv, la vremea intrării băncii în faliment. El a fost, într-un final, achitat, pentru că fapta nu ar fi existat. Cătălin Botezatu nu a dorit să comenteze situaţia.

„E un subiect închis, pe care nu vreau, eu nu vreau să-l mai deschid, pentru că nu vreau să mai dezgrop nişte morţi, nefavorabili unor perioade, unor partide şi aşa mai departe şi tocmai de aceea nu comentez nimic”, a răspuns Cătălin Botezatu, creator de modă.

Banca Populară Română

Falimentul Băncii Populare Române, din 2000, a dus la prejudicierea a aproape 30.000 de deponenţi, cu suma de 63,3 milioane de lei. Legislaţia de la vremea respectivă nu prevedea ca băncile populare să funcţioneze sub reglementarea BNR. Astfel, oamenii nu au putut fi despăgubiţi de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Lichidatorul judiciar a reuşit să recupereze 21,49% din totalul datoriilor către defuncta bancă, adică 12,9 miliarde de lei vechi. Cheltuielile de recuperare au fost, însă, de 55,68% din banii încasaţi.

Acţionar şi director al Cooperativei de Credit Banca Populară Română a fost Emil Botea, care a şi înfiinţat instituţia financiară, în 1996. El este, în prezent, încarcerat la Penitenciarul Codlea Braşov, dar nu pentru prăbuşirea Băncii Populare, ci pentru o faptă de înşelăciune comisă ulterior, în judeţul Gorj. Nu a dorit să comenteze situaţia.

„(Reporter: Alea erau bănci?) Aşa îşi spuneau. Abrut, Banca Populară Comercială, o bancă care la un moment dat era confundată cu Banca Comercială Română. Ea îşi spunea Banca Comercială Română, aşa era denumirea ei, aşa era înscrisă la Registrul Comerţului, dar nu era bancă şi nu avea nicio legătură cu ceea ce înseamnă în lumea asta modernă bancă. Şi erau multe asemenea…”, declară Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Acționarul Virgil Măgureanu?

Despre Columna s-a speculat că s-ar fi aflat în sfera de influenţă a fostului şef al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Acţionarul majoritar al băncii era, oficial, o companie înregistrată în Elveţia, Manel Finanz. Reprezentantul acţionarului în România era Marius Eduard Ţîrlea, ginerele lui Ion Ceauşescu, fratele fostului dictator.

CEC şi FPS aveau depozite de 30 de milioane de dolari americani la Banca Columna, în 2003, atunci când aceasta a intrat în faliment. Doar doi deponenţi, din cei 171, au solicitat, oficial, compensaţii, de la Fondul de Garantare, în valoare de 10.000 de lei.

„Am fost numit preşedinte la Columna, am stat două luni, trei luni, două luni. Domnul Măgureanu a ţinut foarte mult la înfiinţarea acestei bănci. Cu acţionarul Băncii Columna nu am reuşit să mă întâlnesc niciodată. Cu acţionarul, ăla din Elveţia. Am avut un mare semn de întrebare, un acţionar la care, despre care, a cărui bancă e într-o mare nenorocire, că s-a schimbat toată conducerea, fondatorii au fost şi ei, deci n-am reuşit să îl întâlnesc”, spune Mihail Iovu, lichidator bancar.

Situaţia a atras atenţia Băncii Naţionale a României.

„Columna, care, de fapt, a fost într-o permanentă luptă cu Banca Naţională, luptă dusă la extreme, vezi, închide uşa, nu le da drumul să intre în bancă, cei care veneau de la Banca Naţională să îi controleze. Aşa ceva nu se poate. Şi atunci am spus bine, dacă nu, atunci ne despărţim şi ne-am despărţit”, mai spune Mihail Iovu, lichidator bancar.

Virgil Măgureanu a motivat că este plecat din România cu afaceri şi nu are timp să discute cu reporterii Digi24 despre acest subiect.

Fost prim-adunct al şefului SRI, Mircea Gheordunescu, spune că nu exista nicio lege care să le interzică foştilor ofiţeri de informaţii să activeze în mediul privat.

„Au existat, mai ales foşti ofiţeri, mai ales ai serviciilor de informaţii, dar nu era prevăzut, nici asta nu era prevăzut în nicio lege, interdicţia de a avea sau relaţii sau nu, iar normele, fie nu existau. Au existat şi să vă spun de ce. Pentru că şi percepţia populaţiei era că, domne, că dacă vine domnul colonel şi reprezintă nu ştiu ce fond de investiţii, păi domnul colonel e un om serios, a reprezentat o instituţie, adică era o chestiune de prestigiu câştigat într-un fel. Aici a fost într-adevăr un pericol”, spune Mircea Gheordunescu, fost prim-adjunct al directorului SRI.

Fondul Național de Investiții. Dormi liniștit…

Înfiinţat în 1996 de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, Fondul Naţional de Investiţii – FNI – a avut şi el angajaţi mai mulţi foşti ofiţeri ai serviciilor de informaţii.

„Toţi şefii SOV Invest-ului şi Gelsor-ului din teritoriu erau foşti ofiţeri de securitate. Nu i-am pus eu, dar erau foarte eficienţi. Deci asta era baza piramidei, da. După aceea, erau consilierii personali ai domnului Vîntu, care, după câte ştiu eu, toţi erau oameni care slujiseră în fosta Securitate şi care, din punct de vedere al skill-urilor erau fără cusur”, spune Ioana Maria Vlas, fost preşedinte SOV Invest.

FNI s-a prăbuşit în 2000. Peste 150.000 de români, din cei aproape 300.000 de investitori, au solicitat despăgubiri după căderea fondului. Majoritatea banilor restituiţi, aproape 300 de milioane de dolari, au venit de la Agenţia de Valorificare a Activelor Statului, care a preluat datoriile de la CEC.

„Tot domnia sa, dl. Vîntu, a convins CEC-ul să cumpere restul. Repet, bancă de stat. Eu îl ţin minte pe săracul Camenco Petrovici cum plângea. Şi cum îmi spunea că el nu vrea să semneze şi cum îi spuneam domnule preşedinte nu semna. Şi el îmi spunea nu pot. Tot geniul domnului Vîntu a făcut ca FNI-ul să fie cauţionat de către CEC şi nu numai, pe un contract de cauţiune-fidejusiune, ci şi cu o infuzie de capital de 300 de miliarde de lei, bancă de stat, acord semnat de un ministru de Finanţe, da, pe care nu l-a întrebat nimenea de ce a făcut-o”, mai spune Ioana Maria Vlas, fost preşedinte SOV Invest.

Camenco Petrovici a murit în timpul procesului deschis de procurori pe numele foştilor angajaţi ai băncii de stat. Ministru de Finanţe în funcţie la vremea respectivă era Decebal Traian Remeş.

„Ministerul Finanţelor dădea o semnătură formală, pe hotărârile consiliului de administraţie, semnătură formală dată trecând prin toată reţeaua de direcţii şi de ierarhii a Ministerului Finanţelor. Acolo, pe minunea aia, am o semnătură, dar veţi vedea dedesubtul ei câte sunt. Vizavi de al doilea contract, cel privind garantarea. Acel contract nu are din partea Ministerului de Finanţe decât refuzuri re-pe-ta-te, refuzuri repetate în Consiliul de Administraţie, refuzuri repetate în conducerea operativă a CEC-ului şi e semnat în ziua de 6 decembrie 98 sau 99, mai degrabă 99, pe 6 decembrie, în prezenţa premierului de atunci, de către doi reprezentanţi: unul al CEC-ului şi unul al FNI-ului”, spune Decebal Traian Remeş, fost ministru de Finanţe.

„(Reporter: Banca CEC nu era în supravegherea Băncii Naţionale?) Nu era, pentru că CEC-ul atunci nu era bancă. Era casă de economii a statului, subordonată direct statului. Nu era bancă şi deci nu era în supravegherea Băncii Naţionale”, spune Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Ioana Maria Vlas: „FNI era o schemă Ponzi”

„Acolo unde statul nu este în stare să aibă nişte, nişte organe de law inforcement cum trebuie se poate întâmpla chestia asta. Pentru că, hai să fim oameni serioşi. Să nu-mi spună nimenea că lumea n-a ştiut, cine trebuia să ştie, că FNI-ul era o schemă Ponzi, pentru că orice fel de economist de CAP trebuia să-şi imagineze că banii, o dată nu aveau unde să fie investiţi şi a doua oară, chiar dacă erau investiţi, nu aveau cum să producă ce produceau pe hârtie. Şi atunci, orice fel de om normal trebuia să se gândească că ceva este putred în Danemarca, da!”, spune Ioana Maria Vlas, fost preşedinte SOV Invest.

Mama FNI, aşa cum a fost supranumită Ioana Maria Vlas, îşi recunoaşte partea de vină, însă consideră că nu toţi vinovaţii au fost traşi la răspundere. Ea a plecat în Israel în 2000, dar s-a predat doi ani mai târziu. A fost, într-un final, condamnată la zece ani de închisoare şi, între timp, eliberată.

„Singura frică a mea era că tot sistemul acesta, nu numai FNI-ul, ci tot sistemul, se va prăbuşi la un moment dat şi va afecta într-un mod foarte, foarte grav pieţele de capital româneşti, ceea ce s-a şi întâmplat. Să nu îmi spună nimeni că nu s-a ştiut ce se întâmplă în sistemul bancar şi în sistemul fondurilor de investiţii. Şi bineînţeles pentru faptul că am minţit cât a încăput. Nu am câştigat nimic de pe urma FNI-ului, dar am minţit enorm de mult. Şi minţind am sperat că pot să îndiguiesc acel val de răscumpărări, dar a fost imposibil. Eu una personal nu văd, până când trăiesc eu, să se facă, încă o dată, un proces în care să se spună totul aşa cum a fost”, mai spune Ioana Maria Vlas, fost preşedinte SOV Invest.

Sorin Ovidiu Vîntu nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului.

Deponenții au pierdut

Numele lui Sorin Ovidiu Vîntu este legat şi de Banca de Investiţii şi Dezvoltare şi Banca Română de Scont. Prima a fost dizolvată ca urmare a deciziei acţionarilor, iar cea de-a doua a fost vândută lui Mihai Iacob, pentru a costa, într-un final, Fondul de Garantare, aproape un milion de lei.

Ultimele bănci din România care au falimentat sunt cea Turco-Română, care a costat Fondul 15,9 milioane lei şi Nova Bank, unde doar 10 deponenţi au solicitat despăgubiri de 30.000 de lei. Nova Bank era fosta Bancă Unirea, al cărui acţionar majoritar a fost Banca Populară Română.

Banca Internațională a Religiilor

Un alt dosar care nu este închis nici astăzi este cel al falimentului Băncii Internaţionale a Religiilor. Au ajuns în spatele gratiilor afaceristul oltean Dinel Staicu şi câţiva directori ai băncii, sub acuzaţia de fraudă.

Dinel Staicu a primit şapte ani de închisoare, dar a fugit în Ungaria, schimbându-şi numele în cel al soţiei, Nuţu. A fost până la urmă prins şi extrădat, dar a reuşit să obţină anularea pedepsei. Judecătoarele care au dat această decizie aveau să fie puse, ulterior, sub acuzaţie, pentru abuz în serviciu.

El este, în prezent, încarcerat, dar pentru alte fapte. A refuzat să discute cu reporterii Digi 24.

„A ridicat o problemă specială, şi anume a insistat foarte mult ca să fie salvată, în sensul că cerea un împrumut de salvare de la statul român. Într-un sistem concurenţial este interzis cu desăvârşire să dai un asemenea împrumut de salvare”, spune Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Specialiştii în informaţii sunt de părere că astfel de falimente răsunătoare nu ar mai putea avea loc astăzi, în sistemul bancar.

„Prin adoptarea legislaţiei europene şi a normelor NATO de securitate am putut acoperi chestiuni care la noi încă nu erau bine acoperite şi care erau, poate, politic, greu de adoptat, dar, aşa, într-un fel ne-am obligat noi pe noi înşine să intrăm în nişte reguli mult mai clare, care, acum, de pildă, fac imposibile, imposibilă existenţa unor căderi ale sistemului sau atacuri la sistemul financiar, la sistemul bancar, care au avut loc până la aderarea noastră la NATO şi mai ales la Uniunea Europeană”, spune Mircea Gheordunescu, fost prim-adjunct al directorului SRI.

Experţii BNR precizează că eventuale încercări de salvare a băncilor nu ar fi rezolvat situaţia, ba, dimpotrivă, ar fi agravat-o.

„Percepţia falsă, dirijată, imprimată în societatea românească, că toate acele falimente din acei ani s-ar fi produs din cauza Băncii Naţionale şi că Banca Naţională este vinovată de aceste întâmplări. Ori eu aş spune că lucrurile sunt invers, adică Banca Naţională le-a produs. Niciun faliment nu s-a produs din alt motiv, decât în momentul în care Banca Naţională a simţit că într-o bancă sau alta lucrurile merg pe o cale greşită, se pierd bani, sunt în pericol banii populaţiei”, spune Adrian Vasilescu.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a despăgubit 327.564 de deponenţi a şapte bănci intrate în faliment în perioada 1999 – 2006, cu suma de 512,2 milioane de lei.

Alţi 470.353 de deponenţi nu au mai solicitat restituirea depozitelor bancare. 94% dintre ei aveau de recuperat sub 10 lei fiecare. Totalul sumelor care nu au mai fost solicitate este de 6,4 milioane de lei.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a plătit cea mai mare sumă, şi anume 273,2 milioane lei, pentru cei 197.252 de deponenţi care au solicitat compensaţii în urma falimentului Bankcoop.

Falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor a costat Fondul 186,1 milioane lei, care au fost acordaţi unui număr de 102.787 deponenţi.

Locul trei este ocupat de Banca Albina, cu 36 de milioane de lei, împărţiţi unui număr de 24.461 deponenţi.

Merele stricate

„Alea nu erau, nu prea erau bănci. Era ceva un exerciţiu bancar, tocmai de asta, repet, Banca Naţională a descoperit toate necazurile din aceste bănci şi le-a dus în faţa tribunalelor. Tribunalele au judecat şi le-au dus în faliment, tocmai pentru că era necesară o asanare. Există un proverb: grădinarul taie crăcile cărora le este dat să cadă. Asta a făcut Banca Naţională, s-a dovedit a fi atunci un grădinar care a tăiat crăcile care trebuiau să cadă, pentru că acele bănci nu erau sănătoase şi, în general, erau mere stricate, care puteau să strice toată rezerva de mere”, afirmă Adrian Vasilescu.

Justiţia nu a reuşit să tragă la răspundere principalii vinovaţi de falimentele răsunătoare ale băncilor româneşti. Anchetele au fost punctuale, referitoare la anumite fapte care au putut fi demonstrate şi nu la situaţia per ansamblu. Foarte puţine persoane au fost închise. De regulă, a fost vorba de oameni din eşaloanele doi şi trei ale conducerilor băncilor sau beneficiarilor ilegali de credite.

„Niciodată în cariera mea, adică din 1990 încoace, nu am văzut prea mulţi procurori cu apetenţă de a instrumenta dosare economico-financiare. În general procurorii se fereau de aceste dosare, mai târziu Inspectoratele de Poliţie au constituit secţii sau direcţii de investigare a fraudelor sau biroul economic sau serviciul economic, cum se numeau şi aşa au mai ajuns şi procurorii care erau repartizaţi să instrumenteze dosare economice. Dosarele legate de fraudarea băncilor erau destul de complexe şi, gândiţi-vă, erau acei ani 90 în care nu se ştia prea multe despre cum funcţionează o bancă. N-a existat niciodată o abordare completă, exhaustivă, a ceea ce s-a întâmplat acolo. Au fost lucruri punctuale, anchete punctuale, limitate şi s-au finalizat doar… Finalizarea lor ne-a ajutat să cunoaştem o mică parte din ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor”, declară Daniel Morar, fost procuror-şef DNA.

La 26 ani de la înfiinţarea primei firme cu nume de bancă, mulţi dintre cei implicaţi în prăbuşirea celor 10 entităţi financiare si crearea unui prejudiciu total de peste 500 de milioane de dolari au murit.

Sursa:digi24.ro

(32 accesari)