romania_si_moldovaViitorul european comun al României și R. Moldova ar trebui sprijinit, muncind în favoarea unor proiecte economice comune pentru asigurarea unei independențe energetice a R. Moldova. Declarația aparține ministrului român de externe, Titus Corlățean.

În cadrul Universității de Vară “Izvorul Mureșului”, diplomatul a reiterat că România depune tot efortul pentru ca Republica Moldova să fie acceptată în familia europeană, să parafeze Acordul de Liber Schimb la Vilnius. „Nu avem cum sa fim insensibili față de frații noștri din R. Moldova. Summitul de la Vilnius poate însemna o pagină nouă în istoria Basarabiei. Rezolvarea problemelor vizelor, a liberei circulații vor însemna o pagină nouă, iar această idee ar trebui susținută de toți actorii politici. Un obiectiv poate fi atins sau poate fi ratat din lipsa de inteligență politică, din lipsa de înțelepciune”, a conchis sursa.

Amintim că pe 22 iulie, Natalia Gherman, ministra afacerilor externe și integrării europene din R. Moldova s-a întîlnit cu omologul său, Titus Corlățean la Bruxelles. Șefii celor două diplomaţii au evocat contactele bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă şi au trecut în revistă temele de actualitate de pe agenda bilaterală.

(243 accesari)