cernautiReprezentanți ai comunității românești din Cernăuți au prezentat autorităților ucrainene lista de probleme în sfera învățământului cu care se confruntă românii din regiune.

În cadrul discuțiilor purtate în sala de conferințe a Administrației Regionale de Stat Cernăuți cu guvernatorul Oleksandr Fişciuk și cu Oksana Paliiciuk, şeful Departamentului de învățământ şi ştiință al administrației locale, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, a transmis conducerii regiunii o listă întocmită de comunitatea românească din Cernăuți, care a inclus principalele probleme ale românilor în domeniul educației şi căile lor de soluționare.

Printre problemele menționate de liderii asociațiilor româneşti din regiune se află reducerea numărului de şcoli cu limba română de predare, lipsa de manuale pentru elevi, calitatea proastă a traducerilor testelor pentru evaluarea finală a cunoştințelor elevilor în preajma admiterii la universități, necesitatea deschiderii unei grupe suplimentare pentru copiii vorbitori de limba română la Grădinița de copii nr. 1 din Cernăuți.

Alexandrina Cernov, directorul Editurii „Alexandru cel Bun”, membru de onoare al Academiei Române, a atras atenția conducerii regiunii, dar şi a rectorului Universității Naționale din Cernăuți asupra necesității deschiderii unei facultăți pedagogice cu predare în limba română, ceea ce va garanta însuşirea terminologiei specializate în limba română de către absolvenții universității din Cernăuți – viitori profesori în şcolile cu limba română de predare.

La rândul său, guvernatorul regiunii a promis să studieze în detalii cerințele etnicilor români din Cernăuți. Părțile au convenit să transforme întâlnirea dedicată problemelor din sfera învățământului într-o conferință care să se desfăşoare în mod regulat.
La întâlnirea cu conducerea regiunii Cernăuți au mai participat Vasile Bâcu, preşedintele Societății pentru cultură românească „Mihai Eminescu”, Nicolae Toma, redactor-şef al publicației „Zorile Bucovinei”, Ilie T. Zegrea, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Cernăuți, Octavian Bivolaru, preşedintele Asociației „Golgota”, prof. dr. Ilie Popescu, prof. dr. Lora Bostan, dr. Marin Gherman, Vitalie Zâgrea, preşedintele Ligii Tineretului Român „Junimea”, Arcadie Opaiț, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor omului, Iurie Levcic, Preşedintele Centrului Bucovinean de artă pentru Conservarea şi Promovarea culturii tradiționale româneşti,

Arcadie Moisei, reprezentantul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, Ion Broască, preşedintele Societăţii medicilor români „Isidor Bodea”, Aurel Constantinovici, preşedintele Asociaţiei „Aron Pumnul” din Ucraina, directori de şcoli cu limba română de predare.

Sursa:infoprut.ro

(60 accesari)