big-primii-finalisti-la-eurovision-2013După prima selecție Eurovision Moldova, s-a anunțat primii șapte participanți care vor evolua pe 16 martie în marea finală.  Concursul va fi transmis în direct de către televiziunea națională la ora 20:00.

Cele mai multe voturi a acumulat Boris Covali – 20 , iar pe locul doi este Aliona Moon cu 19 puncte. Cu un punct mai puțin are Doinița Gherman. Locul patru și cinci aparține lui Vitalie Negruță cu 11 puncte și Felicia Dunaf care a obținut 10 puncte. Cris V & Glam Girl și Svetlana Bogdanova sunt finaliștii cu cele mai puține puncte, acumulînd 8 și respectiv 7 puncte.

Semifinala a început cu prestația reprezentantului Moldovei la Eurovision 2012, Pasha Parfeni. ”  „Deci am rupt gheața și sunt bravo și am sub tutelă pe cineva pe care mizăm foarte mult și mizăm ca să câștige”, a relatat interpretul.

Publicul a comentat pe site-urile de socializare că nu este mulțumit de prestația concurenților din acest an.

Anul acesta, juriul este constituit din: interpreții Nicu Țărnă, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, Tatiana Cerga, directorul general Orange Moldova, Ludmila Climoc, interpretul Dorel Burlac, Valentin Boghean și Victoria Tcacenco. Cea care va supraveghea procedura de vot este notarul Viorica Nagacevschi.

(276 accesari)